Gaz Metan și Dinamo au încheiat la egalitate, scor
2-2, partida disputată sâmbătă seară, la Mediaș, în etapa a 11-a a Ligii
I la fotbal.
Oaspetii început partida în forță și au deschis scorul în minutul 17, când Dănciulescu a speculat o greșeală a lui Akaki, i-a pasat excelent lui Alexe, care nu l-a iertat pe portarul Alex Greab. Medieșenii au revenit însă și au întors rezultatul prin golurile marcate de Astafei (26) și Bawab (40).
La puțin timp după startul reprizei a doua, egalitatea s-a restabilit, Trtovac înscriind în propria poartă. Până la final, în evidență a ieșit doar portarul dinamovist Naumovski, care, prin paradele sale, și-a salvat echipa de la eșec.Oaspetii au terminat partida cu un om în minus, Nica fiind trimis la cabine în minutul 78, pentru cumul de cartonașe galbene.
Gaz Metan au primit o lovitură grea înaintea partidei. Pleșca, portarul
titular al Gazului s-a accidentat la încălzire, fiind scos pe
brațe de pe teren. Locul său între buturi a fost luat de tânărul Greab.
Echipele de start
Gaz Metan: Greab - Frăsinescu, Trtovac, Akaki, Buzean - Astafei, Tahar, Todea, C. Petre - Eric, Bawab
Rezerve: V. Negru, Zaharia, Vukadinovici, Avram, Nicandro, Llulaku, Cr. Bud
Dinamo: Naumovski - C. Nica, Dr. Grigore, Luchin, Pulhac - C. Matei, Boubacar, C. Munteanu, Curtean - Alexe, Dănciulescu
Rezerve: Bălgrădean, L. Rus, Scutaru, Koulibaly, Axente, Ţucudean, A. Cristea .
Interesant este că în lotul găzarilor nu exista al treilea portar, iar rezerva lui Greab a fost mijlocaşul Vali Negru. În cazul în care titularul din poarta Mediaşului s-ar fi accidentat, gazdele ar fi fost nevoite să introducă un mijlocaş în poartă, jucător care nu era iniţial inclus în lotul pentru acest meci. (gsp.ro)
38 comentarii:
se putea mult mai bine BV baieti forta gazu!
mdaaaa pacat ca nu am reusit sa luam 3 puncte. Apararea slab foarte slab mai trebuie muncit mult. Am jucat bine mai putin apararea dar asta ie fiecare mai greseste.Bawab ce goolll BRAVOOO Astafei bravoooo ciprian petre bravo toata echipa bravo . Tirtovac of of capul sus probabil nu a fost ziua ta astazi ah da si portarul a fost ok. BRAVO GAZUU HAI CA SE POATE SI MAI BINE.FORTZAAAAA GAZUUUUUUUU
Felicit spectatorii din tribuna noua care au cantat pe tot parcursul meciului.De asemenea suporteri are nevoie echipa.
Frumos meci! Felicitari echipa, felicitari galerie! A fost un meci frumos, cu emotii. Pacat de autogol si de ratari ca meritam 3 puncte.BRAVO BAIETI Tineti-o tot asa.
felicitari echipei ..poate doar fundasii centrali au jucat putin mai slab. asta e.. mai prind si ei zile proaste ..bun bawab ..bun astafei ..felicitari lui Greab ..paicat ca am fost asa naivi in atac si am ratat atatea ocazii. asta-i viata cand nu vrea sa intre ..nu intra. atmosfera frumoasa ..cei din tribuna noua ..au cantat ..a fost frumos. insfarsit avem si galerie .ar fi si mai frumos daca s-ar muta in partea de sus ..la etaj ..sa se si vada ..acolo zici ca-s in cushca. is curios al cui era banner-ul ala cu "nu va cerem demisia.. vrem doar sa jucati fotbal" ..sau ceva de genul asta :) ..hai sa ne pregatim pt. 3 pct. cu piatra neamt.
