Răzvan Pleșca a devenit în mod oficial angajat al clubului și va lucra în departamentul de marketing💪
Fostul nostru portar își dorește o relație mai apropiată între club și suporteri, iar orice idee despre promovarea imaginii a echipei Gaz Metan, este binevenită🏁
Sugestiile fanilor gaziștii pot fi trimise pe această pagină printr-un mesaj în privatℹ️
91 comentarii:
Departamentul de marketing a fost infiintat acum? Nu i-am simtit prezenta pana acum deloc.
Da.
din cate stiu razvan are ceva cursuri facute in marketing sportiv. postul ocupat nu e chiar la intamplare. bafta sa aiba, desi ii va fi greu. club mic, oras mic, prea multe lucruri nu vad ce ar putea face.
daca mergea treaba cu marketing-ul ma gandesc ca reusea sa faca treaba rares man de la contrast.
Cu studiile pe care le avea, Răzvan Pleșca era cel mai titrat fotbalist din liga 1. La polul opus era tipul care voia să locuiască în blocnotes și cel care lua supozitoare pe cale orală.
Fane catalanul, scuze că nu înțeleg, fii te rog mai explicit.
Merci
Era cel mai "citit" , adica avea cele mai tari studii superioare.
probabil raducanu n-a pretins niciodata ca e vreun inteligent. a fost bun in domeniul lui si asta e tot ce conteaza. asa "blocnotes" cum era el, era un atacant cum romania nu prea are azi. ca sportiv de performanta e destul de complicat sa faci si scoala. exista si cazuri de mari sportivi care au facut si scoala multa, dar sunt destul de rari. un exemplu e boloni. cu doua, trei ore scoala pe zi asa cum se face la LPS-uri, nu poti spune ca faci scoala.
Că tot ne întrebăm pe unde e portarul nostru Andrei Cristea...https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-a-semnat-cu-andrei-cristea-un-kinetoterapeut-clujean-echipa-are-si-un-nou-jucator-la-antrenamente-19209638
inca tot nu s-au rezolvat problemele cu banii? prosport scrie ca yuri si deaconu ar putea merge liberi de contract la fcsb. ANAF cere reintrarea in insolventa.
11 noiembrie 2021, 16:07
anaf nu cere reintrarea in insolventa. ei au contestat decizia tribunalului de iesire din insoventa a gazului. au facut recurs la prima decizie. toate echipele au avut parte de recurs.
Trebuie sa intre niste bani din drepturile tv, iar atunci vor fi plătiți.
Acum au intrat bani pentru angajații de la teren.
deci e o imbunatatire a situatiei fata de saptamana trecuta. foarte bine
cu Yuri se incepe primul 11, sa nu-l pierdem gratis ca atunci Iordanescu ne confirma ca e cel mai prost Presedinte pe care la avut clubul Gaz Metan.
Oare nu era bun Deaconu la nationala, întreb și eu. Iar vedem mondialele la TV.
11 noiembrie 2021, 23:44
nu era bun. deaconu nu a miscat in front cu clinceni, cum sa-l chemi la nationala?
vorba cuiva de pe aici. deaconu face un meci bun o data la 4, 5 meciuri. e mult prea putin atata pentru a fi chemat la nationala.
romaniei ii lipsesc atacantii. alibec nici n-ar mai trebuie selectionat slab rau. nu-i mai arde de fotbal. el e cu untold si cu jocurile video. tanase inexistent aseara.
Sugestie: INAINTE AVEAM un fan club, de unde sa cumparam articole cu Gazul, fulare, fanioane , tricouri, etc? cel putin sa vina cu o masinuta la meciuri cum era inainte., cand se da liber la spectator pe stadioane. Sunt multi fani, care vin acasa, din strainatate care vin acasa,. la meciuri.
Marketing nu inseamna neaparat sa vinzi fulare. Marketing insemna sa vinzi un produs, indiferent care e acela. Iar produsul nostru se numeste fotbal. Cea mai importanta miscare de marketing ar fi sa fim "bombardati" cu noutati despre echipa, interviuri, transparenta, videouri de la antrenamente. Asa atragi fanii alaturi de echipa, asa ii aduci la stadion.
confunzi PR-ul cu marketing-ul. pozele, clipurile si noutatile tin de departamentul de imagine. o imagine buna aduce cu ea un marketing bun.
Primul lucru pe care și-l dorește Răzvan Pleșca este deschiderea unui magazin oficial al Gazului, în zona centrală , și sperăm că la anul să reușim, momentan nu exista buget pentruba investi in marketing..
Cât despre Yuri și Deaconu că ar pleca la FCSB, sunt niste aiureli din partea unui impresar ce nu prea mai are jucători...iar la ProSport e unul ce e cam împotriva noastră, iar acum atmosfera in vestiar e bună, e liniște, iar unii doresc să își bage coada.
atmosfera cred ca a fost mai tot timpul destul de buna. chiar saptamana trecuta l-am vazut pe yuri pe la tratoria. relaxat, zambitor, nu parea sa fie presat de ganduri.
cine-i impresarul, Manea?
Nu conteaza. Impresarii is ca jocurile de noroc, trebuie sa dispara urgent.
Irobiso si sarr nici in amicale nu marcheaza ba :))
Ii absolut de neimaginat cu ce atacanti ne am pricopsit. Ce agenti i au adus pe puscariile astea?
da, trebuie sa avem un FAN club ceva, ca vreu sa cumpar fanion sa-l pun langa oglinda in masina, fular si 2-3 tricouri! dupa ce trec regulile aberante de vaccin si lasa oamenii in pace; ar trebui ca la fiecare meci acasa sa vina o masinuta cu articole despre Gazu. asa tii suporterii langa echipa, cumparandusi obiecte cu echipa iubita!!!
Plesca este zilnic activ pe Facebook, si ii puteti spune ideile voastre despre marketing, despre imaginea clubului.
Filip din vitro stie mai bine cum e treaba cu vaccinul decat mintile luminate ale occidentului.
Anonim 14 noiembrie 2021, 14:43
Sa-l pupi in kur pe Filip dar si pe mine, daca te tii destept. CE minti luminate visezi tu in occident? numai de aia vorbiti de parca is tatato si mata. daca tii prea mult la ei, mutat-te acolo cu ei si lasa-ne pe noi astia prosti, sa ne simtim liberi, fara kakaturi de certificate, in tara asta. tu te poti muta la occidentali ca-s mai "luminati la minte" ca noi.
Colegul de mai sus, după cum vorbești tu nu ești român, probabil locuiești în România, dar te exprimi ca o națiune conlocuitoare .
E roman, doar ca e analfabet.
iar incepeti ma cu vaccinurile voastre? ati devenit obositori atat aia pro vaccin cat si cei contra. toti sunteti niste extremisti, iar mie extremistii mi se par de departe cei mai retardati.
13 noiembrie 2021, 19:30
era si greu sa dea gol irobiso din moment ce nu a jucat cu hermannstadt.
si nu mai dati atata vina pe atacanti ca si mijlocasii au vina lor pentru ca nu-i servesc cu mingi utile. cand atacantul e obligat sa vina pana la mijlocul terenului sa-si ia mingea acolo clar e o problema. revedeti meciul nationalei cu liechtenstein in care am avut o gramada de ocazii, dar le-am ratat pe toate. acolo intr-adevar atacantii sunt de vina, dar gazu nici macar ocazii nu are. la mijloc nu prea cream nimic. cand atacantii primesc maxim doua, trei mingi utile pe meci nu prea poti avea pretentia sa marcheze.
S-a tot vorbit despre atacanti, cu atatea argumente care demonstreaza ca sunt 0, si ideea ca e vina mijlocasilor nu sta in picioare, incat nu mai pot cu subiectul asta. Reciteste stimabile comentariile mai vechi.
bro, avem fundasi golgheteri in echipa. aia de la cine primesc mingi de le baga in poarta? e incredibil ca unii inca le mai gasiti scuze atacantilor. morar e de nota 5, irobiso de 4, sarr nici nota 1 nu merita. nu exista asa nota mica pe cat merita sarr. :))
Nici Irobiso nu merita nota 4,e prea mult.Atacant e acela care nu face nimic tot meciul dar cand are ocazie inscrie, nu cel care din 10 ocazii nu inscrie,Bus la fel facea din 3 ocazii inscria macar odata, dar de la Bus incoace nu mai avem atacanti.Greseala de management.
Kevin Yoke nu l-a convins pe Poenaru și a plecat.
N-a avut 5000 de euro?
Era un jucător slăbuț.
https://www
.facebook.com/1624630944434227/posts/3147214058842567/ luați cu pâine! 😀
baieti destepti. bat la toate usile. conducerea noastra a fost in stare sa faca acel parteneriat cu primaria de la care a si pornit scandalul cu romgaz. nu e vina altora ca avem noi conducere de incapabili.
Gaz Metan a semnat un parteneriat cu Fiterman Pharma, companie cu o cifra de afaceri de 40-50 de milioane de euro anual.
DEACONU OCTAVIAN RONALDO vs. CS GAZ METAN MEDIAȘ – Încetare raporturi contractuale și pretenții financiare – Acordă termen la data de 24.11.2021.
si-a depus memoriu pentru a deveni liber.
deci zvonul ala cum ca deaconu si yuri s-ar duce liberi la fcsb prinde contur.
pai nu le-a promis iordanescu ca in maxim 10 zile vin banii? ala e campion mondial la minciuni. daca pleaca deaconu, nici n-are rost sa ne mai prezentam la meciuri. el ce ne-a mai tinut in viata sezonul asta.
paul, ne poti spune cati jucatori si-au depus memorii? nu e nevoie sa ne dai nume, ci doar numarul lor. ma gandesc ca nu doar deaconu si-a depus.
Poenaru are un mare respect pentru Gaz Metan.
Tocmai ce a declarat ca are telefonul deschis pentru oricine. :))
Singura informație pe care o dețin este că Deaconu vă pleca doar dacă va veni o oferta foarte bună, altfel nu se duce in mijlocul campionatului.
El are ceva de plătit și contabilul său a depus memoriu doar ca să nu crească penalitățile la ce are de plătit, e puțin complicată treaba, el își dorește să rămână aici, însă sunt și alte probleme, nu doar cele legate de bani.
dar gaz metan are respect pentru poenaru?
jucatorii si staff-ul sunt mintiti periodic ca vin banii si ca totul o sa fie lapte si miere.
poenaru a cazut din lac in puț schimband clinceni cu gaz metan. daca voia datorii si jucatori neplatiti ma statea la clinceni si era macar aproape de casa. i s-au promis anumite lucruri care nu se adeveresc.
Vali a lui tata puiu zis cașchetă face praf clubul in nici doi ani de cand s-a instalat ca mar boss. marginean dupa 5 ani de lupte grele a reusit sa scoata clubul la mal si a primit in prima instanta iesirea din insolventa. smecherasul asta de iordanescu nu e in stare sa castige procesul la recurs. azi-maine se implinesc 2 ani si inca se judeca recursul.
din pacate clubul isi va gasi sfarsitul din cauza problemelelor financiare(probleme legate de management). sportiv ne menintin oarecum pe linia de plutire.
am inteles. e cum se spune "inginerie financiara". deaconu a depus acel memoriu pentru a le demonstra celor unde rate ca nu le poate plati fiind cu restante salariale. pare logica explicatia.
pai ce alte probleme sunt? daca nu doar financiare? scandal intre jucatori? scandal intre conducere si deaconu? are deaconu anumite probleme de familie
ziceai acum cateva zile ca trebuie sa vina ceva bani din drepturi tv. stii cam pe cand ar trebui sa vina? jucatorii ar trebui platiti macar o luna, doua din restante sa prinda un pic de curaj ca banii totusi o sa vina. inseamna ca jucatorii veniti in vara asta n-au fost platiti deloc.
Anonim 11:29
Dar Poenaru nu stia unde se baga? Toata lumea stia ce se intampla la Medias doar.Poenaru saracul a fost pacalit? Inseamna ca e un naiv de zile mari si merita ce i se intampla. Realitatea e ca a acceptat oferta de la Medias pentru ca n-a vrut sa stea acasa. Un antrenor care se respecta nu accepta orice, si tot un antrenor care isi respecta meseria nu spune ca e dispus sa discute cu oricine cand e sub contract cu alt club.
19 noiembrie 2021, 10:44
cel putin pana in vara il are degeaba deschis. sezonul asta poenaru e la al doilea club deja deci nu mai are drept sa semneze cu altcineva.
care toata lumea? cand vreodata au fost la medias salarii neplatite timp de 5, 6 luni? am si pierdut numarul lunilor. pana si pentru noi fanii e o noutate perioada asta mare de neplata. cand nu iti respecti cuvantul dat in fata cuiva esti un nimeni ca om. daca noi oamenii am pierdut calitatea asta de a respecta cuvantul dat inseamna ca suntem zero lei.
daca vorbim de antrenori care se respecta, atunci nu ar trebui sa antreneze nimeni la nicio echipa din liga1. sa fim seriosi. toti antrenorii/jucatorii sunt batjocoriti mai peste tot. zi-mi nume de club si o sa-ti aduc argumente cum conducerea acelui club si-a batut joc de oameni. toata lumea vorbeste acum cum edi a fost dat afara de fcsb dupa nu stiu cate victorii consecutive. pai hai sa ne aducem aminte cum craiova il dadea afara pe bergodi dupa 7, 8 victorii. hai sa vedem cu cfr il tot da afara pe dan petrescu si-l cheama inapoi. hai sa vedem cum fosti jucatori de la cfr si-au depus memorii pentru bani din sezonul trecut. hai sa vedem cum jucatori de la botosaniul lui iftime pe care toti il dau ca exemplu bun si-au depus memorii sa primeasca bani din sezonul trecut. si exemplele pot tot continua.
Din momentul asta si pana cand(daca se va intampla vreoadata) toate salariile vor fi platite eu nu voi mai critica jucatorii sau pe poenaru. lucrurile la gaz metan sun total scapate de sub control asa incat antrenorul sau jucatorii nu pot face minuni. sunt si ei oameni ca noi toti si nu pot rabda la infinit. cred ca in tot acest timp jucatorii si antrenorii ca a fost teja, ca acum e poenaru ne-am facut cu totii treaba. conducerea nu ne ajuta cu nimic. doar minciuni, minciuni, minciuni. nu se mai poate asa.
Anonim 11:49
Eu vorbeam de un principiu si de declaratia lui Poenaru care mi se pare cel putin hilara. E aici de cateva meciuri si deja vorbeste de plecarea la echipe mai mari. Pai ce a demonstrat poenaru? Fa ti mai nene treaba unde esti. Stiai ca vii la o echipa cu tot soiul de probleme.
Si apropo, nu mai are voie in liga 1. Telefonul poate fi deschis si pentru niste camile din liga 3 din Bahrain.
@anonim 12.20
cum adica ne-am facut cu totii treaba si conducerea nu ne ajuta cu nimic? esti fotbalist la gazu?😂😂😂😂
de plecari se aude ceva??? Pambou, Sambou, Irobiso, Izata si Mathaus aia cu ce ne pot oare ajuta??? Izata da pase numai inapoi, nici o pasa nu a jucat in fata, numa inapoi cu Matricardi si Yuri joaca, urmariti-l sa vedeti, ce fotbalist au adus. ASa sa pasez inapoi, si eu pot juca la City, Bayern, Real,sau la orice echipa.
sambu a plecat inca de vara trecuta. cel mai probabil cu jucatori precum pambou, costea, smola se vor rezilia conctractele in iarna.
mathaus s-a accidentat grav in primele etape si va fi absent luni bune. cum are contract doar pe un sezon, probabil si cu el se va incerca rezilierea in iarna sau va ramane pana la finalul contractului si nu i se va mai prelungi.
Asta inseamna sa aduci jucatori pe care nu-i urmaresti si sa iei ce iti baga pe gat impresarii. An de an trebe sa reziliem sau sa incercam sa scapam de 10 15 jucatori. Asta nu i profesionalism baieti.
Pai jucatorii au fost urmariti. Au fost cazuri de jucatori pe care gazu i-a refuzat pe motiv ca sunt slabi. Atat s-au priceput cei din conducere impreuna cu teja cand au creionat lotul pentru actualul sezon.
Dar ce e profesionist la gazu de cand a descalecat iordanescu la medias?
Probleme mari la Gaz Metan, care are toate sansele sa reintre in insolventa, tot mai multi fosti jucatori isi depun memoriu, Romgaz a dat foarte putini bani, insa aceia se pare ca au mers angajatiilor, nu si jucatorilor, surse spun ca ar trebui sa le intre banii la mijlocul lunii decembrie.
Trebuie sa mai intre din drepturile tv, dar o suma mediocra, niste bani cu care poti acoperi doar restantele catre fostii jucatori, poate nici atat nu e suficient.
Dar ce ne facem cu banii pentru jucatori ? pe 5 luni ? de unde dam daca Romgaz a dat acum sa zicem 100.000 lei, anul asta nici nu mai da, Transgaz ne-a parasit, e jale mare, nu vom mai supravietui daca nu se reintorc sponsorii grei ca sa ne sustina, falimentul se anunta a veni in primavara-vara.
Ceea ce va zic nu e doar aiurea, vorbiti cu cei din lot cat si fostii, ca au internet si sunt deschisi sa conversatii.
Anonim 20:18
Au fost urmariti insuficient. Am avut nevoie de atacant, au venit impresarii cu 4-5 solutii, i am urmarit o saptamana-doua si am ales, pe principiul ca e mai bine decat nimic. Cam asa se fac transferurile la Gazu. Sansa sa o gafezi prin astfel de metode este uluitor de mare si asta se vede si ne costa la buzunar din pacate, platim jucatori care nu au ce cauta in liga 1 si pe urma ii platim din nou ca sa scapam de ei.
Am mai spus-o si ma repet, Gaz Metan nu e iesita din insolventa!!! Gaz metan a primit in prima instanta o decizie de a iesi care a si fost pusa in aplicare. Fiscul sau nu stiu ce institutie a facut contestatie la acea decizie si de un an jumate se tot judeca acea contestatie. Daca judecatorul spune ca cei care au depus contestatia au dreptate, gaz metan e nevoita sa plateasca si datoriile pe care cel care a depus contestatia le cere.
Un termen din procesul acestei contestatii a fost acum in noiembrie si s-a amanat pe ianuarie 2022.
Normal ca sunt probleme mari la club daca unii au pus la gazu conducator de club pe unul care nu conduce nici masina. Omul ala nu a condus in viata lui nimic. Spuneau unii ca vezi doamne cate spondorizari a adus de cand e presedinte. Care sunt sponsorii aia? Eu vad ca ne pleaca sponsorii, nu ca vin unii noi. Multa lume da vina pe directorul din romgaz. Pai baum de ce a plecat? Pai joma de ce a fost de partea lui pustai cand omul voia sa fie presedinte? Chiar toti sunt nebuni si el presidente e desteptul? Managementul dezastruos din ultimul an jumate o sa ne aduca sfarsitul. De la conturi pline cu un milion de euro, s-a ajuns la conturi goale si datorii de 1 milion de euro.
Baiatule, Marginean i-a indepartat pe sponsor, el dadea cu pumnii in masa ca nu are nevoie de Transgaz pentru gestionarea stadionului, pentru intretinere si cheltuieli, dar uite, acum nu sunt bani ca sa platesti una alta, era bun Transgaz acum ca sa suporte cheltuielile la tot ce tine de stadion/hotel/juniori ? eu zic ca da, iar acum e cam greu ca sa ii mai readuci inapoi pe Transgaz.
