Nebunia de la Medias : Gaz Metan revine de la 0-2 si urca pe locul 1

Nebunia de la Medias : Gaz Metan revine de la 0-2 si urca pe locul 1

Gaz Metan Medias a castigat incredibil cu scorul de 3-2 dupa ce adversarii au condus cu 2-0 pana in minutul 60.
Gaz Metan ramane neinvinsa din 17 Mai in Liga 1, si urca pe primul loc cu 18 puncte.
Prima repriză a aparţinut echipei noastre, posesia mingi a fost de partea Gazului, iar prima fază mai importantă a venit în minutul 21, atunci când Boubacar Fofana a înscris, însă golul a fost anulat pe motiv de offside.
 Gaz Metan a controlat prima repriză, Ey Fernandes şi Sergiu Buş au fost foarte activi în ofensivă, însă cel din urmă nu a reuşit să trimită mingea în poartă după două şuturi periculoase.
Imediat după începutul reprizei secunde, oaspeţii au deschis scorul în minutul 48 prin Adrian Bălan, după o pasă superbă dată de Nicandro Breeveld.
În minutul 51, oaspeţii duc scorul la 2-0, după un nou gol marcat de Bălan din lovitură de pedeapsă. Şapte minute mai târziu, Dumitru Cardoso a luat o acţiune pe cont propriu, ajunge în careul ieşenilor, fiind faultat de portar de portarul oaspeţilor, iar Marius Constantin a înscris din penalty, ajungând la a 4-a reușită în acest sezon.
Gaz Metan a pus presiune în careul advers, iar Nasser Chamed restabileşte egalitatea după un gol marcat din lovitură liberă.
 Revenire incredibilă a echipei noastre, Sergiy Buş înscrie în minutul 74 şi duce Gazul in avantaj. În minutul 81, Sergiu Buş a trimis mingea puţin pe lângă poartă.

Echipele de start: Gaz Metan: Plesca - R. Romeo, M. Constantin, Larie, Velisar - Droppa, Fofana, Olaru - Ely Fernandes, Sg. Bus, Cardoso 
Poli Iasi: Rusu - Gallego, Frasinescu, Mihalache, A. Radu - Breeveld, Loshaj - Hatiegan, Passaglia, Horsia - Ad. Balan.
modlet.ro