“Țin să mulțumesc din suflet suporterilor care au fost la acest meci, dar în mod special celor care meci de meci au fost alături de noi, și nu în ultimul rând galeriei.
Echipa împreună cu suporterii au făcut cinste pentru oraș, și au semnat o performanță unică.
Cu toate astea meritul principal este al echipei, al băieților , care au muncit zi de zi și exemplar, și au performat.
Au demonstrat că au valoare umană și profesională, că sunt niște jucători valoroși și competitivi care merită laude, aprecieri și respect.
Pentru mine și staff-ul meu a fost o perioadă incredibil de grea și mă bucura faptul că totul s-a valorificat într-o performanță care va rămâne veșnic în istoricul clubului.
Multumesc și președintelui Mărginean și factorilor de dicizie pentru susținere și pentru faptul că au crezut necondiționat în noi.
Nu pot să uit nici oamenii din jurul echipei, de la cei din conducere până al administrativ, staff medical, staff tehnic, până la bucătari și doamnele de la magazie, a administratorului bazei, ofițerului de presă, etc.
Este performanța noastră, a tuturor, toți și-au adus contribuția.
Nu în ultimul rând mulțumesc vărului meu primar, Valentin Iordănescu și familiei lui care de ani de zile a luptat pentru club, pentru echipă și au reprezentat într-un mod unic clubul la toate procesele și luptele juridice pentru a ajunge din nou Gaz Metam un club fără datorii, curat și pregătit de performanță. Au administrat toată partea juridică a clubului, intern și extern, și împreună cu președintele efectiv am reușit o restructurare și reorganizare aproape completă a clubului și a modului de organizare. El a contribuit decisiv la aducerea mea și niciodată nu i-am pomenit public numele lui, a soției și-a doamnei Anastasescu, care au preferat discreția totală în ciuda eforturilor făcute, dar a venit momentul ca lumea să știe și să salute și munca și eforturile lor. Sper ca oamenii care vor veni în viitor și vor lucra în numele și pentru Gaz Metan, să aiba succes deosebit, iar această bornă atinsă de noi, această performanță unică, să fie doar un început, o deschidere pentru un nou drum care să ducă la un șir de performanțe frumoase în viitor pentru Gaz Metan.
Haide Gazul, hai băieții !
Echipa împreună cu suporterii au făcut cinste pentru oraș, și au semnat o performanță unică.
Cu toate astea meritul principal este al echipei, al băieților , care au muncit zi de zi și exemplar, și au performat.
Au demonstrat că au valoare umană și profesională, că sunt niște jucători valoroși și competitivi care merită laude, aprecieri și respect.
Pentru mine și staff-ul meu a fost o perioadă incredibil de grea și mă bucura faptul că totul s-a valorificat într-o performanță care va rămâne veșnic în istoricul clubului.
Multumesc și președintelui Mărginean și factorilor de dicizie pentru susținere și pentru faptul că au crezut necondiționat în noi.
Nu pot să uit nici oamenii din jurul echipei, de la cei din conducere până al administrativ, staff medical, staff tehnic, până la bucătari și doamnele de la magazie, a administratorului bazei, ofițerului de presă, etc.
Este performanța noastră, a tuturor, toți și-au adus contribuția.
Nu în ultimul rând mulțumesc vărului meu primar, Valentin Iordănescu și familiei lui care de ani de zile a luptat pentru club, pentru echipă și au reprezentat într-un mod unic clubul la toate procesele și luptele juridice pentru a ajunge din nou Gaz Metam un club fără datorii, curat și pregătit de performanță. Au administrat toată partea juridică a clubului, intern și extern, și împreună cu președintele efectiv am reușit o restructurare și reorganizare aproape completă a clubului și a modului de organizare. El a contribuit decisiv la aducerea mea și niciodată nu i-am pomenit public numele lui, a soției și-a doamnei Anastasescu, care au preferat discreția totală în ciuda eforturilor făcute, dar a venit momentul ca lumea să știe și să salute și munca și eforturile lor. Sper ca oamenii care vor veni în viitor și vor lucra în numele și pentru Gaz Metan, să aiba succes deosebit, iar această bornă atinsă de noi, această performanță unică, să fie doar un început, o deschidere pentru un nou drum care să ducă la un șir de performanțe frumoase în viitor pentru Gaz Metan.