Ala de la Joma e un pervers mare, il facea pe presedintele asta de acum ca nu are scoala de asa ceva, iar acum se da ca pisicuta pe langa el.
Joma si cu Marginean au facut magarii mari, sursele apropiate poate iti spun, insa nu prea da lumea din gura, s-au cumparat multe prostii in cantitate mare de la Joma, care nu prea sunt de folos, toate luate in numar foarte mare, de exemplu, zicea un junior de la U17 ca au mingi foarte proaste cumparate de la Joma, si ca sunt peste 100 de bucati noi, dar nu se prea poate juca cu ele, cati bani crezi ca a invartit Marginean cu ala de la Joma?
Dupa Baum ce te plangi ? aia dau 3 mii - 4 mii de euro pe luna, pai ce naiba sa faci cu aia ? Fara Romgaz si Transgaz nu putem supravietuii, ca doar cand dadeau ei bani se simtea ceva, caci cu maruntaie nu au ce face, te chinui, aialalti iti dau apa la jumate de pret, aia de la pizzerie nici macar nu iti fac reduceri...
Clubul primeste anual 100-200 de mii de euro pentru grupele de juniori pentru cazare, deplasari etc, juniorii au contracte insa nu si-au mai primit banii din ianuarie, 10-11 luni, si uite ca sunt la Elita de 2 ani incoace...pana si unii dintre ei si-au depus memoriu...
Gasesti orice junior , sau jucator de la echipa mare, sau fost,,,pe facebook sau instagram,,, poti obtine orice detaliu despre aceste probleme..
Va muri clubul pana in vara anului viitor.
Primul vinovat e ARISTOTEL mare mediesean,restul sunt povesti de qdormit copii,no mai dați în bărci.Daca Romgaz ul prin căcatul asta politic PNL ist ju I interesat de oraș și echipa se termina aici toată treaba și gata!
Marginean dadea cu pumnul in masa si spunea ca nu are nevoie de transgaz pt ca aia fiind proprietarii stadionului voiau sa ii aduca aici pe hermannstadt. Chiar uitam scandalul facut de edi? Parca atunci eram cu totii de acord ca e bine ca clubul sa preia administrarea de la transgaz. Bun! marginean a fost un idiot si bine ca ne-am scapat de el. Cum ti se pare ca e condus clubul de catre iordanescu? E totul bine? M-am saturat sa citesc despre cum toti sunt de vina, numai cei de la gazu nu sunt de vina. E de vina aristotel, e de vina campean de la sibiu, e de vina câțu, mâțu si cu pârțu... numai astia de la gazu sunt nevinovati. Nu eu l-am pus pe iordanescu sa semneze parteneriate cu pnl-istul/psd-istul roman. Sa se spele cu el pe cap. Parca iordanescu a vorbit acum o luna cu nu stiu ce ministru si acel ministru zicea ca banii trebuie sa intre. Iordanescu minte precum respira si voi inca il credeti. Bravo, ca tot zicea cineva mai sus ca poenaru a fost naiv cand l-a crezut pe iordanescu. Vad ca nu doar poenaru e naiv.
Cine sa mai inteleaga circul si tigania de la gm? Din pacate nimeni din conducere nu face o conferinta sa explice situatia actuala. Chiar nu le pasa de noi aia putini care suntem fanii acestei echipe? Apar tot felul de informatii pe care conducerea nici nu se oboseste sa le confirme sau sa le infirme.
Pe vremea lui marginean ne judecam cu zavaleanu pentru bani si ni se explica cum acel om vrea raul clubului. Acum vad ca aducem jucatori de la scoala de fotbal a lui zavaleanu. Ia vedeti cine e proprietarul scolii de fotbal viitorul cluj.
Pana la urma cine-i rau, cine-i bun ca lumea nu mai intelege nimic.
