Liga 3: Gaz Metan II pierde primul meci din 2021

Liga 3: Gaz Metan II pierde primul meci din 2021

 

Gaz Metan 2 a fost învinsă de Măgura Cisnădie dintr-un penalty inexistent.

Echipa secundă a fost învinsă cu scorul de 1-0 de Măgura Cisnădie. Singurul gol al confruntării a fost reușit de vizitatori din lovitură de pedeapsă în finalul primei reprize. Penalty-ul a fost însă acordat eronat de arbitru, în condițiile în care jucătorul de la Măgura a lovit mingea iar apoi l-a călcat pe apărătorul Gazului.

Gaz Metan a început partida cu Măgura Cisnădie în formula Albert Popa, Alin Moldovan, Rareș Dogaru, Daniel Pop, Tudor Oltean, Alex Socaci, Cristian Avram, Yael Tiendrebeogo, Ionuț Bobea, Paul Costea și Luis Nițu.

Gaziștii au controlat ostilitățile în prima repriză, iar cea mai importantă fază s-a petrecut cu un minut înainte de pauză. După un corner de pe partea dreaptă, mingea a ajuns în careul de 16 metri, a fost lovită de un jucător al Măgurei, care l-a călcat apoi pe Cristian Avram. Centralul întâlnirii a acordat lovitură de pedeapsă în loc de fault în atac, iar Florin Stelea a transformat penalty-ul care avea să se dovedească apoi decisiv în stabilirea învingătorului. Cristian Avram a avut nevoie de îngrijiri medicale după faza în care a fost implicat, iar urmele faultului sunt vizibile și în prezent.

,,A fost un meci pe care l-am controlat în prima repriză, dar din păcate la un fault în atac, arbitru a acordat penalty pentru adversari în minutul 44. Noi suntem o echipă care vrea să crească jucători, nu să promoveze, ca dovadă că am avut în lot și jucători de 15-16 ani de perspectivă. Erorile de arbitraj ne-au dat de înțeles că nu vor să respecte niște jucători tineri, iar aceștia au cedat în cea de-a doua repriză, iar pe fondul modului în care au fost arbitrați și-au pierdut concentrarea. Mergem cu aceeași mentalitate de la joc la joc și încercăm să pregătim jucătorii din toate punctele de vedere pentru a-i ajuta să facă pasul spre fotbalul de performanță” spun antrenorii Nuno Claro și Daniel Stan.