Da intr-adevar o atmosfera frumoasa in sfarsit... Felicitari publicului. Sincer dupa acest meci tare ma tem ca in iarna ne putem desparti de bawab, deoarece stim bine ca de fiecare data cand clubul primeste o oferta tentanta este dispusa sa renunte usor la jucatori buni care pot face diferenta. Asta e cea mai mare teama a mea dupa acest meci, dar sper sa fiu contrazis dupa urmatoarea perioada de transferuri
Gazistule, nu ma prea pricep la site-uri dar as vrea sa te intreb daca nu se poate face pe site un chat pe care noi, cei care nu putem fi prezenti la meciuri sa putem discuta in timpul meciurilor
mi-a placut mult meciul, pacat ca am inscris si pentru dinamo. n-au miscat nimic cainii si se pot considera foarte norocosi ca au prins in dinti un punct nesperat. am vazut azi o alta echipa a gazului, alta determinare, alta tactica, alta galerie, alti suporteri si rezultatul a fost unul pozitiv, chiar daca la final a fost egal. se poate si vrem sa continue asa! bravo baieti, hai gazu!
bravo gazule.pacat ca am pierdut 2puncte.felicitari pt.joc.dinamo sa taca.nu au avut o actiune citava
Banner-ul "Nu cerem demisia cerem doar sa jucati fotbal" apartine unor suporteri cu initiativa
Hai Gazu, hai baieti!!!
Magistral Bawab , imperial Eric , fulminant Ciprian Petre , Impetuos Astafei dar mizerabil Trtovac . Jasmine draga ne-ai mancat trei puncte mari , la golu unu pasa la adversar , la golul doi chifla de zile mari . Vedeti baieti , la un club privat nea Trtovac sau e penalizat la salariu sau nu mai e folosit si din iarna pleaca. Sa vedem ce reactii vor fi la Medias. Ma temem ca niciuna , iarasi dam vina pe preparatorul fizic. Am spus acum 2 saptamani ca daca Cristi Pustai face 6 puncte cu U si Dinamo , nu mai scriu veci pe aici. Asa ca , trebuie sa ma mai suportati , sunt ala vesnic critic , care nu ma multumesc cu putin , vreau totul sau nimic . Cel mai bun analist pe site-ul asta e PUSTAI S.C. Omul vede bine jocul. Il astept maine dimineata cu un comentariu , probabil acum doarme . Noapte buna Medias ! Mai bine ziceam La revedere Dinamo Bucuresti!
As vrea sa ma exlic;
1)GOLURILE EXCEPTIONALE(geniul lui Bawab vine de la sine, nu l-a antrenat Pustai sa fie asa)
2)ATMOSFERA FRUMOASA(bravo spectatorilor, bravo Gazistule pentru mobilizare)
3)COMENTATORII TV au zis de cateva ori ca MEDIASUL JOACA INEXPLICABIL DE DEFENSIV
4)DE CATE ORI NE-AM APARAT, AM LUAT GOLURI
Ca echipa e prea defensiva, o zic statisticile;
IN MAJORITATEA MECIURILOR am inceput defensiv si AM LUAT MEREU PRIMUL GOL(nu am marcat niciodata primii,cu exceptia meciului cu CFR,U CLUJ,VIITORUL Constanta si STEAUA)
AU MARCAT PRIMII CU NOI ;PANDURII,CHIAJNA,DINAMO,BISTRITA,ASTRA,BRASOV s.a.
ca Pustai joaca prea defensiv,au zis-o la meciul de azi comentatorii meciului(citez; Mediasul joaca ,,INEXPLICABIL DE DEFENSIV"),cum au spus-o si anul trecut in meciul cu Dinamo(cand am pierdut cu 0-5).
Iata ce au zis atunci;
,,E drept că nici profu' Pustai nu pare vreun zbir, dar contra lui Dinamo i-a dat cu virgulă. A renunţat la formula cîştigătoare de la Mainz, l-a scos pe Liţu şi a căutat un joc MAI DEFENSIV DECAT POATE SUPORTA TABLA DE TACTICA. Realizări zero pentru Gaz Metan, avalanşă de ocazii pentru "cîini".
Asadar,nu va mai imbatati cu apa rece,LOTUL GAZULUI ESTE PESTE CE JOACA ECHIPA; Ciprian Petre,Bawab,Eric,Astafei,Cristi Bud,portarii,Markovici
5)DUPA CE AU MARCAT IMPOTRIVA NOASTRA,aproape de fiecare data am egalat)
VREAU SA ZIC CA ACTUALUL LOT POATE MAI MULT SI E NEVOIE DE MAI MULT CURAJ SI O TACTICA MAI OFENSIVA.
