Gaz Metan pierde din nou în Liga 1, după 0-2 cu Craiova

Gaz Metan pierde din nou în Liga 1, după 0-2 cu Craiova

Gaz Metan a întâlnit pe teren propriu, Universitatea Craiova în primul meci al etapei a 27-a din Liga 1.

Băieții lui Teja venea după patru eșecuri consecutive în campionat, ceea ce a făcut ca obiectivul din acest an să fie o plasare cât mai bună în lupta pentru evitarea retrogradării. Universitatea Craiova venea după victoria contra celor de la Botoșani și o înfrângere contra celor de la Chindia.

Gaz Metan a început meciul cu: R. Pleşca – M. Butean, I. Larie, Yuri, M. Velisar – Gabriel Moura, B. Alceus, R. Romeo – N. Chamed, M. Mateș, Zé Manuel. Antrenor Mihai Teja.


Universitate Craiova a intrat cu următorul 11: M. Pigliacelli – N. Bancu, M. Constantin, P. Papp, B. Vătăjelu – O. Bic, A. Mateiu – Ș. Baiaram, A. Cicâldău, G. Cimpanu – A. Ivan. Antrenor Marinos Ouzounidis.


Arbitrul întâlnirii a fost Lucian Rusandu, ajutat la linii de Valentin Avram și Ovidiu Artene.

MINUTUL 2 OCAZIE GAZ METAN: Chamed a tras cu stângul de la aproximativ 20 de metri dar mingea a lovit stâlpul din stânga al porții lui Pigliacelli.

MINUTUL 30 GOL ANULAT CRAIOVA: Marius Constantin a trimis cu capul în poartă, dar arbitrul Rusandru a anulat golul pentru un presupus fault în atac.

MINUTUL 49 GOOL CRAIOVA: Ivan a deschis scorul după a profitat de o gafă de începător a lui Romeo Roberto. Atacantul oltenilor a tras cu stângul și l-a învins pe Pleșca.

MINUTUL 60 GOOL CRAIOVA: Ivan a pătruns în careu pe dreapta, a trimis în centru către Cicâldău, iar acesta a reluat din prima, ca la antrenament și a dus scorul la 2-0. 

MINUTUL 63 OCAZIE GAZ METAN: Sarr, intrat în locul lui Mateș, a reluat cu capul o minge centrată din corner, dar a trimis din numai șapte metri, pe lângă poarta lui Piagliacelli.


FINAL DE MECI: Gaz Metan – Universitatea Craiova 0:2 după o partidă câștigată fără emoții de olteni. Gazu bifează a cincea înfrângere consecutivă și o evoluție care nu ne dă speranțele, amintite de antrenorul Mihai Teja înaintea partidei.

www.novatv.ro

kinderauto.ro