Cu doar două zile înainte de derby-ul retrogradării, cu Petrolul, patronul Voinţei Sibiu, Ioan Hămbăşan, detonează bomba: Voinţa ar putea să nu mai joace la Sibiu.
Conducătorul clubului sibian se declară extrem de nemulţumit de atitudinea autorităţilor locale faţă de echipă.
“Nu vom avea probleme cu licenţa deoarece avem deja parafată varianta Mediaş pentru anul viitor. E semnat contractul şi dacă rămânem în Liga I, e foarte posibil să jucăm acolo. Nimeni de aici nu înţelege nevoile echipei, primăria şi consiliul local nu se gândesc la sport şi nu apreciază ce facem aici”, spune Hămbăşan.
“Să nu ne facă de ruşine!”
Vehement, investitorul sibian spune că varianta Mediaş e foarte probabilă ţinând cont de stadiul actual al lucrărilor.
“Dacă nu se fac turnicheţii, nocturna şi gazonul nu rămânem aici. Nici nu aveam cum să ne luăm licenţa în condiţiile acestea. Mi-e greu să cred că se va rezolva, ţinând cont că am avut nevoie de derogare pentru a juca returul pe acest stadion, nu s-au făcut nici măcar turnicheţii de care era nevoie. Timpul e înaintat deja, trebuiau făcute unele lucruri deja. Nu pot să investesc eu la stadion. I-aş ruga pe cei în cauză să nu ne facă de ruşine”, conchide Hămbăşan.
După 26 de etape Voinţa e pe locul 13, având un singur punct avans faţă de Chiajna, prima formaţia sub linia retrogradării.
O altă formaţia a disputat meciurile de acasă la Mediaş, sezonul trecut. Este vorba de Universitatea Cluj, care a jucat acolo 6 meciuri.
Articol scris de Mihai CINPOERU
Conducătorul clubului sibian se declară extrem de nemulţumit de atitudinea autorităţilor locale faţă de echipă.
“Nu vom avea probleme cu licenţa deoarece avem deja parafată varianta Mediaş pentru anul viitor. E semnat contractul şi dacă rămânem în Liga I, e foarte posibil să jucăm acolo. Nimeni de aici nu înţelege nevoile echipei, primăria şi consiliul local nu se gândesc la sport şi nu apreciază ce facem aici”, spune Hămbăşan.
“Să nu ne facă de ruşine!”
Vehement, investitorul sibian spune că varianta Mediaş e foarte probabilă ţinând cont de stadiul actual al lucrărilor.
“Dacă nu se fac turnicheţii, nocturna şi gazonul nu rămânem aici. Nici nu aveam cum să ne luăm licenţa în condiţiile acestea. Mi-e greu să cred că se va rezolva, ţinând cont că am avut nevoie de derogare pentru a juca returul pe acest stadion, nu s-au făcut nici măcar turnicheţii de care era nevoie. Timpul e înaintat deja, trebuiau făcute unele lucruri deja. Nu pot să investesc eu la stadion. I-aş ruga pe cei în cauză să nu ne facă de ruşine”, conchide Hămbăşan.
După 26 de etape Voinţa e pe locul 13, având un singur punct avans faţă de Chiajna, prima formaţia sub linia retrogradării.
O altă formaţia a disputat meciurile de acasă la Mediaş, sezonul trecut. Este vorba de Universitatea Cluj, care a jucat acolo 6 meciuri.
Articol scris de Mihai CINPOERU
31 comentarii:
NU AU CE CAUTA LA MEDIAS !!
De ce sa nu fii de acord, pentru ca si noi am jucat la ei cand avut nevoie si e din judetul nostru pana la urma.
FORTZA GAZU!!!!
Stadionul e doar al nostru si doar noi trebuie sa jucam pe el.Am accepta echipa , dar nu si galeria Sibiului , cea care de multe ori ne injurau ca taranii.O sa-i asteptam cu bratele deschise in gara din Medias si prin centru.E timpul ca Baietii Vechi sa se intoarca.