Haide Gazul, hai băieții !
33 comentarii:
Frumoase cuvinte spuse de Edi Iordanescu. E o performanta frumoasa dar nu ne oprim aici. E clar ca omu acesta si cei din jurul lui au organizat clubul intr-un mod care arata a profesionism. Cu bani putini a facut multe, ceea ce e lucru rar. Bine ca nu am auzit numele primariei, nici nu merita amintiti cei din primarie, au putut sa ajute echipa si au preferat sa fondeze o minciuna numita CSM Medias care toaca bani si nu face performanta. Sunt multi in orasul asta care l-au persiflat pe presedintele Marginean. Degeaba, a dovedit ca e bun. In rest, doar respectul nostru, al suflarii alb -negru !
Pentru playoff se vand abonamente separat, sau sunt valabile abonamentele actuale ? Sau cum?
Sunt valabile si pentru play-off.
Maine este 25 :) alta sedinta.. sper ca is oameni mai SERIOSI si iau odata hotararea, defapt seriosi da dar si PROFESIONISTI !
ce dupa-amiaza frumoasa!!! incredibil! am aratat ca o echipa mare atat in teren cat si in tribuna. desi am fost la meci, acum vad tot felul de filmulete cu atmosfera si mi se ridica parul pe maini. Bravo medias!!!
Vom juca la craiova in prima etapa din playoff!!! Hai gazu!
Frumoase cuvinte. Îți multumesc Edy pentru tot ce faci pentru noi ! Multumim echipei pentru după amiaza frumoasa și pentru toată munca depusă pana acum. Sa rămânem la fel de concentrați și in plat off! Gazu, Gazu, Gazu!!!!!!!
Etapele 5,6,8 si 9 le avem acasa, in playoff, hai ca e destul de ok zic eu da avem 4 meciuri din 5 acasa in acea perioada, am putea termina si in primele 3.
Primul meci la Craiova. Tare urât a vorbit despre Mediaș Papură după ultimul meci. Nici nu a vrut să dea mâna cu Iordănescu sau cu cineva din staful nostru. Necivilizat. Ar merita o lecție. Dar e greu la Craiova.
E creu dar nu imposibil dar cu o mentalitate de invingator, dar daca te duci la meci ca am ajuns in Play Off si doar atat atunci mai bine ramanem la Medias si economisim deplasarea pierdem 3-0 si gata.Noi trebuie sa dovedim ca nu degeaba am ajuns in Play Off ci a fost o munca a intregii echipe la care sa muncit mai mult de un an ca sa ajungem aici.
Banuiala mea e ca Edi va juca cu 5 fundasi la Craiova.
Nu are sens sa jucam asa, noi nu mai avem nici o presiune acuma, cei de la craiova au presiune mare ca ei se lupta la titlu, si eu cred ca am putea face chiar o surpriza acolo.
putin probabil sa jucam cu 5 fundasi. jucam ca de obicei. 4-2-3-1. sa fiu in locul lui edi le-as da mai multe minute unor jucatori precum ciocan sau costea. in anumite meciuri poate i-as baga in poarta chiar si pe cristea sau popa. daca nu-i folosim de ce i-am mai adus? ciocan la liga3 era titular de drept. a venit la medias si intr-un an a jucat 60 de minute. pai ce mare chestie a facut baiatul ca avenit aici daca nu e folosit?
Vad ca toti sunteti pe conceptul ca avem sacii in caruta. Sa jucam cu cristea, cu ciocan, cu costea, adica nu cu cea mai buna echipa si sa facem figuratie in playoff. Se pare ca asta vreti majoritatea.
Eu nu s de acord, eu zic sa jucam pe bune in playoff ca avem un lot bun.
Bravo Valentin Iordănescu. Bună treabă. Mă gândeam eu că nu poate fi Mărginean atât de meseriaș . Nu îl văd bătând cu pumnul în mașă ca un bărbat, ci doar milogindu-se. Din păcate, INSOLVENȚĂ : Amână cauza pe 11.03.2020. Știe cineva de ce ?
Eh da nu are sens sa ne mai agitam, insolventa o sa se mai amane inca vrs 2-3 ani de acuma incolo! Ca zavaleanu isi permite, si ne joaca pe degete!
Vreo*
Pai nu poti, daca nu iesi din insolventa in 3 ani ai intrat in faliment. Din pacate, ne paste falimentul.
Pai si parca azi maine avem 3 ani de cand suntem in insolventa. No macar am prins playoff-ul. Asta e. Ramanem cu performanta asta, si o reluam din liga a4 a.
Ce PROȘTI sunteți unii :))) auzi la el, să o reluăm din liga a 4-a :))) stai bă tovarășe, GAZU` NU o să intre în faliment, aveți răbdare și o să vedeți că o să ieșim din „insolvență”.
spun a suta oara. medias se afla in “reorganizare financiara”, nu in “insolventa”. cat despre faliment si retrogradarea in Liga4 nu se pune problema. chiar daca se depasesc acei 3 ani(care din cate stiu s-au depasit), nu se intra in faliment. ti se mai acorda timp pentru a-ti reveni financiar. medias nu are cum sa fie trimisa in faliment din moment ce nu mai are datorii. iesirea clubului din acea reorganizare financiara mai tine doar de niste chichițe legislavite, avocățești. pana la finalul acestui campionat o sa se iasa din reorganizare.
Ia zi mi expertule, gazu plateste vreun impozit la stat? Daca nu, inseamna ca e in insolventa. Ca unora va place cuvantul reorganizare, e treaba voastra. Ziceti-i cum vreti. Daca nu se iasa din reorganizare( sa ti fac pe plac), adica daca soxietatea nu devine solvabila cat sa isi plateasca impozitele la stat si datoriile, societatea respectiva intra in faliment dupa 3 ani. Nu s a marit perioada, uitati va la realitatea tv, au falimentat tocmai pt ca nu au iesit din reorganizarea financiara impusa de stat.
Acuma se cheama realitatea plus.
In ce data implinim mai exact 3 ani?
Unii mari experți de termeni juridici pe aici,oare chiar credeți că d-l Valentin Iordănescu nu va duce treaba la final și ne va abandona,eu nu cred așa ceva,iar dacă Edi ia făcut public numele, eu cred că nu degeaba,iar finalul va fi curind, norocul nostru sunt ei și faptul că d-l Iordănescu este la noi, vă mulțumim pentru tot ce a-ți făcut și ce veți mai face pina la ,,victoria"și pe plan juridic, HAI GAZUUU!!!
Ca sa va lamuriti toti cei care scrieti pe aici tot felul de prostii, fara sa stiti despre ce-i vorba, va rog, sa cititi cu mare atentie randurile de mai jos:
“Multa lume considera ca procedura de “insolventa” este acelasi lucru cu “falimentul”. In ceea ce priveste “reorganizarea” majoritatea asociaza acest cuvant cu insolventa/falimentul, fara sa cunoasca, in concret, care este legatura dintre ele.
Trebuie stiut insa faptul ca, desi cele trei (3) notiuni (insolventa, faliment si reorganizare) au legatura una cu celelalte, ele nu se confunda, ci au semnificatii distincte.
Semnificatia termenilor
1) Procedura “insolventei” este acea procedura legala care se deschide, la cererea debitorului sau a creditorilor, in cazul in care o societatea se afla in stare de insolventa. Conform legii, starea de insolventa reprezinta acea stare a patrimoniului unei societati care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile.
2) Procedura “falimentului” reprezinta procedura de insolventa care se aplica debitorului in vederea lichidarii averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmata de radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat.
3) Procedura de “reorganizare” judiciara este procedura de insolventa care se aplica debitorului in vederea achitarii datoriilor acestuia, conform programului de plata a creantelor. Procedura de reorganizare presupune intocmirea, aprobarea, implementarea si respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate sa prevada, impreuna sau separat: (a) restructurarea operationala si/sau financiara a debitorului; (b) restructurarea corporativa prin modificarea structurii de capital social; (c) restrangerea activitatii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului.
