Cea mai importantă performanță din istoria echipei Gaz Metan Mediaș din primii 55 de ani de existență a fost obținută pe 5 mai 2000 când formația de pe Târnava Mare promova pe prima scenă a fotbalui românesc pentru a doua oară în istoria clubului. Acest lucru se întâmpla la exact 50 de ani de la prima promovare în Divizia A.
Rândul de sus: Jean Gavrilă (antrenor principal), Șandor Varo (antrenor secund), Szoke, Ciurar, Boaru, Grosu, Șomfălean C., F.Filip, Lungu, Flavius Șomfălean,Ioo Andrei, Constantin Cenan (antrenor secund), Dr. Bati (medic), Precup (maseur)
Rândul din mijloc: Boroncoi, Hanc, Moldovan, Ioan Aloman (organizator competiții), Ioan Muntean (președinte), Ilie Vlad (director sportiv), Callo, Grigore, Patru, Zota
Rândul de jos: Vasile Ștefan, Buzean, Găldean, Gabor, Vitan, Tulea
Cel mai bun parcurs al Gazului în Divizia B până la sezonul 1999/200 s-a consumat în sezonul 1996/97 când formația noastră a ocupat poziția a 3-a la finalul campionatului. Tot în anii '90 am reușit să terminăm pe locul 4 în două rânduri: 1995/96 și 1998/99. Doar de 3 ori am terminat pe locul 5. Este vorba de sezoanele: 1983/84, 1985/86 și 1997/98.
Ținând cont de rezultatele din a doua jumătate a anilor '90, promovarea obținută la sfîrșitul sezonul 1999/2000 a fost una oarecum normală chiar dacă nu multă se aștepta la o astfel de ispravă din partea echipei noastre, nici măcar jucătorii care se obișnuiseră se scape cât mai repede de grijiile retrogradării pentru ca apoi să aibă un rest de sezon fără probleme după cum antrenorul nostru de la acea vreme declara la vremea respectivă:
"Jucătorii se obișnuiseră așa, să scape repede de grijiile retrogradării și totul era ok. Nu credeau în ei. Se complăceau în mediocritate iar mie asta nu-mi place și am vrut să le schimb ideile vorbindu-le de performanță și profesionalism. În mare măsură am reușit." - Jean Gavrilă
Luptele au fost acerbe atât la promovare cât și la retrogradare. În seria noastră erau echipe foarte bune și de tradiție în fotbalul românesc: ARO Câmpulung-Muscel, Corvinul Hunedoara, Jiul Petroșani, Olimpia Satu-Mare, UTA Arad și Apulum Alba-Iulia, UM Timișoara, Inter Sibiu, Flacăra Rm. Vâlcea, Drobeta Turnu-Severin, Electro Bere Craiova, ASA Tg. Mureș, FC Bihor, Poli Timișoara, Chimica Târnăveni, U Cluj și Minerul Motru.
Parcursul Gazului în acea ediție de campionat, a 60-a a ligii secunde mai exact, a fost unul fără precedent în istoria clubului: 21 de victorii, 6 egaluri și 7 înfrângeri, marcând 53 de goluri și primind 22. În 26 de etape din cele 34, Gaz Metan a fost lider în Seria a II-a dintre care ultimele 25, consecutive. Cel mai bun rezultat al sezonului a fost obținut în etapa a 30-a când am câștigat cu 6-0 meciul de pe teren propriu cu Universitatea Cluj. Cel mai bun marcator al nostru a fost Gheorghe Callo cu 10 reușite.
Lotul de jucători care au jucat la Gaz Metan în sezonul 1999/2000
# | NUME | POZIȚIE | MECIURI | GOLURI |
1 | Adrian Vitan | mijlocaș | 25 | 0 |
2 | Alexandru Gabor | mijlocaș | 12 | 0 |
3 | Alexandru Zotincă | fundaș | 21 | 1 |
4 | Andrei Joo | mijlocaș | 7 | 0 |
5 | Claudiu Boaru | atacant | 31 | 9 |
6 | Claudiu Cenan | mijlocaș | 1 | 0 |
7 | Claudiu Moldovan | mijlocaș | 26 | 2 |
8 | Claudiu Șomfălean | atacant | 24 | 2 |
9 | Constantin Hanc | mijlocaș | 23 | 7 |
10 | Cosmin Stoica | mijlocaș | 2 | 0 |
11 | Cristian Andrei | fundaș | 3 | 0 |
12 | Dan Găldean | atacant | 31 | 9 |
13 | Daniel Apostol | mijlocaș | 12 | 1 |
14 | Dorin Roșca | portar | 8 | 0 |
15 | Flavius Boroncoi | mijlocaș | 28 | 4 |
16 | Flavius Șomfălean | fundaș | 32 | 0 |
17 | Florin Ciurar | fundaș | 25 | 2 |
18 | Florin Filip | portar | 27 | 0 |
19 | Florin Szoke | fundaș | 6 | 0 |
20 | Gheorghe Callo | mijlocaș | 29 | 10 |
21 | Ionuț Buzean | fundaș | 1 | 0 |
22 | Ionuț Pătru | mijlocaș | 4 | 0 |
23 | Lucian Balaban | atacant | 6 | 1 |
24 | Marius Lungu | fundaș | 32 | 2 |
25 | Marius Zota | mijlocaș | 3 | 0 |
26 | Nicolae Grigore | fundaș | 32 | 1 |
27 | Nicolae Grosu | fundaș | 19 | 1 |
28 | Ovidiu Purime | atacant | 1 | 0 |
29 | Ștefan Vasile | fundaș | 23 | 1 |
Parcursul echipei noastre în sezonul 1999/2000
Etapa | Meci | Puncte | Loc | ||
1 | Gaz Metan Mediaș | 2-1 | Inter Sibiu | 3 | 5 |
2 | Corvinul Hunedoara | 1-0 | Gaz Metan Mediaș | 3 | 11 |
3 | Gaz Metan Mediaș | 3-1 | UTA | 6 | 6 |
4 | Olimpia Satu Mare | 1-1 | Gaz Metan Mediaș | 7 | 4 |
5 | Minerul Motru | 0-1 | Gaz Metan Mediaș | 10 | 4 |
6 | Gaz Metan Mediaș | 2-0 | Flacăra Rm. Vâlcea | 13 | 3 |
7 | Chimica Târnăveni | 2-1 | Gaz Metan Mediaș | 13 | 5 |
8 | Gaz Metan Mediaș | 4-1 | UM Timișoara | 16 | 5 |
9 | Drobeta Turnu-Severin | 1-1 | Gaz Metan Mediaș | 17 | 4 |
10 | Gaz Metan Mediaș | 1-1 | Electro Bere Craiova | 18 | 5 |
11 | ASA Tg. Mureș | 0-0 | Gaz Metan Mediaș | 19 | 5 |
12 | Gaz Metan Mediaș | 2-0 | Unirea Alba Iulia | 22 | 5 |
13 | Universitatea Cluj | 1-2 | Gaz Metan Mediaș | 25 | 3 |
14 | Gaz Metan Mediaș | 3-0 | FC Bihor Oradea | 28 | 2 |
15 | Politehnica Timișoara | 1-2 | Gaz Metan Mediaș | 31 | 2 |
16 | Gaz Metan Mediaș | 3-2 | ARO Câmpulung | 34 | 1 |
17 | Jiul Petroșani | 1-0 | Gaz Metan Mediaș | 34 | 2 |
18 | Inter Sibiu | 0-1 | Gaz Metan Mediaș | 37 | 2 |
19 | Gaz Metan Mediaș | 2-0 | Corvinul Hunedoara | 40 | 1 |
20 | UTA | 0-1 | Gaz Metan Mediaș | 43 | 1 |
21 | Gaz Metan Mediaș | 2-0 | Olimpia Satu Mare | 46 | 1 |
22 | Gaz Metan Mediaș | 2-0 | Minerul Motru | 49 | 1 |
23 | Flacăra Rm. Vâlcea | 0-0 | Gaz Metan Mediaș | 50 | 1 |
24 | Gaz Metan Mediaș | 3-0 | Chimica Târnăveni | 53 | 1 |
25 | UM Timișoara | 0-0 | Gaz Metan Mediaș | 54 | 1 |
26 | Gaz Metan Mediaș | 3-0 | Drobeta Turnu-Severin | 57 | 1 |
27 | Electro Bere Craiova | 2-0 | Gaz Metan Mediaș | 57 | 1 |
28 | Gaz Metan Mediaș | 1-0 | ASA Tg. Mureș | 60 | 1 |
29 | Unirea Alba Iulia | 2-1 | Gaz Metan Mediaș | 60 | 1 |
30 | Gaz Metan Mediaș | 6-0 | Universitatea Cluj | 63 | 1 |
31 | FC Bihor Oradea | 2-0 | Gaz Metan Mediaș | 63 | 1 |
32 | Gaz Metan Mediaș | 1-0 | Politehnica Timișoara | 66 | 1 |
33 | ARO Câmpulung | 2-0 | Gaz Metan Mediaș | 66 | 1 |
34 | Gaz Metan Mediaș | 1-0 | Jiul Petroșani | 69 | 1 |
Clasament final Divizia B, Seria a II-a, sezonul 1999/2000
Loc | Echipă | M | V | E | Î | G | P |
1 | Gaz Metan Mediaș | 34 | 21 | 6 | 7 | 53-22 | 69 |
2 | ARO Câmpulung | 34 | 18 | 4 | 12 | 49-35 | 58 |
3 | Corvinul Hunedoara | 34 | 16 | 6 | 12 | 51-33 | 54 |
4 | Jiul Petroșani | 34 | 16 | 5 | 13 | 41-38 | 53 |
5 | Olimpia Satu Mare | 34 | 15 | 8 | 11 | 54-32 | 53 |
6 | UTA | 34 | 16 | 4 | 14 | 49-39 | 52 |
7 | Unirea Alba Iulia | 34 | 15 | 7 | 12 | 50-40 | 52 |
8 | UM Timișoara | 34 | 13 | 10 | 11 | 61-45 | 49 |
9 | Flacăra Rm. Vâlcea | 34 | 13 | 9 | 12 | 45-41 | 48 |
10 | FC Drobeta Turnu Severin | 34 | 17 | 3 | 14 | 49-61 | 48 |
11 | Inter Sibiu | 34 | 14 | 6 | 14 | 39-43 | 48 |
12 | Electro Bere Craiova | 34 | 15 | 3 | 16 | 48-53 | 48 |
13 | ASA Tg. Mureș | 34 | 13 | 7 | 14 | 45-38 | 46 |
14 | FC Bihor Oradea | 34 | 12 | 10 | 12 | 34-51 | 46 |
15 | Polithnica Timișoara | 34 | 12 | 6 | 16 | 50-54 | 42 |
16 | Chimica Târnăveni | 34 | 12 | 5 | 17 | 36-51 | 41 |
17 | Universitatea Cluj | 34 | 6 | 6 | 22 | 30-76 | 24 |
18 | Minerul Motru | 34 | 6 | 5 | 23 | 28-66 | 23 |
Declarații jucători:
"Aveam o echipă fantastică care, cred că și azi în Liga1 făcea față cu brio. Campionatul în sine era puternic cu mai multe echipe care trăgeau la promovare. Pe parcursul lui, țin minte că am rămas în luptă doar noi, UTA și ARO Câmpulung. Bineînțeles că noi, ca și în alți ani, nu ne gândeam la promovare dar având un parcurs bun ne-am trezit în fruntea clasamentului. Meciul decisiv a fost cel cu UTA pe care l-am câștigat si care ne-a dat un moral pozitiv pentru întreg returul. A fost un moment în care și cei din conducerea echipei au început să creadă in promovare. Tin minte că în conducerea clubului erau oameni adevărați ca și Ioan Munteanu pentru care o înțelegere era parafată printr-o simplă strângere de mâna. Erau alte vremuri... Aveam o echipă foarte bună cu jucători cu care deja jucam împreună de câțiva ani. Având un nucleu de bază: Roșca Dorin, Florin Filip, Nan Lucian, Marius Lungu, Ciurar Cosmin, Miclăuș , Grigore, Moldovan, Callo, Hanc, Boroncoi, Boaru, Grosu, Iorga, Găldean, C. Șomfalean, Zotincă, Vitan si multi alți lângă care mai veneau și noul val de jucători tineri precum: Buzean, Curtean, Pleniceanu, Pătru, Pârvulescu, Munteanu, Zaharia. Aveam o galerie mare și inimoasă care ne susținea atât în meciurile de acasă cât și în deplasare. Practic toată lumea din oraș vorbea numai de fotbal și la fiecare meci venea inclusiv primarul orașului. În Jean Gavrilă am avut un antrenor și mentor care a știut să ne țină uniți și sa ne motiveze mereu. Erau vremuri când jucai mai mult de plăcere și din dragoste pentru fotbal și suporteri. După ultimul meci a fost sărbătoare mare pentru că era prima promovare după mai bine de 50 de ani și am făcut baie în Târnavă cu toții, inclusiv suporterii. Au fost momente de neuitat."
Flavius Șomfălean
"Pentru noi a fost o perfomanță mare. Am promovat în prima divizie după 50 de ani de când ne numeam Flacăra Mediaș. A fost un sezon foarte greu. Am avut adversari care jucau pentru naționala României și ce națională aveam atunci... Am fost un grup unit. Eram unul pentru celălalt. În mare parte, jucătorii erau din zona Mediașului. Jucam cu inima pentru echipa asta. Tot orașul respira fotbal, toți erau cu gândul la Gazu. La meciuri, oamenii nu încăpeau pe stadion, stăteau pe clădirea de la A.C.R (acum CONECON), stăteau pe deal, în balcoanele de la blocurile cu 10 etaje.... Țin minte că împreună cu galeria strigam "Nimeni nu bate la Mediaș! Nimeni nu bate!", iar dacă nu mă înșel, la meciul cu Jiul Petroșani a venit un elicopter și din el a căzut o minge la mijlocul terenului iar clipa promovării a fost incredibilă și de neuitat. La final am mers alături de suporteri în Târnava... fiindcă și acum mai țin minte cântecul lor...
"La vară când promovăm, în Târnavă ne scăldăm! haideee Gazuuu!"
Flavius Boroncoi
"Aveam o echipă omogenă, jucam de 4-5 ani împreună. Eram foarte mulți jucători medieșeni, și chiar cei ce nu erau din Mediaș, erau din împrejurimile județului Sibiu. Dar pe lângă toate acestea aveam un ANTRENOR ȘI UN OM de o valoare incontestabilă în persoana lui Jean Gavrilă. Acel an a fost anul nostru, și când făceam câte un pas greșit în campionat contracandidatele noastre făceau și ele. Despre atmosferă... După fiecare meci jucat acasă ieseam in oraș (discoteca din baza) 9, 10 colegi cu prietene, neveste, care erau căsătoriți, deci eram un grup unit din toate punctele de vedere. Din păcate nu erau banii de acum în fotbal."
Costel Hanc
"A fost primul meu an la echipa de seniori, 99-2000. Am întâlnit un vestiar solid, format în principal dintr-un nucleu medieșean. Jucătorii locali, să spun asa, făceau legea în vestiar: Cosmin Ciurar, Dorin Roșca, Hanc Costel, Boaru Claudiu, Claudiu Moldovan, Ștefan Vasile, etc. Pe lângă aceștia erau și alți jucători importanți: Flavius Șomfălean, Marius Lungu, Florin Filip, Vitan Adrian, Dan Găldean, Nicolae Grigore. Nimeni nu se aștepta ca noi să promovăm, mai ales ca nu aveam acest obiectiv... O promovare după 50 de ani! Granițele încă nu erau deschise, deci orașul era plin de oameni și toti respirau fotbal. A fost ceva unic. Din păcate eram foarte tânăr și nu am apucat să evoluez foarte mult. Antrenor era Jean Gavrilă, iar secund Constantin Cenan, cărora le mulțumesc pentru că m-au promovat la echipa mare. Au fost implicații din toate domeniile ale orașului. A fost o atmosferă extraordinară în jurul echipei."