Da sa vina, ca oricum o sa joace la matineu in Liga 2 :))
Adica noi facem stadion si vin toti pârliții sa joace aici. Al căror galerii fac deplasarea pe stadionul nostru și pun bannere jignitoare față de echipa sau transmit vocal aceste lucruri catre suporteri. TOTAL CONTRA . Să meargă unde vor aici numai Flacăra noastra joacă :))
NU ACCEPT ACEASTA PROPUNERE PAREREA MEA CAND AU VENIT AICI SUPORTERII NEAU INJURAT CA LA USA CORUTUKUI SI ACUM VOR SA MUTE ECHIPA SA JOACE LA NOI PE STADION!! NU!!ASTA AS VREA EU DAR DOMNUL HORDOBEA ARE ALTA PARERE ".
PENTRU BANII CE NU FAC ROMANII".
LA JINA CU IEI JEGURI NU AU CE CAUTA LA MEDIAS O ADUNATURA DE PARVENITI DE DIN ZONELE RURALE ESTE SIBIU AM FOST LA MECI CIND A JUCAT GAZU CU VOINTA SI MAI ERA PUTIN SI LUAM BATAIE DE LA SUPORTERI PT CA PURTAM FULARUL CU EMBLEMA GAZULUI METAN NISTE INAPOIAT CE BINE AR FI SA CADETI DIRECT IN C.
O GALERI DE REDUSI NU AU CE CAUTA LA MEDIAS DE ACOLO VA PORNI RAZBOIUL MA PIS PE IEI
DACA TOT VOR JUCA DE LA 11:00, NU VAD CE I-AR FACE SA VINA LA NOI CA DOAR NU MAI AU NEVOIE DE NOCTURNA! DECI, RASPUNSUL MEU LA INTREBARE ESTE: "NU SUNT DEACORD"!
un subiect neinteresant.. oricum actele sunt gata semnate.din partea mea pot juca si lasati-o mai moale cu dumele astea "ora 11.. direct in div. C.. etc etc" ca nici noi nu stam mai bine in clasament.ce razboi sa porneasca ma .. tot prostii vorbiti :)))))))
Ce sa caute aia la Medias ? o sa isi ia o bataie de fiecare data vor avea meci.
TACETI MA CA NOI CAND AM JUCAT LA SIBIU NE-AU SUSTINUT... CE ATATA RIVALITATE? CE CREDETI CA E AICI? STEAUA - DINAMO?? HAI LAS-O MOALE ..
SUNT BINE VENITI ! :)
asa e franarU ..eu as fii curios cati din astia care injura pe net sibiul si pe suporterii sibieni ..care macar acas is de la 100 in sus nu 15 ca la noi ..ar pune de o bataie ..dar e "cool" sa te dai smardoi pe internet...din partea mea sa mute de tot echipa la medias :) ..cu cat mai mult fotbal la medias cu atat mai bine. o bucurie avem sambata duminica e meci pe stadion..intr-un oras asa mic ..n-ai ce face. bafta vointa sa se salveze de la retrogradare ..
Nu , la Medias nu are ce cauta Sibiul. Pentru cei care sunteti mai tineri , Soimii Sibiu erau rivalii nostri prin ani 80 , se bateau galeriile ca in Kosovo , prin oras si pe drumul catre Sibiu . Au strigat la meciul cu Vointa " Medias , Medias , Medias nu e oras " . Sibiul e orasul care ne-a tinut in loc in ultimii 50 de ani , economic am fost peste ei o buna perioada de timp . Stiind lucrul asta judetul nu ne-a dat banii suficienti iar acum nu finantiaza deloc Mediasul . Pe noi mediesenii ne desconsidera de fiecare data , ca om care am lucrat in Medias la un nivel inalt , tot timpul m-am duelatcu colegii din Sibiu . Majoritatea sunt niste mizerii oltenesti la care se adauga ciobanii din Marginime. Medieasul a intrat in mod artificial in judetul Sibiu , noi nu semanam cu sibienii , avem si alt accent. Mediasul trebuia sa fie resedinta judetului Tarnava Mare , cu Blajul si Sighisoara in acelasi judet. Prin anii 30 acest judet a existat . Majoritatea celor care au scris aici se opun cedarii stadionului catre dusmanii de o viata .
