Începând de marți, 21 iulie, Ioan Mărginean și-a încetat raporturile contractuale cu Gaz Metan și nu mai ocupă nicio funcție în cadrul clubului.
Pe această cale îi mulțumim pentru munca depusă în cei mai bine de patru ani petrecuți la Mediaș, pentru aportul adus la rezultatele echipei și pentru contribuția avută la ieșirea din insolvență a Clubului Gaz Metan Mediaș.
Pe această cale îi mulțumim pentru munca depusă în cei mai bine de patru ani petrecuți la Mediaș, pentru aportul adus la rezultatele echipei și pentru contribuția avută la ieșirea din insolvență a Clubului Gaz Metan Mediaș.
12 comentarii:
Cu bune, cu rele, clubul cu el presedinte a fost tot timpul pe o panta ascendenta. sa vedem cum o vom duce cu noul presedinte. Chiar daca de multe ori a avut derapaje comportamentale, omul trebuie apreciat pentru ce a facut bun. Respect, Marginean!! daca viitorul presedinte face macar cat Limoniu eu ma declar multumit
Multumim domnule Märginean,vä multumim din suflet ptr tot ce ati fäcut ptr acest club,noi suporterii adevärati ai Mediasului vä vom avea in suflet si in amintirile noastre ca fiind acel presedinte care a reusit cu foarte multe probleme sä fie presedintele care a scos echipa din INSOLVENTÄ!!!Vä multumim si vä dorim multä baftä si succese in continuare pe pln Sportiv ,profesional si nu in ultimul rand multä sänätate !!!
Cel putin ptr multi dintre noi suporteri Mediasului Veti rämane in in inimile noastre!
VÄ MULTUMIM!!
Felicitari lui Olaru, Cristea si Cretu pentru castigarea Cupei Romaniei.
azdren llullaku a devenit liber de contract!!
A cand ii prezentat oficial Vali Iordanescu? Niciodata?
De ce ai sters articolul referitor la Marginean ca are de incasat 60.000 euro, a dat el ordin?
24 iulie 2020, 11:18
le-o fi spus sursele de incredere ca nu e chiar asa cum au spus prima data. cam multe articole sterse in ultima vreme. site-ul incepe sa dea rateuri. scrie anumite lucruri care pe urma sunt sterse pentru ca cel mai probabil nu-s adevarate.
24.07.2020
Ora estimata: 10:00
Complet: C2CC
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Acordă în cauză termen la 27 iulie 2020, orele 14.30, ptr. a da posibilitatea celorlalti membri ai Clubului Sportiv Gaz Metan Mediaş să se prezinte in instanta cu apărătorul ales.
Document: Încheiere de şedinţă (secretă) 24.07.2020
:)))))
Nu se stie nimic de ceva transferuri?
Am scapat cu insolventa,acuma suntem amanati cu alte prostii, ba da suntem chiar de rasul lumii. :))))))))))
ce transferuri din moment ce clubul nu are presedinte. cine semneaza actele? si cine sa se uite dupa jucatori din moment ce postul lui uhrin nu e sigur? :) astia de la gaz sunt ocupati cu tribunalul, n-au ei timp de fotbal. in 27 iulie se judeca, contestatia lui Luca. in 30 se judeca, contestatia lui boroncoi. :))))
Asta e Mafia Romaniei numai tribunale ,amanari,promisiuni politice, si spalari de bani.
HAI GAZU !!! HAI BAIETII !!!
Trimiteți un comentariu