Antrenorul Gazului metan spune că jucătorii săi sunt capabili să se întoarcă cu cel puţin un punct de pe terenul ultimei clasate. Contra Gloriei, în meciul de astăzi, Pustai nu îi poate folosi pe Kubala, Kratochvil şi, posibil, Buchta. - Domnule antrenor, ce i-ar trebui Gazului metan să obţină un rezultat pozitiv la Bistriţa? - Un joc sigur în deplasare, fără niciun fel de greşeală şi fără să riscăm nimic, precum şi o posesie bună la mijlocul terenului, prin care să declanşăm atacuri şi să înscriem cât mai multe goluri. Cam aşa ar trebui să stea lucrurile în teren la Bistriţa pentru a obţine un rezultat bun.
- Cele două echipe care se întâlnesc astăzi la Bistriţa au stări total diferite, după ultimele jocuri, cele din optimile de finală ale Cupei României, Gazul metan a pierdut acasă, cu FC Vaslui, în vreme ce jucătorii lui Pădureanu au scos Steaua, la penaltiuri. Gloria pare să-şi fi revenit şi în campionat, după cele două remize, cu Steaua şi Dinamo... - Aşa se pare, că Gloria şi-a revenit, dar şi noi traversăm o perioadă bună, n-am mai pierdut în campionat de 5 etape. Sperăm ca, după jocul de la Bistriţa, să ajungem la cota 6. La fel de adevărat este şi faptul că ambele echipe au fost destul de solicitate în meciurile din Cupă, dar eu unul sper ca jucătorii mei să se fi refăcut fizic şi moral după întâlnirea cu FC Vaslui, pentru a juca la fel ca în ultimele noastre deplasări, la Galaţi şi Tg. Jiu. - Cu ce probleme de lot vă confruntaţi înaintea meciului de la Bistriţa? - Kubala va lipsi în mod cert pentru că este suspendat şi, în plus, încă mai resimte ceva dureri la tendon. Buchta a revenit la şedinţele de pregătire abia vineri după-amiaza, iar în cazul lui Kratochvil va fi probabil nevoie de o perioadă mai lungă de refacere. În ultimele zile şi Pîrvulescu a acuzat unele dureri, dar nu e vorba de nimic serios. Nohai, în schimb, şi-a revenit complet după leziunea musculară şi a intrat în programul normal de pregătire al echipei.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu