Edi Iordănescu se află internat în spital.Totul despre situaţia antrenorului nostru

Edi Iordănescu se află internat în spital.Totul despre situaţia antrenorului nostru

Antrenorul echipei noastre, Edi Iordănescu, se află în aceste momente internat într-un spital din Bucureşti, unde urmează să efectueze mai multe analize suplimentare, și care sperăm cu toţii să nu fie nimic grav. 
În urmă cu trei luni au apărut primele probleme de sănătate, motiv pentru care a şi lipsit de la câteva antrenamente, ajungând mai târziu şi în cantonamentul echipei din Spania. 
Acestea păreau să fie rezolvate, însă în partida cu Hermannstadt au fost resimţite din nou, Edi acuzând probleme cu tensiunea şi stare de moleşeală. 

•Vă invităm sâmbătă la meciul de pe teren propriu cu Sepsi, să luptăm împreună, şi să-i dedicăm victoria!! 

Clubul Gaz Metan va pune bilete în vânzare pentru meciul de sâmbătă cu Sepsi Sf. Gheorghe. 
Intrarea la aceasta partidă este de 10 lei,  iar casa de bilete va fi deschisă vineri între orele 17:00-19:00, iar sâmbătă începând cu ora 14:00.