NU au ce cauta aici ,la Medias.Medias IS NOT SIBIU!! sa joace la Avrig! ati uitat ca domnul primar ne critica de cate ori ne prinde ?!!
sunt bine primiti, si ei neau primit foarte bine la sibiu, si noi ii vom primi la fel.
sunt tot ai nostrii, daca e sa cada gazu in B tinem in A cu sibiu, daca e sa cada sibiul in B, o sa vedeti ca sibeienii o tina cu gazu si o sa vina la noi la meciurile din A. asa ca nu mai fiti magari si respectatii.
as prefera sa ramanem aman2 in A
I-i asteptam cu drag !.Pe vremuri,cand era Interul in A mergeam cu trenul de ora 13:00 la Sibiu,pe atunci Gazu juca in B de la ora 11:00 !.
@lupul negru....Ai dreptate,putini stiu ce relatie am avut noi cei din galeria veche cu prietenii nostri sibieni !.Ce vremuri,ce atmosfera era.... !.Acum e tristete,mai mult se face galerie pe bloguri.....
lasatii sa vina!asta e rusinea suprema pentru sibieni,va dati seama, sibiul sa joace la medias pentru ca in capitala judetului nu sunt conditi.Inca o dovada incontestabila a superioritatii noastre pe plan sportiv.Ei marii oraseni vor trebui sa joace ,,la tara'' spre disperarea lor,o sa-i primim cu flori si cu niste mesaje FRUMOASE asa ca sa vada o tara intreaga.Nu trebuie sa-i iertam sub nici o forma asa cum si ei ne-au intepat de cite ori au avut ocazia!
.. si sibienii n-au mai venit :))..pai ma .aia vor sa ramana in A si ei nu`s in stare sa bata acasa o contracandidata la retrogradare ..dupa parerea mea 3 echipe sunt clar cazute ..sportul sibiu si mioveni ..mai ramane 1 ..tind sa cred ca a4a cazuta va fii una dintre chiajna si mures ..chiar daca, chiajna sparge avioane ..tot va cadea
de ce sa nu vina? Cui ii place fotbalul, nu scandalul, ar trebui sa se bucure. Mai vedem meciuri, in plus. Vedem de doua ori pe an pe Dinamo, Steaua, Rapid, CFR... Noi ne-am bucurat cand am jucat la ei. Plus ca si banii ne prind bine pe seceta asta... Sa platim din ei numai primele la jucatori, de care va tot auzeam pe aici ca nu-s platite, si e ceva. Sau deplasarile..
Sant destul de umiliti ei ca trebuie sa joace "in provincie".
Sa fim tot timpul deasupra lor in clasament, si e ok. HAI GAZU!
sunt bine veniti...........nu mai vb de rivalitate ca numai aici pe net sunteti mari si tari.......daca sunteti suporteri adevarati veniti fratilor pe stadion in galerie si cantati nu stai si spargeti seminte.......
voua v-a placut cand am jucat la sb nu? sa nu mai vb vedeti-va de SEMINTELE voastre.......de s-ar interzice pe toate stadioanele semintele!!!!!!tot respectul pt cei 15-20 de baieti care canta in galerie.......
Sunt de acord ca Vointa sa vina sa joace la Medias. Si noi cand am avut nevoie de ajutor am apelat la ei si este un lucru normal. Sper ca ambele echipe sa ramana in Liga I.
Fortza Gazu!
e cateva zile s-a lansat site-ul www.fotbalantibucuresti.com, dedicat exclusiv microbistilor din provincie. fara stiri despre Capitala! Asteptam baietii din Medias sa ni se alature, sa contribuie cu materiale, sa trimita fotografii si informatii despre echipa lor, despre prezentul si clipele ei de glorie din trecut. Istoria provinciei trebuie a fie cunoscuta si prezentul sa-i fie mai bun! Sa fim uniti!
da sa vina
pro echipa,contra suporteri
echipa e bn venita suporteri nu aia ne injura si ne fac in toate felurile
NUUU AU CE CAUTA LA MEDIAS...PENTRU CE NE FACE TARANII DE FIECRAE DATA SI EI ACUMA SA JOACE AICI CA NU AU CONDITII...LA MEDIAS NU AU CE SA CAUTE ... FORZA GAZUUUU :d :d :d
Ma jegule cand ai vazut sibieni sa ia bataie de la tarani de medieseni l-as ca vedem noi jeg ordinar ca va mutam tot satucu cu 1000 de km inafara romaniei ;)
Da ce e mediasul daca nu e in judetul sibiu satul cu o ulita de mult uitat de lume?
Trimiteți un comentariu