Meci dificil pentru Gaz Metan în această după-amiază pe teren propriu. Echipa noastră a terminat la egalitate, scor 1-1 cu ultima clasată, ACS Poli Timișoara. Timișorenii au deschis scorul în minutul 30 prin Popovici. Egalarea pentru noi a venit în minutul 71 când Llullaku a reluat cu capul un balon venit de la Cristian Gavra. În urma golului înscris de Llullaku în poarta lui Straton, atacantul Gazului a ajuns la reușita cu numărul 7 din această ediție de campionat, fiind la egalitate cu Istvan Fulop de la FC Botoșani în clasamentul golgeterilor.
La doar 4 minute de la egalare, Gaz Metan a rămas în inferioritate numerică după ce Radu Zaharia a primit cel de-al doilea cartonaș galben în urma unui fault. Chiar și cu un om mai puțin pe gazon, gaziștii au forțat victoria însă defensiva timișoreană a reușit să respingă atacurile formației noastre. S-a terminat 1-1 iar Gaz Metan urcă până pe locul 8 în clasament, la egalitate cu CSM Poli Iași, cu 12 puncte, ieșenii stând mai bine la capitolul golaveraj.
Echipele:
Gaz Metan: Pleșca - Crețu, Trtovac, Susnjar, Buzean - Zaharia, Bic - Munteanu, Eric, Llullaku - Axente
Rezerve: D. Cristea, Rugasevici, I. Cristea, C. Petre, Olaru, Danci, Gavra
ACS Poli Timișoara: Straton - Străuț, Scutaru, Bocșan, Novak - Artean, Llorente - Bărbuț, Cârstocea, Doman - Popovici
Rezerve: Smaranda, Mailat, Drăghici, Roșu, Neagu, Croitoru, Șeroni
În etapa a 10-a, echipa noastră va juca la Cluj cu CFR.
9 comentarii:
Pana si cei de la Digi sunt consternati de faptul ca Pustai nu-si da seama ca Trtovac si Susnjar sunt depasiti meci de meci , si mai rau , fac greseli care duc la goluri.In fine , deja ma enerveaza incapatanarea lui Pustai in a folosi acest cuplu de fundasi centrali. Oare chiar atat de slab e Muth ? Nu prea cred. Mi-a placut mult alcatuirea echipei de la Cluj cu Astra , azi am revenit la obositul 4-2-3-1 cu acelasi inert Axente in atac si centrari fara adresa. Nu cred ca trebuie sa fii mare tactician sa-ti dai seama ca nu poti desface o aparare supraaglomerata cu o astfel de tactica. In fine , asta-i Pustai , cu el defilam pana la capat. Apropo , el il cearta la flash-interviu pe Lulaku , omul fara de care probabil nu aveam nici 5 puncte azi. Lasa nea Pustai , bine ca-l avem pe Trtovac.
varza amandoi fundasi.
au comis-o dinnou artistii nostri,2 puncte in ultimele 3 meciuri acasa (doua din noua)pe cel mai bun teren din liga 1 dupa spusele cunoscatorilor.Se pare ca nu suntem tehnici de nici o culoare ,suntem ciobanei si ne place mai mult pe dealuri si gropi.ma intreb cum se asteapta sa vina suporterii la stadion cand pur si simplu nu au ce vedea.sa vada cum o luam acasa meci de meci sau scotem un egal chinuit cu ultima clasata?rusinos
cu ce ocazia o fi venit Rednic asaeara la meci?
Ar fi interesant sa vina rednic antrenor la gaz metan, cred ca s ar schimba multe la echipa
Vine o pl,are piciorul rupt,si e acasa in Hunedoara,si cum e 'in medical' a dat o fuga sa vada meciul asa cum a fost si la Romania - Luxemburg la tineret.
Muth nu mai e la Gaz Metan.
bun fotbalist, trtovac asta, ar trebui pus capitan de echipa. vorbind serios, susnjra e cum mai e, dar trtovac e catastrofal. meci de meci nu demonstreaza altceva decat ca n-are nicio treaba cu fotbalul. ar trebui sa-i multumeasca toata viata lui markovic, l-a facut ala fotbalist. nu spun ca muth e mult mai bun, dar merita o sansa, doua, trei.. la cat de slab joaca trtovac era absolut logic si de bun simt sa le dai sansa si altora. mai mult ca sigur, umilinta la care a fost supus muth, prin trimiterea la echipa a2a sa joace cu niste copii, a cantarit mult in decizia pe care a luat-o. ce am castigat cu astra, am pierdut ieri, la egalul cu timisoara.
e dat naibi, rednic. singurul om de pe pamant care fuge cu piciorul rupt. ;)
Trimiteți un comentariu