Fiecare isi spune parerea ca la Gazu ie nu stiu ce . Ca la Gazu ala fura ok toti aveti dreptate in privinta clubului . Dar macar unu vati pus intrebarea ca tara nu are un guvern stabilit de unde sa vina bani dela Romgaz cand ie de Stat si nu sunt facute bugetele la nici o institutie de Stat ca ie un haos. Suntem clubul ce depindem de bani statului alte cluburi au sponsori privati dar voi facetiva filme despre club in cap incontinuare poate asa se rezolva problemele
De unde vreti voi sa intelegeti ceva pe cand toata tara, si in toata lumea sunt aceleasi sisteme de conducere ,practic suntem condusi doar de idioti, fara calitate si fara a cunoaste domeniul in care sunt.Sistemul de pile sunt acum in tota lumea,Ca exemplu Profesor Presedinte,
Presedintele UE o femeie care habar nu are de nimic pusa ca marioneta in fata, a fost Tramp, cel din Brazilia, mai in toata lumea e la fel, si asta se extinde in orice domeniu, precum sport ,sanatate ,educatie,si cultura.Sefi ajunsi de pe azi pe maine, sau luati de aici si pusi dincolo, dar ca nu au nicio treaba cu domeniul lor.
20 noiembrie 2021, 11:42
sunt 4, 5 cluburi cu bani privati. restul stau la mana primariilor si consiliilor judetene. viitorul, fcsb, dinamo, craiova lui mititelu si cred ca rapid. in rest toate echipele au legaturi cu statul. uitati-va pe tricourile echipelor cum sta frumos reclama primariei x, consiliului locoal/judetean y si tot asa.
romgaz nici macar nu e 100% de stat. e o combinatie ciudata pe acolo. statul intr-adevar are procentul majoritar, dar nu e 100%. romgaz mai e de stat cam 60%-70%.
Paul spunea ca iordanescu si roman l-au sunat pe nu stiu ce ministru(probabil ministrul energiei) sa-l intrebe de ce nu vin banii din sponsorizari. acel ministru a spus ca din cate el stie banii trebuiau sa fie deja in club. de la acel moment a trecut vreo 2 saptamani si uite ca banii tot n-au aparut. faptul ca romania momentan are guvern interimar n-are legatura cu platile. pai ce, angajatii din romgaz nu-si mai iau salariile pentru ca nu e guvern cu putere deplina? :))
intr-o vreme se spunea pe aici ca problemele ar veni din lupta taberelor din pnl. primaria medias e cu o tabara, seful romgaz cu o alta tabara. pai nu e adevarat. judetul sibiu il sustine pe Cîțu(roman, campean, thellmann, toata lumea e de partea lui Cîțu, iar guvernul condus de Cîțu i-a prelungit de vreo 3, 4 ori in ultimul an mandatul lui aristotel la conducerea romgaz. daca nu era in tabara corecta, aristotel zbura de mult din functie. atat primaria medias cat si romgaz sunt in aceeasi tabara. daca exista probleme, ele vin din alta parte.
sau poate s-a ajuns la situatia actuala doar din incompetenta conducerii. de ce nu ar fi asa posibil?
Problemele sunt cu oamenii alesi in functii, de aici este problema principala, nici o treaba cu antrenori si jucatori.Ei saracii sunt ca la circ sa-si castige un banut, un banut care de multeori nu ii primesc, bine nu ca ar murii de foame dar nu tii tot una, nu poti sa-ti planifici nimic din cauza unor derbedei in funtii.Mai ales cei care au familii le este foarte greu, si asa viata de fotbalist in primul rand este scurta ear pe de alta parte viata de migrator. Nu e usor dar pe cei ce-si pun curul in loja ii doare in cot de viata lor ei urmaresc meciul sub acoperis in caldura ear jucatorii se trintesc pa jos in mocirla, ploaie zapada cateodata si fara bani.Suntem ca pe vremuri cu gladiatori nu e mare diferenta.
si pe urma noi romanii ne suparam ca fifpro indeamna toti fotbalistii sa evite romania si liga1 pentru ca sunt mari probleme financiare. pai ce o zice irobiso, izata sau matricardi cand merg la ei in tara si spun ca n-au fost platiti de 4, 5, 6 luni?
