Buchta: "Batem la Dinamo”

Buchta: "Batem la Dinamo”


Goal–keeper–ul Gazului metan e convins că echipa sa va pleca din Ştefan cel Mare cu toate cele 3 puncte.Titularul postului de portar al Gazului metan, cehul Milos Buchta, susţine că medieşenii îşi vor recupera punctele pierdute, vineri seară, cu Oţelul, tocmai în Ştefan cel Mare, peste o săptămână. "Echipa noastră are o problemă, nu mai reuşeşte să marcheze. Sunt câteva meciuri de când nu am mai înscris. Cu Oţelul, mingea nu a vrut să intre în poartă. Au fost câteva situaţii de gol, inclusiv bara lui Hoban. N-am reuşit să marcăm. Oaspeţii au avut o singură situaţie mare de gol şi au fructificat-o. Ne aşteaptă un meci foarte greu în etapa următoare, cu Dinamo. Noi repetăm foarte mult la antrenamente fazele fixe şi sperăm să nu mai luăm gol aşa de uşor din astfel de situaţii. Vom fi foarte atenţi la Bucureşti. Dinamo are atacanţi foarte buni, dar cu multă atenţie putem să-i oprim. Poate că a sosit momentul să avem şi noi ceva noroc, să dăm un gol şi să luăm 3 puncte. Sunt convins că nu vom pleca învinşi de la Dinamo. Apoi, la Urziceni, cine ştie? Din păcate, distanţa dintre echipe, la retrogradare, nu este atât de mare, aşa că trebuie să ne agăţăm de fiecare meci, indiferent de adversar, pentru a strânge cât mai multe puncte, să scăpăm de ameninţare", afirmă, cu mult optimism, portarul Milos Buchta.