De asemenea echipa trebuie sa isi IMBUNATATEASCA JOCUL COLECTIV.
Zic toate acestea nu pentru a fi carcotas,ci pentru ca VREAU MAI MULT DE LA ECHIPA,SA NE FACA MANDRI CA SUNTEM MEDIESENI si de ce nu,cu performantele pe care le face Steaua si Cluj,sa avem iarasi 7 echipe in cupele europene,si de ce nu,cu Medias acolo.
CONDITIA ESTE SA NE MENTINEM VALORILE(sa auda si Cindrea @Horoba)!
http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/video-cronica-meciului-gaz-metan-dinamo-0-5-siguranta-si-incredere-show-garantat-249824.html
si eu sper din tot sufletul ca pustai sa ia masuri drastice in privinta apararii din iarna.E inacceptabil ce se intampla in acest compartiment si la nivelul asta!Cite puncte ne-au mancat si cite or se me mai manance,pur si simplu nu exista voloare aici.E bine totusi ca am inceput sa marcam iar ce strica apararea se mai repara cu atacul,norocul nostru, si asta se vede si in rezultate!
chiar nu inteleg supararea unora de pe aici ..cu toate ca a observat ca unii intra aici chiar numa sa critice ..ei din orice lucru cat de bun ei vad partea rea ..infine. am jucat bine ..meciul a fost gandit bine ,,pacat doar ca de cand a venit eric astafei si-a cam pierdut din atributiile in teren. un pic prea eric sa le faca pe toate cornere ..lovituri libere ..tot tot. parca tine si un pic cam mult mingea la el.dar asta e stilul lui cum si bawab are un stil mai individualist..ce poti sa ii zici omului cand in 2 meciuri da 3 goluri si pasa de gol .plus inca cateva ocazii ratate. pustai a gandit bine meciul ..dinamo are o valoare pe care nimeni nu o poate contesta ..dinamo e un club mare care cumpara jucatori de la tine ..pe cei mai buni ..nu e o drama ca am facut egal ..doar fanaticii au plans aseara si se puteau declara suparati pe rezultat ..au avut si ei ocaziile lor in repriza a2a cand venea cu centrari .daca una intra o luam pe coaja. singurul lucru pe care il putea face pustai mai ales dupa ce a luat nica rosu era sa bage doi jucatori proaspeti ..la mijloc si-n atac. se vedea ca astafei nu mai poate de prin minutul 75 ..80 a fugit mult baiatul. da nici daca bagai 2 jucatori proaspeti nu garanta nimeni ca vine si golul 3 una peste alta un meci frumos ..asta e fotbalul pe care vrem sa-l vedem la medias .. degeaba castigi daca joci urat ..dar poti sa si pierzi atat timp cat joci frumos ..ai ocazii. lumea normala intelege ca sunt si zile cand mingea pur si simplu nu vrea sa intre. iar va treziti sa vorbiti de fundasi? au gresit asta e viata ..dar daca atunci pe final la cornere o loveau cu capul si intra in poarta? nu zic, ca pustai o fi vreun wenger ..sau vreun guardiola ..cred ca nici el nu se crede asa ..dar unii dintre medieseni ar merita o experienta cu un alt antrenor asa de 6 luni ..1 an sa vedeti diferenta.lasa ca-si face bine omu treaba ..in fiecare sezon scoate cate un jucator pt. vanzare ..si totodata inventeaza fotbalisti ..cine-l stia pe bawab inainte sa vina la gaz? ..sa faca cumva sa urcam vreo 2 ..3 locuri in clasament ..sa fim acolo pe un loc in primele 10. 10 ani ne-am zbatut prin B ..si nu stiu cum ..o mana de oameni buni rai ..nu ii judec eu ..tin echipa asta in liga 1 de 4 ani ..si oamenii tot in ei dau... Daca pustai e slab ..domnul Sabau cum e si alti ilustrii necunoscuti care au mai trecut pe la gaz dupa sezonul in liga 1 cu jean gavrila si n-au facut nimic. sa-ti vezi lungul nasului ..si sa apreciez ceea ce ai ..nu e mentalitate de "om mic" ..nu e mentalitate de provincial ..voi luati drept litera de lege ce zice un anume comentator de fotbal .. oricum pun prea mult suflet si pasiune.. cu niste oameni care se vede de la o posta ca vor doar sa faca presiune ..si atmosfera nasoala ..
