Mediesenii au inceput greu meciul, mai mult in propria jumatate in primele 10-15 minute.Au inceput apoi sa puna stapanire pe mijlocul terenului, dar s-au apropiat greu de poarta finlandezilor. Ocazii putine, Hoban dintr-un corner, apoi Eric un sut modest de la 30 metri.Kups a scapat pe contraatac prin Williams, dar acesta, singur cu portarul Plesca, a trimis putin pe langa. Golul a venit dupa o executie fenomenala a lui Ciprian Petre care a marcat dupa unsut de la 25 de metri, direct in vinclul portii nefericitului portar finlandez. Kuopio a reactionat imediat prin acelasi Williams care a fost faultat clar la limita careului, dar arbitrul nu a dictat nimic.
Gazul a inceput a doua repriza cu dorinta de a transa calificarea in primele minute. Eric aavut un sut periculos, iar apoi Hoban a marcat golul desprinderii in minutul 53. Acelasi Eric a centrat, iar Hoban a profitat de o balbaiala si a sutat sub bara. Kuopio putea reveni in minutul 65 cand acelasi Williams l-a batut pe Plesca, dar nu a nimerit cadrul portii. Gazul putea transacalificarea 5 minute mai tarziu, cand Parvulescu, apoi Eric si din nou Parvulescu au ratat 3 super ocazii in aceeasi faza. Finalul nu a mai adus nimic periculos la cele doua porti si mediesenii s-au calificat dupa 2-1, scorul celor doua manse, in turul 3 preliminar al Europa League.
"Mă bucur că avem situaţii bune de marca, dar ne trebuie ceva mai multă concentrare. Această calificare înseamnă încununarea unui ciclu de 5 ani. Mă bucur că am reuşit să aducem pe stadionul din Mediaş 8.000 de oameni, deşi la începutul carierei mele aici veneau doar 2.000. Mă bucur că avem şi un astfel de stadion, chiar Mircea Sandu spunea că în Europa nu sunt astfel de arene, frumoase. Nimeni nu visa ca noi să evoluăm contra unei formaţii din Bundesliga. Avem şanse ca la orice meci să ne calificăm mai departe. Lumea a fost încântată de jocul nostru şi sper că aşa va fi în continuare. După ziua de mâine ne vom pregăti pentru campionat",- a spus Cristi Pustai
"Eric va rămâne, asta e cert. El are o stare emoţională mai specială, trebuie să îi nască soţia. Vă asigur că Eric va rămâne în continuare la Mediaş. Va juca la meciul cu Braşov. Sunt foarte fericit că am reuşit această calificare, chiar dacă am făcut-o cu emoţii. Puteam să tranşăm meciul mult mai devreme. Am o stare de oboseală, pentru că nu este uşor să organizezi un meci în Europa League", a declarat Ioan Horoba
"Toată săptămâna s-a spus că suntem varză şi că nu o să fim în stare să ne calificăm în turul 3. Le-am dat o palmă acelor oameni. Sunt trist din cauza acestui lucru. Îmi doresc să rămân la Mediaş, familia mă trage aici, dar mă gândesc şi la viitorul meu. Nu ştiu care sunt şansele ca eu să joc meciul cu Mainz, dar îmi doresc să scriu încă o pagină din istoria acestui club. Să vedem ce va fi", a spus Eric .
8 comentarii:
a fost un meci bun facut de Gaz Metan insa se putea si mai bine,in prima repriza jocul a fost destul de haotic,pasele nu au fost precise iar jocul nu a fost fluent de altfel finlanezii puteau deschide scorul prin William,dar bine ca am intrat cu avantaj la pauza,in repriza a2a Gazul a aratat cu totul altfel,jocul curgea mult mai bine si mult mai repede,Gazul a avut o posesie progresiva,si-a creeat faze de pôarta insa din pacate nu a reusit sa inscrie decat o data desi dupa parerea mea trebuia s-o faca de 2-3 ori si putea fi lejer 4-0 dar asta este fotbalul si bine ca ne-am calificat..
cat despre dubla cu Maintz cred ca avem 20% sanse insa trebuie sa credem in alea 20%!!!insa daca cumva deschidem scorul sa nu facem cum am facut cu amaratii astia de finlandezi adica sa ne ducem in coltul terenului si sa tinem de minge pentru ca am fost penibili!!
si ceea ce mi s-a parut cel mai important este faptul ca finlandezii au avut o galerie mai mare ca a noastra ei fiind in jure de 50 de persoane noi doar 30, vi se pare normal??yo zic ca la meciurile Gazului ar trebuii sa fie cel putini 100 de oameni care sa cante si sa icurajeze echipa cum fac adevaratii ultrasi...macar peluza aia mica s-o umpleti...ca are in jur de 200 de locuri sau chiar mai mult...sper sa strangeti o galerie unita!!mult succes! a da si gazonul s-a prezentat impecabil,bravo!!
cum dumnezeu poti sa aduci oameni in galerie..daca ei sunt batuti in cap si nu vor sa vina ?multora li se pare penibil ca sa vi in galerie,dar stiu sa critice ....asta e Mediasul,cand or sa vrea sa intre in galerie atunci cu siguranta o sa vezi mai multi oameni in galerie...pana atunci asta e situatia....
si inca ceva ultras inseamna sa mergi la toate meciurile indiferent unde e ...sa canti sa fi tot timpu alaturi de ea...pe cand la noi nu se poate oraganiza o deplasare .....bine inteles in fan club este vb mai mult de baschet nu prea sunt intereseati cei din "consiliu" de fotbal....noi nici macar nu avem voie sa ne organizam o brigada(grupare) motivul:la alte echipe nu exista asa ceva...iti poti da seama de mai multe dak poti sa intelegi...si asa afli cum nu se paote face o galerie numeroasa la fotbal
Da.Am fost si eu la 2-3 meciuri in galerie.Am vazut cum e.Si de aceea m-am retras.Multe reguli , multe persoane anti-fotbal.Majoritatea nu cred ca stiu anul infintarii , azi de exemplu am vazut in galerie pe unu cu sapca cu dinamo.Ce se intampla ? Chiar nu se poate organiza o galerie mare si frumoasa?
PS : Din cate am inteles , membrii din consiliul LupiiNegri , sunt cu baschetul , nu prea cunosc ei fotbalul.De ce nu faceti separat ? Cei cu baschetu la baschet si cei cu fotbalul la fotbal. O seara buna.Hai Gazu
daca dadea gol williams la lobul ala era gata calificarea .. mare noroc am avut
Avem in continuare noroc cu carul! Am fost destul de vulnerabili in faza defensiva, noroc(dupa cum spuneam!)ca au ratat ei, ca de arbitru , ce sa mai zic? Succes maxim si noroc(nu stiu cat v-a mai tine)in meciul cu germanii!
Trimiteți un comentariu