Ionuț Buzean
"Nu am pornit cu gândul să promovăm dar am avut un parcurs foarte bun în tur, cu rezultate foarte bune și un joc consistent. Eram trei echipe care aveau șanse de promovare: UTA Arad, ARO Câmpulung și Gaz Metan. În prima etapa din retur am jucat la UTA și am câștigat cu 1-0. Doar atunci ne-am gândit serios la promovate. Am avut un al doilea joc decisiv cu ARO la noi acasă pe care l-am am câștigat cu 3-2 (am avut 2-0, ne-au egalat dar pe final am dat gol și am câștigat un joc superb). Am promovat matematic cu câteva etape înainte de finalul campionatului. Orașul era foarte aproape de echipă. Majoritate jucătorilor erau din Mediaș sau din județ, cu antrenor din Sibiu, Jean Gavrilă. A fost o performanță foarte mare din acest punct de vedere (7-8 jucători crescuți la centrul de copii și juniori). Jucam cu tribune pline acasă. În deplasare galeria mergea cu 2-3 autocare."
Claudiu Moldovan
Galerie foto
Imaginile sunt postate in exclusivitate pe retelele de socializare, iar copierea acestor este interzisa fara acordul autorului, www.Gazisti.ro si pagina de facebook Suporteri Gaz Metan Medias.
11 comentarii:
Am trait acele clipe de neuitat! Acasă stadionul era neîncăpător iar in deplasare mergeam si cîte 150. Pe vremea aia mediasul era inca populat, nu apucasera sa meargă asa multi pe afara!1
Atunci nu exista facebook, crainicul anunță că se face deplasare, mulți oameni rămâneau acasă că nu aveau loc în autobuze.
Este adevarat ca Edi Iordanescu ca numai ramane la Gazu, dupa ce se termina contractul, totusi daca era de ramas, de ce nu ia prelungit contract-ul cand ne-a bagat in play-off ..ce ciudat va fi ... pana in vara asta are contract sau pana in 2021?? Digisport o anuntat
Edi va pleca îndată ce ii expiră contractul , luna viitoare pe 30 Mai, și cel mai probabil vine Pustai.
Vai de mine nu Pustai din nou, serios.
Dusan Uhrin noul antrenor !
Mi s-a transmis ca nu e adevarat, mai asteptam sa vedem, o fi sau nu, poate ca nu se vrea de pe acum sa se creeze agitatie in vestiar, ca mai sunt cateva etape de jucat.
Edi si-a facut datoria la noi oricum, pana la urma vrea si el sa mearga la mai bine, oricum la noi nici cu iesirea din insolventa nu se mai aude nimic, si tr3buia sa iesim de ceva timp deja.
Nu se mai aude nimic de ieșirea din insolventa pentru ca toate instanțele de judecată și-au suspendat activitatea pe perioada stării de urgență.
Tu vorbesti serios? Pai am avut vreo 7 termene amanate, asta inaintea starii de urgenta. Nu starea de urgenta e motivul pt care nu am iesit din insolventa.
Da, cred ca vorbesc foarte serios si in cunostinta de cauza, tocmai starea de urgenta a blocat pronuntarea de catre judecatorul sindic a iesirii oficiale a clubului Gaz Metan Medias din starea de reorganizare judiciara(insolventa), acest lucru urmand sa se faca intr-o sedinta de judecata la Tribunalul Sibiu undeva pe la sfarsitul lunii martie(cred ca in 25), spun asta pentru ca instanta a ramas in pronuntare, deci dezbaterile pe fondul cauzei s-au incheiat.
Trimiteți un comentariu