Edi Iordanescu a vorbit in exclusivitate despre numarul mare de jucatori care pleaca de la Medias

Edi Iordanescu a vorbit in exclusivitate despre numarul mare de jucatori care pleaca de la Medias

Antrenorul Gazului, Edi Iordanescu, a vorbit in exclusivitate pentru site-ul suporterilor, www.Gazisti.ro, despre plecarile jucatorilor care au dat randament la Gaz Metan, cat si despre situatia clubului.
Va reamintim ca in ultimele zile, clubul mediesean i-a pierdut pe jucatorii Mario Rondon, Luis Aurelio, David Caiado, Sorin Busu, Andre Micael, Pedro Mendes, Yazalde Pinto si Sebastian Mailat(intors inapoi la CFR).
Plecarea unui numar mare de jucatori, din care multi extrem de importanti si decisivi pentru Gaz Metan in sezonul urmator, e un lucru care ma intristeaza si nu imi da pace deloc.E o munca importanta produsa cu aceasta echipa si un nivel foarte bun la care echipa ajunsese, care intr-un fel se evapora. Pentru mine ca si antrenor este extrem de greu sa constat ca o munca de 6 luni si chiar mai mult, se risipeste atat de usor, in conditiile in care daca reuseam sa pastram nucleul important de jucatori si sa ne mai completam cu 2-3 , cred ca aveam in fata garantii clare pentru un sezon viitor de succes. 
Cand am venit la Medias in iarna am facut o analiza complexa a lotului si al potentialului fiecarui jucator, si am solicitat in repetate randuri (in multe cazuri si public) securizarea jucatorilor.
Din pacate statul clubului (insolventa) si limitele financiare, au adus echipa in aceasta situatie neplacuta de a nu putea concura cu alte posibilitati, sau variante pe care o parte din jucatorii nostri le au si le-au avut si pana acum.
Primul meu impuls in iarna a fost sa condamn conducerea in discutiile private pentru ca nu a semnat si securizat jucatorii adusi inca din start din vara trecuta.
Din pacate aceasi problema. insolventa, acest lucru a limitat clubul si avand la mijloc si riscul sportiv, adica riscul de a retrograda, putea sa echivaleze cu falimentul.
Clubul a fost si este inca pentru o perioda foarte scurta de timp extrem de restrictionat din cauza statului financiar.
Trebuie sa facem o selectie in care sa identificam si convingem jucatori buni sa vina, fara sa avem posibilitatea sa oferim salarii foarte atragatoare, fara bonusuri de instalare, fara comisioane la agenti, de sume de transfer nu mai vorbim.
Deci toate acestea reprezinta un impediment major in desfasurarea activitatii sportive.
Eu personal in calitate de manager general si antrenor resimt cel mai tare impactul, dar am doua solutii, fie sa renunt si sa aleg alt proiect si cred ca ati vazut si dvs, suporterii, ca existau solutii pentru mine, fie sa o iau din nou ca pe o mare provocare, sa ne unim energiile toti din club , alaturi de dvs , suporterii, carora va solicitam rabdare si sa gasim scenariul de succes.
Primul si cel mai important pas se pare ca o sa fie iesirea din insolventa care este foarte aproape, asta e cea mai mare realizare pentru club, apoi in paralel sa luptam continuu si sa nu renuntam, sa convingem jucatori buni si cu mult potential de dezvoltare si sa reconstruim echipa.
Personal imi doresc intinerirea si securizarea jucatorilor pe minim 2 ani. probabil o sa fie si exceptii, dar cazuri foarte izolate.
Asa ca promisiunea este ca voi folosi la maxim toata energia, priceperea, determinarea , parghiile si relatie pe care le am la dispozitie, impreuna cu presedintele si conducerea administrativa, sa construim din nou o echipa, cu care mediesenii sa se mandreasca, asa cum au facut-o sezonul trecut in foarte multe momente. Dupa ce echipa va iesi oficial din insolventa, cu siguranta ca vom privi totul din alt unghi”.
A declarat Edi Iordanescu pentru site-ul suporterilor.
zonia.ro