Presedintele clubului Gaz Metan Medias , Ioan Horoba , a declarat ca Lullaku a cerut o suma prea mare pentru un jucator care venise din Liga V Italia si de accea a picat transferul.
''S-a vorbit, s-a şi scris de venirea lui Llullaku, însă acest transfer nu s-a mai realizat. El venea din Liga a V-a din Italia, iar domnul Pustai l-a testat în Ungaria şi a fost mulţumit de el, mai ales că avea potenţial de dezvoltare. Din nefericire, clubul nostru nu îşi putea permite să îi dea un salariu foarte mare, mai ales că trebuie să păstrăm proporţiile, venea totuşi din cel de-al cincilea eşalon din Italia. Noi am fost deschişi la tratativele cu reprezentantul lui, i-am prezentat situaţia, ce putem să-i oferim pentru început. Vă daţi seama, în cazul în care ajungea, vorba aia, mare fotbalist la Gaz metan, ar fi fost normal şi totodată obligatoriu să-i modificăm ulterior contractul, nu l-am fi lăsat cu cel de la început. De fapt, aici este nenorocirea fotbalului românesc, care este împânzit de tot felul de agenţi cu tot felul de pretenţii. Am fost de acord să-i dăm celui care ni l-a adus suma de 7.000 de euro, asta în timp, însă el a cerut suma respectivă pe loc. Eu i-am explicat că aşa ceva nu se poate întâmpla decât în momentul legitimării, pentru că mai erau câteva etape de parcurs, printre care şi vizita medicală. Eu le-am oferit două variante şi le-am transmis că, dacă nu agreează niciuna dintre ele, nu are rost să vină la Mediaş. Ei au plusat mult mai mult, iar eu le-am zis că nu putem oferi aşa ceva, cât vor ei.''
www.tribuna.ro
16 comentarii:
prima data trebuia sa demonstreze ca isi merita salaru ala mare.. 6 luni .. un an trebuia sa joace pe cat ii oferea clubu.
Din cate am citit pe un site din Iasi , Llullaku e la un pas sa semneze cu CSM Iasi.Florin Prunea la urmarit de foarte mult timp si e foarte multumit de el , care a si marcat un gol aseara intr-un amical cu Botosani.
de acord. in romania prea multa lume are pretentii inainte de a demonstra ca poate fi o piesa de rezistenta intr-o echipa, companie etc.
sa fie sanatos. Nu avem nevoie de jucatori care se schimba peste noapte. vorbesti o vorba cu ei si peste un timp se schimba.. las ca iasi-ul si are bani :)))))
Salut , Vreau sa-i intreb pe cei din Lupii Negri care au zis sa nu ne mai chinuim sa ne facem o brigada separata la fotbal,si sa ne alaturam lor, vor face deplasarea la meciul cu CFR ? Va merge galeria ?
nu ne alaturam fratee :)))) noi suntem huligani. glumesc... daca e sa ne strangem sa mergem cu trenu la cj ar fi o chestie faina.. da nu 4..5.. cati ne-am strans acum cateva zile :|
Ultimul tren la intoarcere e undeva in repriza secunda.Mai tarziu nu este nici un tren.
numa cu autocar .. da ala ii scump + ca nu se strange lumea. din pacate medias nu e ploiesti.. sau alte orase unde echipa locala e apreciata.
E aiurea sa nu avem galerie.Lupii Negri au fost la 2-3 meciuri si au renuntat , pe motiv ca e prea plictisitor fotbalul.
aici nu e vorba de lupii negri.. e vorba de tot orasul.. suntem niste nașpeti.. ca nu suntem in stare sa fim 50...100 intr-un grup. asta e.. astia suntem. Nu e vina alora de la baschet ca in 8 iulie sau 7 iulie cand s-a anuntat ca se strange lumea. au fost doar 6..7 baieti
Aici ai mare dreptate.
Eu merg la meci, dar plec din Targu-Mures. Daca vrea careva sa vina cu mine, sa ma sune la numarul 0723.645.890. Forza GMM!
Gazistule, spune-i lui dom' Horoba ca se zice "salariu" si nu "salar". Nu o spun cu rautate, dar ma zgarie pe timpan!
As merge si eu la meci , dar nu gasesc pe nimeni cu masina din Medias.
gazistule, da-mi un telefon te rog si incercam sa rezolvam (0723.645.890).
Cei care vor sa mearga la meciul CFR - Gaz Metan , i rog sa isi ia bilete in sectorul oaspetilor.
Trimiteți un comentariu