Într-un amplu interviu, preşedintele Consiliului Director al Gazului metan, Corin Cindrea, vorbeşte despre parcursul echipelor medieşene în sezonul precedent, despre duelurile şi amiciţiile cu echipele sibiene, dar şi despre noua ediţie de campionat, de obiective şi, nu în ultimul rând, de Campionatul Mondial, a cărei finală a urmărit-o pe viu.
- Domnule preşedinte, ştiu că noua ediţie de campionat bate la uşă, dar nu aş vrea să trecem peste o scurtă caracterizare a parcursului echipelor Gazului metan în sezonul precedent. Aşadar, cum a fost ediţia de campionat 2009/2010 pentru fotbaliştii şi baschetbaliştii medieşeni?
- A fost un sezon bun pentru noi, atât la baschet, cât şi la fotbal. Nu trebuie însă uitate unele rezultate obţinute de secţiile de popice şi aeromodele ale clubului nostru, mai puţin mediatizate. Şi la aceste două secţii am avut câteva performanţe notabile. Roland Şuteu a cucerit titlul naţional de campion la aeromodele în proba juniorilor, iar Emanuel Mărunţelu a devenit vicecampion naţional, la aceeaşi categorie. De asemenea, echipa de juniori a secţiei de aeromodele a câştigat medalia de aur la Naţionale, în vreme ce echipa seniorilor a obţinut medaliile de bronz. Şi echipa feminină de popice a avut performanţe notabile. Monica Parhon este medaliată cu bronz la individual, iar împreună cu Andreea Tătar a luat "aurul" în proba de perechi. O altă sportivă a noastră, Miclos Katalina, este vicecampioană la senioare. Deci, avem rezultate bune şi la celelalte secţii ale clubului, pe care am vrut să le amintesc iubitorilor sportului cu această ocazie, pentru că ele au fost prea puţin mediatizate. Mai trebuie menţionat şi faptul că grupele de juniori ale secţiei de fotbal au obţinut o serie de rezultate notabile. Ne-a preocupat acest segment, al celor care vin din urmă, pentru că vrem să creăm o pepinieră solidă la Mediaş. Au fost mulţi jucători care s-au format în pepiniera proprie, iar cel mai de notorietate exemplu este Pîrvulescu, dar nu l-aş neglija nici pe Zaharia, care a crescut foarte mult în ultimul timp. Juniorii A, pregătiţi de Ioan Pănăzan, s-au clasat pe poziţia secundă în Seria a VI-a şi au participat la turneul zonal, iar juniorii C şi D, pregătiţi de Mihai Moraru şi Constantin Cenan, au ieşit campioni judeţeni. Să nu neglijăm rezultatul înregistrat de echipa de baschet, chiar dacă aceasta este una destul de tânără. Am jucat finala Cupei României, pe care, din păcate, am pierdut-o, iar în sezonul regular al Campionatului Naţional ne-am clasat pe poziţia a treia, cea mai bună clasare a echipei noastre de baschet, din istoria clubului.
- Pentru că aţi amintit de echipa de baschet. Pentru aceasta, sezonul debutează tare, cu un joc cu CSU Sibiu, în Cupa României...
- Astfel de confruntări, atât în campionat, cât şi în Cupă, au mai fost şi în sezoanele precedente. Eu unul nu consider că, între Sibiu şi Mediaş, este o rivalitate ieşită din comun. Pur şi simplu e vorba doar de două echipe din primul eşalon. Am încercat tot timpul să îmbunătăţim relaţiile dintre cele două echipe. De fapt, nu numai dintre cele două echipe, ci şi pe cele dintre Mediaş şi Sibiu, în general. Vom întâlni o echipă cu ambiţii mari, la fel ca şi noi. În ceea ce ne priveşte, am cam depăşit "complexul Sibiu", i-am bătut de câteva ori în ultimele sezoane. Sorţii au decis ca aceste două echipe să se întâlnească în primul tur al Cupei. Sperăm ca noi să fim cei care mergem mai departe.
- Relaţiile dintre Mediaş şi Sibiu de care aminteaţi mai devreme s-au materializat şi la fotbal, Gazul metan urmând să joace mai multe meciuri de campionat pe "Municipalul" din Parcul Sub Arini...
- Va fi o perioadă mai dificilă pentru fotbaliştii noştri şi pentru suporteri. Nu trebuie însă să uităm că am fost nevoiţi să facem această mutare temporară tocmai pentru că stadionul nostru suferă transformări. Asta e partea plină a paharului. Investiţiile în sport sunt oricând binevenite. Împreună cu sponsorul echipei, Transgaz SA, efectuăm unele modernizări care vor rămâne, peste ani şi ani. Lucrările sunt avansate, la acea tribună nouă în special. Fiind nevoiţi să jucăm o vreme în altă parte, am ales - firesc - Sibiul, pentru că are o bază sportivă bine pusă la punct, este aproape, e din acelaşi judeţ şi, mai ales, acolo avem mulţi suporteri.
- Pentru a juca la Sibiu însă aţi fost nevoiţi să faceţi unele investiţii şi acolo. V-aţi făcut "temele"?
- Da, totul este în regulă. Am finalizat îmbunătăţirile cerute de membrii Comisiei de Licenţiere. Le-am rezolvat cu ajutorul acordat de primarul Sibiului, domnul Klaus Iohannis, şi domnul Hămbăşan, de la CSU Voinţa. Acum, sper să beneficiem de sprijinul spectatorilor sibieni, care merită să vadă astfel de meciuri, din Liga I.
