
Vârful de atac Radu Neguţ a marcat ambele goluri ale echipei sibiene în confruntarea cu echipa a doua a Gazului metan. CSU Voinţa a obţinut o nouă victorie. Jucătorii lui Alex Pelici s-au impus la limită, scor 2-1, în faţa echipei a doua a Gazului metan. Rezultatul este preţios însă pentru că, vreme de 80 de minute, gruparea medieşeană i-a avut în componenţă pe jucătorii de la prima echipă care au jucat mai puţin sau chiar deloc în debutul noului sezon din Liga I, printre aceştia numărându-se Doru Dudiţă, Nohai, Marovic, Silvăşan,Gallanis sau proaspăta achiziţie, Batin. Meciul s-a disputat pe durata a 115 minute, o primă repriză de 45, urmată de altele două, fiecare de câte 35 de minute. Gaziştii au deschis scorul în debutul jocului, dintr-o fază fixă. Radu Neguţ a marcat o "dublă", până la prima pauză, stabilind scorul final.
11 comentarii:
FRATZICA"GAZISTULE", PAI STAI PUTIN! TU AI FOST LA MECI? PRIETENE, CSU VOINTA A JUCAT PRIMELE 2 REPRIZE( CAND A SI INSCRIS DE DOUA ORI 2-1) CU JUCATORII DE LA PRIMA ECHIPA, CEI CARE NU AU PRINS LOTUL DE 18(ADICA,REZERVELE), NU ECHIPA A II-A A LUI COSTE'! ECHIPA A 2-A A INTRAT IN REPRIZA A 3-A LA SCORUL DE 2-1 PENTRU VOINTA, SI ASA S-A SI TERMINAT!!!
NU STIU DE CE CAND "REZERVELE" PRIMEI ECHIPE NU JOACA CUM TREBUIE SI PIERD, TREBUIE SA O NUMIM "ECHIPA A 2-A"? NU, MAN, ECHIPA A 2-A ESTE A LUI COSTEL, IAR CEA CARE AJUCAT SI A PIERDUT A FOST A LUI CRISTI PUSTAI,ADICA, REZERVELE DIN PRIMA ECHIPA. DACA GRESESC,SCUZE, DAR SPUNE-MI UN SINGUR JUCATOR CARE SA FI JUCAT LA "REZERVE" DIN ECHIPA A 2-A! DACA TRECEAI ECHIPELE CARE AU JUCAT, ERA MAI SIMPLU, SI OAMENII INTELEGEAU CE A FOST.
P.S. NU INTELEGEM DE CE CRISTI P. A JUCAT CU GALANIS FUNDAS CENTRAL- EL A GRESIT LA AMBELE GOLURI!- CAND PUTEA SA-L JOACE PE BOZESAN? GALANIS ASTA ERA SPERIAT CA DE BOMBE IERI, SI NICI NU STIE SA STEA IN TEREN. DEFAPT EL NU STIE SA STEA IN TEREN GAND JOACA "VARF", DAR SA JOACE FUNDAS CENTRAL!
SE PARE CA TREBUIE SA JOACE CU ORICE PRET, CHIAR SI AL UMILINTEI, SI ASTA NU ESTE BINE.
O ZI FAINA!
galanis fundas central? ;=)))) thulai doamneee
ce penal doamne
pai Barcauan cum a fost atacant si pe urma a devenit unu din cei mai buni fundasi din liga 1 acum ceva ani ? Poate si Gallanis va avea noroc ! Macar in spate k in fata de 0
anonimule tin sa te contrazic.. sibiul a jukat cu gazu2, si stii de ce, pe banca era costel hanc si echipa gazu2, dar a folosit de la prima echipa 4-5 jukatori(Dudiţă, Nohai, Marovic, Silvăşan, Batin), deci era echipa gazu2 nu prima echipa ca nu era pustai pe banca...pe langa echipa 2 , au intrat si cei 5 de la prima echipa, vezi ca iti dai singur pumni in cap...
deci ca sa ma fac inteles: costel hanc a folosit pe langa gazu 2, a bagat 5 titulari de la prima echipa, dar echipa era gazu 2, nenica, daca venea pustai si ii folosea pe cei de la echipa 2;si 4-5 de la prima echipa , atunci o jukat gazu prima echipa.