Ca va convine sau nu,ca sunt buni sau nu ,toti cei adusi la Gazu ( BAWAB,TRATOVAC, CIPI.PETRE,GREAB,VASILACHE, ASTAFEI,DAN FLORIN,VALI NEGRU),sunt adusi de mult hulitul Horoba si cu acceptul lui Cristi Pustai. Cand Muresul nu dadea doi bani pe Bawab fiind la acea vreme cu ei in pregatiri ,Horoba a avut ochi ptr. el si l-a luat la gazu,gratis. Rezultatul se vede acum si sunt convins pe viitor,cand vom incasa cateva milioane de euro pe el,vom sti sa apreciem ce s-a facut la aceasta echipa. Nu sunt un sutinator de-a lui Horoba dar asta este adevarul si trebuie sa-i recunoastem meritele.Sunt un sustinator al atualului antrenor si a ECHIPEI DE FOTBAL GAZ METAN MEDIAS. HAI GAZU,HAI BAIETII.
O tot dă nu ştiu cine pe aici că nu înţelege de ce Gaz Metan joacă defensiv. Faptul că nu ai un jucător vârf de atac împins, nu înseamnă că joci defensiv. Să stai cu fundul în poartă şi să vină în valuri peste tine echipa adversă este altceva. Cum poţi spune că echipa a jucat defensiv, când Dinamo nu a tras niciun şut la poartă într-un meci întreg ? Şi din păcate a marcat două goluri, futui.:)
De cât să stai cu un vârf împins, care să alerge de besmetic de la un fundaş la altul,fără folos, mai bine câştigi un om la mijlocul terenului. Se pare că aceasta este gândirea domnului PUSTAI şi cu siguranţă ştie dânsul de ce.
Din păcate, Akaki este rudimentar şi fără încrederea pe care a avut-o când a plecat în Turcia. Greab a avut un debut în LigaI, dacă nu mă înşel, care îi va rămâne mereu în memorie. Are de insistat la ieşitul pe centrări şi în rest este promiţător pentru viitor.
La un moment dat, aveam impresia că dinamoviştilor le era teamă să-l atace pe Bawab. Cu o linie de atac formată din Bawab, Petre, Eric, Astafei, în curând vom veni la spectacol.
Dan 01.19 , ba da este chat.Intri la Meciuri Live , acolo cauti meciul dai click pe el si il poti vedea live , iar deasupra listei cu meciuri live e un chat unde puteti discuta.
Meci bun, pacat ca nu a fost pina la urma victorie pt. GMM. Trtovac a gresit la autogol, dar, nu uitati, la meciul cu U CLUJ a vut multe interventii bune , chiar foarte bune si in final s-a terminat cu victorie pt. GMM si asta si datorita unei bune prestatii a lui Trtovac in aparare. S-a intimplat si la altii cu nume mult mai mari in fotbal. Cred ca marele cistig este faptul ca echipa pare a fi pe un drum bun. Baietii sa se mobilizeze bine pt. meciurile cu Ceahlaul si Vaslui, le pot cistiga, pot ajunge mai departe si in Cupa Romaniei.
Hai baietii din echipa GMM! Doar astfel de jocuri precum cel cu Dinamo va pot aduce acolo unde va este locul, in partea superioara a clasamentului. Daca o sa jucati asa si pe mai departe, nr. specatorilor care vor veni la meciurile de acasa va creste simtitor.
Contam pe voi, contati pe noi, HAI GAZUUU ! HAI BAIETII !
BRAVOOOOOOOOOO GAZISTI MEI ... NU CONTEAZA CA ATI FACUT EGAL...CONTEAZA CA ATI JUCAT FOARTE BINE SI ATI FACUT SPECTACOL!!!
Anonimul de la 8.32,crezi ca puteai alerga mai mult ca Astafei?In min .92,Astafei alerga sa recupereze mingea ca si in primul minut.Felicitari Astafei esti magnific.Gol,pasa de gol,bara si multa capacitate de efort.Tine-o tot asa si in iarna va veni si oferta.