In cazul clubului Gaz Metan planul de reorganizare a fost aprobat de judecatorul sindic in luna aprilie 2017. Conform legii 85/2014 executarea planului de reorganizare nu va putea depasi 3 ani, calculati de la data aprobarii, deci pentru Gaz Metan termenul ar fi aprilie 2020. Avand in vedere ca Marginean sustine ca, societatea(clubul) are certificat fiscal “zero”, asta insemnand ca nu are nici un fel de datorii la stat, de asemenea nu mai are nici un creditor, de aici rezulta ca planul de reorganizare a fost indeplinit, prin urmare judecatorul sindic ar trebui sa pronunte iesirea oficiala din procedura de insolventa pana cel tarziu in luna aprilie 2020.
Dar, pentru ca, fostul administrator judiciar Zavaleanu revendica o suma de bani(peste 50.000Euro), ca rest de plata din onorariu si a pornit un adevarat razboi impotriva clubului, prin recuzarea unor complete de judecata si cereri de stramutare a judecarii unor dosare la alte instante, nu stiu daca se va pronunta iesirea oficiala din procedura de insolventa la termenul legal.Vom trai si vom vedea ce se va intampla.
Da, deci dupa cum ziceam si eu reorganizare inseamna insolventa. Nici eu nu cred ca iesim in aprilie. Va reamintesc faptul ca noi stim doar o singura varianta, cea a lui Marginean. Daca iesirea din insolventa se tot amana, inseamna ca sunt niste motive serioase, nu bagi o societate in faliment doar pentru ca un tert considera ca are de primit bani. Trebuie sa fie justificat.
https://blogsport.gsp.ro/geambasu/2020/02/26/miroase-a-gaz/ . Mortul asta nu mai poate de oftica ca nu a ajuns viitorul in playoff, si zice ca am facut noi blat cu dinamo, oare el a vazut acel celebru steaua 2-5 viitorul? Eu unul nu cred, sau s-a facut ca nu il vede, daca wcsb nu statea capra atunci rejele era in b.
Ai dreptate. Îi roade invidia pe " mitici " . Pe lângă faptul că CFR câștigă de ceva timp campionatul și a avut rezultate și afară, acum și altă echipă din Ardeal a avut obrăznicia să intre în playoff . În loc să fie lăudate sunt cele mai nepomenite sau criticate, cel puțin la Digi unde sunt abonat. Eu sper să moară de invidie și în urma rezultatelor noastre din playoff. Haide Gazu, hai băieții !!!!
Paul,cum se simte Buș? E OK ? Altă întrbare. Se face deplasare la Craiova ? Probabil nu, acolo e nebunie, nici CFR nu a îndrăznit. Mulțam.
Buș e Bine, nu se face deplasare la Craiova, Autocar nu se pune, și nu facem fata 10 inși acolo, dar în restul deplasărilor vom merge cu mașini personale, și o să postez și aici, poate vor mai fi doritori.
A murit tatăl lui Răzvan Pleșca (așa scrie fanatik) . Dumnezeu să îl hodinească!
Ultimul meci la Craiova a fost arbitrat de Avram cel mare. Băieții noștri au început slab și până să se trezească era 2-0 pentru olteni. Ai noștrii au redus din handicat și au ânceput să pună presiune, moment în care oltenii au primit cadou de la arbitru un gol. Ai noștrii au căzut după gol. La finalul partidei, Corneliu Papură nu a vrut să dea mâna cu nici un oficial al Gazului, iar la interviul de după meci a vorbit foarte urât de Mediaș și de spectatorii din Mediaș : " La Mediaş sunt nişte clovni care agită spiritele, aşa s-a întâmplat şi în meciul din tur. Ne tot atacau din tribune. " Eu sper ca băieții noștrii să ne răzbune (desigur, dacă nu mai primesc cadouri de la arbitrii lor de casă, pe care sigur Ion Crăciunescu nu o să îi critice ) . Haide Gazu, hai băieții !!!!
Trimiteți un comentariu