- Să trecem la noul sezon. Nici nu a început bine şi deja tunurile sunt pe arbitri. În precedentele două sezoane, Gazul metan a avut destul de suferit de pe urma greşelilor arbitrilor. Speraţi ca lucrurile să stea altfel în noua ediţie de campionat?
- Ne dorim să avem parte de arbitraje corecte. Nu cerem nimic altceva, mici "atenţii". Doar să fim arbitraţi corect. Sper să existe un sistem de control al arbitrajului, să se aplice pedepsele meritate, în cazul erorilor, poate aşa va ajunge şi arbitrajul nostru la maturitate. Eu unul mizez pe buna credinţă a arbitrilor, pe arbitraje corecte în noul sezon. Chiar dacă am fost dezavantajaţi în mai multe rânduri, am făcut tot posibilul să nu intrăm în scandaluri mediatice, nu am strigat în gura mare "Hoţii! Hoţii!" Am luat atitudine doar atunci când greşelile împotriva noastră au fost flagrante.
- Sezonul precedent l-aţi terminat pe 10. Aţi fost în obiectiv, care era locurile 1-12. Pentru noua ediţie de campionat ce v-aţi propus?
- A fost un lucru îmbucurător că am terminat mai sus de locul 12, aşa cum ne-am propus înainte de debutul sezonului. Principalul nostru atu, anul trecut, a fost omogenitatea lotului. Băieţii au acumulat o experienţă care ne va fi atât de utilă în noul sezon. Faţă de ediţia precedentă, am întărit compartimentul ofensiv, acolo unde am suferit în retur, după plecarea lui Bud la CFR. Ne-am păstrat jucătorii importanţi din sezonul trecut, am adus un plus de experienţă în atac, astfel că e normal să ne dorim şi mai mult în noua ediţie.
- În debutul acestui dialog aţi amintit în câteva rânduri despre echipele de juniori ale clubului. Mulţi dintre aceştia au avut ocazia de a juca la echipa a doua a clubului, în Liga a III-a...
- Acesta este unul din obiectivele noastre, să scoatem o serie de jucători care, o vreme, să joace la echipa a doua, pentru ca mai apoi să facă pasul spre prima echipă. Lucrăm cu doi antrenori tineri, la Gaz metan II, Costel Hanc şi Claudiu Boaru.. Ambii muncesc foarte mult şi, în retur, s-a văzut, rezultatele nu au întârziat să apară.
- Ştiu că există un program bine definit, în ceea ce-i priveşte pe juniori...
- Aşa este. Împreună cu antrenorul de la echipa mare, Cristi Pustai, am pus la punct acest program. Pentru că, după ce termină junioratul, la 18 ani, e foarte greu să-i integrezi în lotul primei echipe, cei mici merg mai întâi la echipa a doua. Acolo trebuie să înveţe să treacă peste emoţiile absolut normale la un asemenea nivel, când treci de la juniori la seniori. Deja există doi jucători de la Gaz metan II care sunt în atenţia lui Cristi Pustai, e vorba despre Sergiu Muth şi despre Husar, tineri care promit mult. Ei trebuie să aibă jocuri în picioare, cum se spune. Apoi, depinde foarte mult de modul în care se pregătesc. Norocul nostru este şi că antrenorul Cristi Pustai are deschidere către tineri, are răbdare cu ei, le dă o şansă. Este foarte important acest lucru.
- În vară s-a vehiculat un transfer al lui Buchta la Dinamo. Să înţeleg că a picat...
- S-au făcut multe speculaţii, nu numai în ceea ce îl priveşte pe Buchta. Noi am avut discuţii cu jucătorul nostru, care are un caracter deosebit. Am stabilit condiţiile prelungirii contractului, apoi am semnat actele necesare. La fel am procedat şi cu Markovic, care - de asemenea - a semnat prelungirea contractului.
- Este Gazul metan o echipă cosmopolită?
- Avem jucători de diverse naţionalităţi, dar s-a văzut că, la un loc, formează o adevărată echipă. Băieţii au trecut peste frontiere şi, în plus, sunt foarte cuminţi. Au o viaţă extra-sportivă bună, iar pentru asta sunt de apreciat.
- Despre achiziţiile din această vară ce ne puteţi spune?
- Pe Miclea îl ştiam cu toţii de la Iaşi. S-a integrat bine în echipă. Este un jucător experimentat. Apoi, prin plecarea lui Vîtcă, aveam nevoie de încă un portar. L-am ales pe Pleşca, tot de la Iaşi. Antrenorii sunt mulţumiţi de el. Raul Martin a jucat în Spania, a acumulat destulă experienţă, într-un fotbal mare, iar Prekop şi Aganovic sper să ne fie, de asemenea, de folos. Sperăm ca acum să nu mai păţim ca în finalul sezonului precedent, când am avut pe bancă jucători care nu s-au ridicat la nivelul titularilor.
- Un mesaj pentru suporterii sibieni?
- Îi aşteptăm alături de noi. Ştim că sunt dornici de fotbal de calitate. Sper să fie al doisprezecelea jucător al Gazului metan. Sunt sigur că suporterii sibieni vor fi alături de noi.
- La final, o întrebare din cu totul alt fotbal. A meritat Spania titlul mondial?
- Din punctul meu de vedere, nu pentru că a dovedit din calificări că este o echipă omogenă, zic că da, a meritat. Campionatul spaniol este printre cele mai tari din lume iar întrebarea mea este de ce abia doar acum au reuşit să cucerească titlul mondial. Spania a fost favorita mea, dar suporterii olandezi m-au impresionat prin atmosfera pe care au creat-o. Pentru spanioli, va urma o mare provocare, deoarece peste doi ani au un titlu de apărat, pe cel continental.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu