Petrolistii despre meciul cu Gaz Metan

Petrolistii despre meciul cu Gaz Metan

După şase meciuri consecutiv fără înfrângere în Liga I, petroliştii sunt decişi să-şi continue seria pozitivă şi în deplasarea de vineri, de la Mediaş, fiind convinşi însă, că, dată fiind situaţia grea din clasament a amfitrionilor, jocul nu va fi deloc unul uşor. “Pentru mine, meciul de la Mediaş este un moment în care echipa va trebui să spună <<da, vrem să rămânem în lupta pentru primele locuri ale clasamentului>>. Nu cred că ne putem considera favoriţi, chiar dacă noi venim după o perioadă mai bună, iar adversarii după una mai puţin fastă. Va trebui să demonstrăm că suntem echipa mai bună”,a declarat, astăzi, Cosmin Contra. „Va fi un meci foarte greu. Nu cunosc cauzele care au dus Mediaşul aproape de retrogradare, dar ştiu că, vineri, vom întâlni un adversar de două ori mai motivat, din cauza situaţiei în care se află. Va fi un meci de luptă, în care trebuie să fim foarte concentraţi din minutul 1 şi până în minutul 90. Sper ca băieţii să înţeleagă că suntem într-un moment bun, iar seria de meciuri fără înfrângere să continue, astfel, şi după partida de vineri”, a adăugat Contra.
Tehnicianul „lupilor” şi-a studiat foarte bine viitorul adversar, urmărind, la faţa locului, partida pe care Gaz Metan a susţinut-o, luni, contra Rapidului (scor 1-2). „Au avut momente bune de joc, puteau să se desprindă la 2-0 şi, atunci, probabil că n-ar mai fi pierdut. Cred că  vor apela la alt sistem de joc contra noastră. Sunt periculoşi la fazele fixe şi trebuie să ne luăm măsuri, pentru că au câţiva jucători, cum ar fi Eric, Bawab sau Astafei, care au demonstrat că sunt un real pericol pentru echipele adverse şi care pot face diferenţa. Ne-am pregătit bine, vom avea o săptămână de foc, cu trei meciuri, dar sper ca băieţii să fie la fel de motivaţi şi de concentraţi ca şi până acum. Deocamdată nu ne gândim decât la partida de la Mediaş, abia după ce aceasta se va încheia vom vorbi despre meciul cu Concordia”, a mai spus antrenorul ploieştenilor.
Petroliştii au plecat după antrenamentul de dimineaţă, spre Mediaş, cu un lot format din 22 de jucători. Nu vor face deplasarea jucătorii cu probleme medicale, Geraldo, Younes Hamza şi Cojocnean, şi nici haitianul Jean Sony Alcenat, abia revenit de la echipa naţională. „Găzarii” vor efectua, sâmbătă, o şedinţă de pregătire la Mediaş, apoi vor pleca spre Ploieşti, urmând ca, de duminică după-amiază, să intre în cantonament pentru confruntarea de marţi, cu Concordia Chiajna, contând pentru sferturile de finală ale Cupei României.

sursa:www.fcpetrolul.ro