Gaz Metan pierde pe terenul celor de la CFR Cluj dupa ce a condus cu 1-0

Gaz Metan pierde pe terenul celor de la CFR Cluj dupa ce a condus cu 1-0

Gaz Metan a fost învinsă de CFR Cluj în deplasare cu scorul de 2-1, după ce a condus la pauză.

Brazilianul Yuri Matias a înscris din pasa lui Ronaldo Deaconu în primul sfert de oră al confruntării, iar alb-negrii au intrat în avantaj la cabine. CFR a început foarte bine actul secund și a întors scorul în mai puțin de un sfert prin reușitele lui Claudiu Petrila și Ciprian Deac. În urma acestui rezultat, Gaz Metan rămâne cu 8 puncte după 11 etape de campionat.

Gaz Metan a reușit să deschidă scorul în Gruia în minutul 11. Ronaldo Deaconu a centrat foarte bine în careul advers, iar Yuri Matias a reușit să trimită mingea în poartă cu piciorul din cădere.

În minutul 35, Claudiu Petrila a șutat din voleu peste poarta lui Octavian Vâlceanu. Același Petrila a șutat apoi și în ultimul minut al primei reprize însă nu a găsit cadrul porții Gazului.

În primul minut al reprizei secunde, Gabriel de Moura a sărit pe sub o minge centrată în propriu careul, aceasta a ajuns la Claudiu Petrila care a reușit să egaleze.

CFR a trecut în avantaj în minutul 59. Același Petrila a centrat de pe partea stângă, iar Ciprian Deac a finalizat simplu din câțiva metri.

În minutul 80 lovitura de cap a lui Christian Irobiso a fost reținută de Christian Bălgrădean, iar apoi cu un minut înainte de finalul timpului regulamentar de joc, același Irobiso nu a reușit să devieze în poartă șutul lui Adama Sarr care a trecut puțin pe lângă poarta CFR-ului.

www.csgazmetan.ro