Inspectorul general al Jandarmeriei Române, general locotenent dr. Olimpiodor Antonescu, a declarat, ieri, că 4 stadioane din Liga I nu îndeplinesc condiţiile de găzduire a meciurilor, conform evaluării comisiilor abilitate, dar LPF este cea care decide dacă partidele vor fi amânate. Printre cele 4 se numără şi "Municipalul" sibian. "În vederea începerii competiţiei sportive, au fost constituite comisii mixte formate din reprezentaţi ai Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), ai direcţiilor judeţene şi municipale de sport şi ai Jandarmeriei Române, care au verificat modul în care sunt pregătite arenele sportive în vederea începerii campionatului de fotbal. S-au luat, în cele mai multe cazuri, măsuri pentru amenajarea acestora, pentru montarea unor sisteme video performante, pentru remedierea lipsurilor constatate pe perioada campionatului trecut. Au fost constatate de aceste comisii încă alte neajunsuri. S-au stabilit termene de remediere, iar un ultim termen este stabilit pentru 23 iulie. Până la această dată toate cluburile organizatoare au obligaţia de a remedia deficienţele", a spus Olimpiodor Antonescu în cadrul unei conferinţe de presă. El a precizat că, din punctul de vedere al Jandarmeriei, nu se pot disputa meciuri pe stadioanele din Tg. Mureş, Sibiu, Alba Iulia, precum şi pe arena "Regie" din Bucureşti. "Cele mai multe probleme au fost întâlnite la stadioanele din Tg. Mureş, Sibiu (îşi desfăşoară meciurile formaţia Gaz metan Mediaş), Alba Iulia (unde îşi dispută meciurile de pe teren propriu Universitatea Cluj) şi pe arena "Regie" din Bucureşti, unde evoluează formaţia Sportul studenţesc. Sperăm ca, în aceste ultime zile până la începerea campionatului, aceste neajunsuri să fie eliminate", a mai spus reprezentantul Jandarmeriei. Antonescu a menţionat că reprezentanţii Jandarmeriei din comisiile de evaluare a stadioanelor nu pot avea drept de decizie asupra amânării meciurilor, dar, dacă ar fi putut, ei ar fi decis amânarea primelor partide de pe stadioanele cu probleme. "Reprezentanţii Jandarmeriei fac parte din aceste comisii, au un punct de vedere, însă din păcate nu au drept de veto. Comisia este condusă de reprezentanţi ai LPF care iau decizii în acest sens. Noi am făcut nenumărate sesizări la Ligă, i-am informat despre cerinţele minimale pe care ar trebui să le îndeplinească stadioanele. Vom vedea dacă vor permite sau nu vor permite desfăşurarea primelor meciuri. Vom vedea dacă la nivelul LPF se va lua această decizie, importantă şi necesară spunem noi, de a interzice disputarea primelor meciuri pe terenurile care nu îndeplinesc condiţiile", a explicat el.
Crezi ca se va rezolva aceasta problema , iar GAZ METAN isi poate disputa meciurile la Sibiu ?
1 comentarii:
eu zic ca se va rezolva si vom juca cu Timisoarala Sibiu
Trimiteți un comentariu