Imi cer scuze pentru dezordinea de pe site.Maine sau poimaine voi pune un alt design.
mai gazistule ce zici tia placut de galeria lupii negrii la meciul de ieri cu dinamo au fost cam 150 de pers eeu parerea mea zic ca au fost superbii au cantat din tot sufletu
CEA MAI PROASTA FORMULA DE FUNDASI CENTRALI! DACA FRASINESCU A MAI SCOS CATE CEVA, JALNICUL AKAKI , ESTE CATASTROFA!!!!!! NATANGUL ASTA DE AKAKI IN AFARA CA TOT GESTICULEAZA LA FIECARE FAZA, CA TREBE'AU BA, NU STIE SA DEA O PASA SIMPLA. CINE STA IN SPATELE HABARNISTULUI ASTUIA CA ESTE TOTAL PE LANGA FOTBAL, DAR ESTE FORTAT DE PUSTAI CONTINUU. ALO, PROFESORE, ROGU-TE CA ATUNCI CAND VEI PARASI ACEST CLUB CARE TE SUSTINE FINANCIAR INCA PREA BINE LA CE PERFORMANTE CONSTANTE AI, FA BINE SI DU-L SI PE AKAKI CU TINE SI INCA VREO 3-4 CA EL, SI NU MAI VENI AICI LA MEDIAS DECAT CA SI SPECTATOR, CU BILET PLATIT.
SUNT SUPARAT FIINDCA PE NEPUTINCIOSII AIA DE LA DINAMO PUTEAM SA-I BATEM, DOAR CA NE-A TRADAT IN PRIMUL RAND "PASATORUL DE MINGI LUNGI, DE ACUMA"CELEBRUL AKAKI"! ASTA-I UN CLAMPAU FARA CREIER CE NU ARE CE CAUTA IN LOT, DAR INTRE PRIMII "11".
JOC SLAB, REZULTAT MEDIOCRU, CU CATEVA "SCLIPIRI" A UNOR JUCATORI CONSTANT-MUNCITORI PRECUM SI "MINUNATIA " LUI BAWAB; IN REST, ACELASI JOC DE UZURA.
RESPECT, GAZ METAN!!!!!
Anonim 12.57 , nu am ce sa zic,nu i-am auzit deloc.Eu am stat la sectorul D , la 10 metri de mine era acel grup de 15-20 de baieti care au strigat pe tot parcursul meciului .
Anonimul de la 13:13, tu nu ţi-ai scos fierea ? Văd că o verşi aici cu atâta putere, de foloseşti şi caractere mari. Îţi spun eu că supărarea aia îţi vine de la fiere. Eu îţi propun să mergi să ţi-o scoţi că amu merge şi laparoscopic iar durerea este suportabilă şi să ne laşi pe noi să-l respectăm pe profesor că este cel mai bun antrenor care l-a avut Gaz Metan vreodată. Şi mai este şi medieşean, iar noi pentru asta trebuie să fim mândrii şi să-l facem cetăţean de onoare al oraşului. Aşa că, rogu-te, dute de te caută.
Gazistule mersi pentru informatie, chiar nu stiam de chat desi intru zilnic pe site-ul tau. Ms mult, spor la treaba in continuare pentru ca faci bine ceea ce faci ;)
Multumesc.Acum incerc sa schimb desingul.Trebuie neaparat.
tot respectul pt. grupul acela din sectorul D ..probabil al lor a fost si banner-ul. v-ati auzit bine ..bravo voua.
A fost un domn cu o euforie bahică, în zona E,foarte simpatic. A reuşit să ne distreze pe toţi. Nu ştiu cine este. A şi inventat lozinci împotriva dinamoviştilor. Una se încheia cu ...muie la căţei. :))
Merita mai mult....sa il lasam sa joace la adevarata lui valoare..cu golul acesta face istorie...BRAVO THAER BAWAB..bravo Gaz Metan Medias..!!!!
banerul a fost facut de noi astia cu euforia bahica care am stat in sectorul E
Felicitari tie Levi cat si celorlalti baieti care ati facut acel mesaj si ati cantat pe tot parcursul meciului.Echipa are nevoie de acesti suporteri.Daca si la meciul viitor va prezentati asa , promit ca voi lua si eu loc langa voi.
@NELUTU IVAN;
zici,criticandu-ma ca,,De cât să stai cu un vârf împins, care să alerge de besmetic de la un fundaş la altul,fără folos, mai bine câştigi un om la mijlocul terenului".