:D:D
PENTRU A 5-CELEA ANONIM!
FRATZICA, ERA SECUNDU' LUI PUSTAI, EL A FACUT ECHIPA, COSTE' STATEA PE BANCA(SI CRED CA NU-I VENEA SA CREADA CE VEDE!!!!) ECHIPA LUI COSTEL A INTRAT A 3-A REPRIZA, IAR DACA ERAI LA MECI IAI FI VAZUT PE TOTI DE LA ECHIPA A 2-A CUM SE "INCALZEAU" PE SINTETIC. REPET; IN PRIMELE 2 REPRIZE AU JUCAT NUMAI JUCATORII DE LA PRIMA ECHIPA(A LUI PUSTAI), SI NICIUNUL MACAR DE LA COSTEL!
P.S. GALLANIS, CUM SPUNEA UN ANTEVORBITOR, ESTE "0" SI IN ATAC SI "SUB ZERO" IN APARARE, DOAR S-A VAZUT; AUZI ACOLO, IL COMPARA CU BARCAOAN! DOAMNE, OMULE, DA' TU NU-L VEZI CA NICI SA ALERGE CA UN OM NORMAL NU POATE/STIE?
P.P.S. GAZ METAN(REZERVE PRIMA ECHIPA)- VOINTA= 1-2!!!!!!!
Eu zic ca nu are rost sa ne mai tot batem capu cu cine a jucat...cu cine a inceput....ce conteazaaa...eee..caa ne-a batut Vointa ! Asta e ! FORZA LUPII NEGRI !
si daca a jukat costel hanc cu tote rezervele de la prima echipa tot cu gAZU2 ATI JUCAT.
SI GAZU2 APROPO VA BATUT 3-2 LA MEDIAS CUMVA ACUM Cteva luni in camp din liga3?hattrik boaru?
"P.P.S. GAZ METAN(REZERVE PRIMA ECHIPA)- VOINTA= 1-2!!!!!!! "
pps gaz metan 2 trebuia sa scrii ca asa scrie peste tot daca te uiti, vointa a batut echipa 2a a gazului, acolo ruland mai multi de la prima echipa, dar a batut echipa gazu 2, asa zice nu?
da..ai dreptate
Scuze ca intervin si eu, dar "anonimul cu litere de tipar"are oarecum dreptate, asta in sensul ca, intradevar, la meciul jucat recent cu Vointa, pierdut cu 2-1, primele doua reprize, noi am jucat cu rezervele primei echipe, si doar in repriza nr.3 au jucat tinerii lui Hanc C.,ei revenind in aceeasi zi din cantonamentul desfasurat la Reghin. Chiar si Hanc C. a folosit in acel meci doar 11 jucatori(cred ca titularii) in acea repriza nr.3, restul ramanand in tribuna.
Cat despre meciul din campionat castigat de Gaz Metan 2 impotriva Voitei cu scorul de 3-2, adevarul este ca Hanc Costel nu a avut la dispozitie, in afara de Claudiu Boaru, nici-un jucator de la prima echipa(cum se obisnuia sa se aduca la fiecare meci din acei jucatori care nu prindeau lotul, dar, pentru a avea meciuri in picioare jucaun la echipa G.M.2), cu toate ca miza era mare, in principal a orgoliilor, acel meci fiind castigat chiar de tinerii de la echipa a II-a, fara sprijinul vreunui jucator de la prima echipa! Mi-aduc aminte ca nici cel putin Fenny nu a mai aparat in acel meci, portar a primei echipe, care a aparat pana atunci aproape la toate meciurile echipei lui Hanc C. De ce? Nu stiu.....Oricum a fost o victorie frumoasa a copiilor impotriva nou-promovatei in liga secunda, CSU Vointa Sibiu, careia ii urez mult succes in noua editie de campionat.
Trimiteți un comentariu