Gaz Metan invitată la turneul XLV Trofeo de Ciudad de Valladolid

Gaz Metan invitată la turneul XLV Trofeo de Ciudad de Valladolid


Gaz Metan Mediaș joacă cu Real Valladolid la un turneu de tradiție organizat de orașul spaniol.

Gaz Metan Mediaș este onorată să fie invitată de clubul spaniol Real Valladolid în cadrul turneului ”XLV Trofeo de Ciudad de Valladolid”, care a luat ființă în 1972, organizat în primă fază de primăria orașului spaniol. 

Meciul amical va avea loc pe 14 noiembrie, la ora 20:00, pe stadionul Jose Zorilla. Partida se va disputa pentru ca ambele formații să profite de pauza pricinuită de jocurile echipelor naționale. 

Real Valladolid este în acest moment pe locul 9 în La Liga, la egalitate de puncte cu Osasuna. Formația este antrenată de spaniolul Sergio Gonzales Soriano, care a mai antrenat în cariera sa pe Espanyol Barcelona. 

Formația spaniolă este patronată de marele Ronaldo Nazario da Lima, poreclit ”Il Fenomeno”, care a cumpărat pachetul majoritar al grupării din La Liga pe 3 septembrie 2018, cu 30 de milioane de euro. 

Istoricul Trofeului orașului Valladolid
Trofeul orașului Valladolid a luat ființă în 1972, cu patru echipe participante. Această primă ediție a fost cștigată de Real Valladolid, iar celelalte formații au fost Vasas Budapeste, Nacional din Uruguay și Burgod CF. 

Turneul va continua cu formatul semifinalelor și finale până în anul 1982, unde au cștigat echipe precum Boca Juniors, Gremio de Porto Alegre sau Cruzeiro. În 1983 turneul nu s-a mai disputat și din 1984 au participat pentru prima dată trei echipe la acest turneu.

De la ediția din 1988, turneul este un joc unic, cu excepția edițiilor din 1994 și 1995. Dacă la început meciurile se jucau vara, odată cu anul 2007 meciurile au început să se dispute toamna, prima partidă fiind jucată pe 11 octombrie, cu ocazia Zilei Spaniei, alegnd ca rivală echipa de fotbal a francezilor de la Lille, oraș înfrățit cu Valladolid. 

În 2018 turneul nu s-a mai disputat deoarece meciul cu Lille care era programat pe 15 noiembrie a fost anulat cu cteva ore înainte de a se disputa din cauza faptului că avionul care ar fi trebuit să aducă formația franceză la Valladolid nu a mai putut decola din Franța.