Draga Nelutule,pai tu zici CE ZIC EU DE UN AN DE ZILE PE ACEST SITE;
Pana la meciul cu U Cluj,DE VREO DOI ANI,CRITI PUSTAI A IMPUS UN JOC CU UN SINGUR VARF.
In meciul cu U Cluj cat si in frumosul meci cu Dinamo, Pustai(SPRE LAUDA LUI) A JUCAT CU DOUA VARFURI SI I-A ,,IESIT".
Nu stiu daca Cristi Pustai citeste acest site si ,,a plecat urechea" la sugestii, insa realitatea imi da dreptate; DOUA VARFURI SUNT MAI EFICIENTE DECAT UN SINGUR VARF.
Ce am criticat eu au fost PERIOADELE DE INCEPUT DE REPRIZE,CAND ECHIPA S-A BAGAT CU,,FUNDUL" IN POARTA,fapt care NE-A COSTAT DOUA GOLURI.Asta inteleg eu prin joc defensiv,nu formula de echipa,care recunosc ca acum a fost mai ofensiva.
Nelutule,iti cer sa lasi orgoliul la o parte si sa faci RECURS LA LOGICA;
Cand stii ca APARAREA ESTE PUNCTUL SLAB AL ECHIPEI,ii LASI PE ADVERSARI SA ATACE,sa puna PRESIUNE ACOLO UNDE ESTI VULNERABIL?
Hai sa-ti pun problema altcumva; daca esti ranit la mana(sa zicem) o scoti ,,la inaintare" intr-o imbulzeala sau o ti la spate si o feresti cat mai mult?
Poate nu e cel mai reusit exemplu,dar am incercat sa vorbesc mai plastic,pentru a ma face mai bine inteles.
STATISTICA ESTE DE PARTEA MEA; IN 70% DIN MECIURILE MEDIASULUI,ECHIPA ADVERSA A MARCAT PRIMA,fiindca in cvasitotalitatea meciurilor,AM INCEPUT APARANDU-NE SI APOI AM ALERGAT DUPA EGALARE(care culmea-ne-a cam iesit,semn ca se poate).
m-au ,,luat in balon" multi,ma cearta,insa te intreb;
1)E LOGIC CE ZIC EU?
2)AM DREPTATE?
cu stima si sperante cat mai mari pentru GM-MEDIAS
CATEGORIC NE PREZENTAM
Cred ca Pustai are icoane cu Piturca si Lucescu deasupra patului.Apropo de jocul ultra-defensiv. Noroc ca a inscris Dinamo prima altfel vedeam un meci de rahat.Razvan Rat dupa meciul cu Andorra (criticat de Becali ca nu a invaluit pe lateral si nu l-a sprijinit pe Tanase pe faza de atac) a explicat ca nu a fost lasat de antrenor sa urce. In meciul cu Andorra noi nu urcam cu fundasii laterali in atac. Cam asta e viziunea despre fotbal a lui Piturca si vad ca Pustai nu gaseste alta sursa de inspiratie. Fan mare a lui Trtovac trebuie sa pun capul jos si sa-i felicit pe Frasinescu si Tahar Aymer care au facut un meci bun. In rest, "Shukran, Bawab Akbar!"Noroc cu tine!Profesore, incepi sa cam dezamagesti! Aproape ca-mi vine sa ma adaug corului de contestatari! Adevarul e ca si programul a cam fost unul de foc (Pandurii, Chiajna si Astra sunt deocamdata echipele in forma si-s in top pana una alta)dar la fel de adevarat e ca jocul sufera si impresia mea e ca filozofia ta e de vina. Cand erati in B venea lumea mai cu drag si in numar mai mare decat vine acum pentru ca si jocul era altul.
am jukat bine bravo mai vedem si meciuri frumoase..
Anonim says:
8 octombrie 2012, 01:14 ..amice zici de Piturca ..ca e antrenor nasol. cine te-a calificat ultima data la vreun turneu final? voi nu faceti diferenta intre a te baga de bunavoie cu fundul in poarta ..si atunci cand adversarul vine peste tine si te forteaza sa te retragi.pana la urma e vorba de valoarea echipei.nu ai cum sa te bati de la egal la egal cu o echipa care isi permite sa iti cumpere cei mai buni jucatori.. era pe undeva normal ..ca la inceput de repriza sa vina aia peste tine erau condusi. ii si ziceam persoanei care era cu mine la meci ..daca scapam de primele 10 ..15 minute sa nu luam gol dinamo va intra in criza de timp. bine mai baieti.. pustai e slab habar n-are.in meciul cu chiajna am jucat intradevar slab ..si principalul motiv pt. care am jucat slab a fost dezinteresul fotbalistilor ..si plictiseala. nu i-au nimanui apararea dar se vedea de la o posta ..ca nu erau cu mintea la meci.nici eu si nici nimeni nu stie ce se intampla in intimitatea echipei ..dar de 2 etape parca jocul echipei a inceput sa se schimbe incet incet ..jucatorii sunt mai constinciosi.pustai s.c tu ai poezia ta .de o luna ..doua ..de cand scrii pe aici pe site ..cu aia 2 atacanti ai tai ..nu vreau sa jignesc unii jucatori dar daca valoarea lor ar fi alta ..am defila prin campionat si sa nu avem nici un atacant in teren ..sau pe de alta parte ..dar ar fi mai slabi decat sunt acum ..am pierde si cu 2 atacanti. sunt echipe care au castigat cupe mondiale ..campionate nationale ..champions league ..cu un joc "urat". daca vreti spectacol tot timpul ..mergeti la circ :) ..echipa a facut cel mai bun joc din astea 11 etape. ca nu o jucat la turatie maxima ..90 de minut e de inteles.fiecare cu parerea lui. poate sa vina orice alt antrenor ..oricum nu o sa mai las comentarii ca n-are rost. cu "fanaticii" nu am ce discuta ..voi ati vrea sa bata 4-0 si pe cfr ..si pe dinamo ..si pe steaua ..si pe vaslui ..pai aia nu e posibil. tre sa va bucurati de cat se poate. las ca poate in vara 2013 o sa aveti sansa sa vedeti un alt antrenor la gazu astia contestatarii .si o sa faceti diferenta ..vine un scapat de la ospiciu ca sumudica sau un pacalici ca dorinel munteanu ..si vom face eventul ..SAU NU.
@PUSTAI S.C. - De ce nu ai curaj să te identifici, că să ştiu şi eu cu cine discut ? :)
Vreau să-ţi spun de la început că eşti în eroare şi toată logica ta nu este corectă. Aceasta este părerea mea, părere pe care nu vreau să ţi-o impun. De fapt suntem doar nişte suporteri care în loc să ne întâlnim în centru, în parc comentăm pe blogul lui Paul. :)
În primul rând, echipa nu a avut niciun vârf. Bawab şi/sau Eric nu au jucat vârfuri.
Am observat că echipa este aşezată în teren, astfel încât să fie o distanţă cât mai mică între linii. În acest fel există o mai mare mobilitate şi o acoperire mai eficientă a terenului, astfel încât adversarii să nu poată obţine superioritate în zonele periculoase ale terenului. Nu avem acei mijlocaşi cu munca care să fie capabili să ţină şi de minge. Lângă un Tahar, care şi-a făcut singur loc în echipă tocmai că este acest profil de jucător, ne mai lipsesc încă doi. Mare păcat că nu l-am putut păstra pe Issa Ba. Nu avem posesie şi asta este un mare dezavantaj pentru o echipă.
Este drept că nu ne avântăm peste echipa adversă de la început, aşa cum am făcut-o la scorul de 2-2 cu Dinamo.
Dar una peste alta, antrenorul este omul cu competenţe mai mari ca oricare dintre noi. Asta o spun cu toată convingerea.
Pe mine mă deranjează vehemenţa cu care îl critici pe Cristi Pustai, omul care pune atâta suflet pentu Gaz Metan şi pentru oraşul ăsta. Că până la urmă, totul este un joc. :))
Eu i-am spus de mai mute ori că l-aş prefera mai mult ca şi preşedinte de club, întrucât este medieşean de-al nostru, iar acum are o imagine foarte bună, cu care poate deschide multe uşi. Cine ştie poate se gândesc cei din conducerea clubului la o astfel de variantă. :))
"Că în Liga lui Mitică, cea mai frumoasă echipă, e echipa noastră Gaz Metan".
Trimiteți un comentariu