21 noiembrie 2021, 10:39
jucatorii si antrenorii sunt victime colaterale. hai sa ne aducem aminte in perioada cand s-a pus iordanescu presedinte si erau tot felul de scandaluri, cum uhrin la acea vreme spunea ca nu are cu cine sa discute. in club e doar el si jucatorii. probabil asa o fi si acum. poenaru, duna si jucatorii.
Sunt jucători importanți care și-au depus memoriu, iar ei nu se vor mai întoarce la echipa după pauza de iarna, ii vom da dispăruți așa cum s-a mai întâmplat în fotbal, însă ei nu vor mai veni, deja au câștigat procesul, din primăvară nu și-au primit salariile.
Vâlceanu este împrumutat și va pleca, Yuri și De Moura posibil sa nu se mai întoarca nici ei, Horșia înapoi la FCSB, Diaconu, Grădinaru, Alceus pleacă în liga 2 Franța, Izata in Portugalia...
in afara de deaconu, niciun jucator roman nu si-a depus vreun memoriu. urmaresc saptamanal site-ul lpf. de deaconu spunea paul ca si-a depus memoriu doar pentru a avea dovada salariilor restante la nu stiu ce rata pe care o are el. horsia nu cred ca vrea sa se intoarca la fcsb. bani are pentru ca fcsb ii plateste o parte din salariu, iar la gazu prinde multe minute. asta e si motivul pentru care a cerut sa fie inca un sezon imprumutat. la gazu prinde mai multe minute decat la fcsb. poate totusi pana la pauza de iarna sa se plateasca macar o parte din salarii si situatia sa se mai calmeze un pic.
daca as fi iordanescu, i-as cauta de urgenta un club lui deaconu. clubul sa ia ceva pe el in iarna si sa mai rezolve din situatie. in momentul asta banii sunt mai importanti decat orice jucator din lot.
Deaconu intra in ultimele 6 luni, deci mai pierdem un jucător important, și iarăși luăm ciuciu.
daca pleaca acum in iarna clubul care il ia trebuie sa plateasca ceva. acum in iarna nu poate pleca gratis. atunci va sta pana in vara viitoare si pleaca gratis. poate nu luam bani pe el, dar golurile si pasele de gol sunt valoroase. cum arata oare clasamentul fara cele 2 goluri si cele 5 pase de gol.
vad pe aici ca multi arunca vina strict pe directorul general din romgaz. eu continui sa cred ca o parte din vina o poarta si conducerea gmmm. parteneriatul dintre gazu si romgaz ma gandesc ca se semneaza pe mai multi ani. nu pe fiacare sezon in parte. pai si atunci daca acel contract de parteneriat/sponsorizare e semnat, nu prea are cum cineva sa nu-l respecte. mi se pare asa ca noua nu ni s-a prezentat situatia reala si cine a dat anumite informatii publicului le-a dat asa incat sa ii fie lui favorabile.
De ce le-a promis iordanescu jucatorilor acum vreo 3 saptamani ca in maxim 10 zile se vor rezolva problemele daca el nu era sigur de treaba asta? uite ca aum trecut 20, 25 de zile si nu s-au rezolvat. iordanescu isi mascheaza prostul management aruncand vina pe altii. cea mai importanta calitate a unui om e sinceritatea. normal ca jucatorii s-au saturat si-si depun memorii daca ei de 4, 5 luni sunt mintiti.
Astăzi prevăd o înfrângere cu toate ca normal ar fii sa câștigăm, dar cu banii ne primiți, cu conducere care minte și numai vrăjeli pe capul lor, as fii curios salarii neplătite jucătorilor dar oare conducerea e plătită?
voi stiati ca romgaz sponsorizeaza csm medias?😂😂😂 ca tot ziceau unii ca e o lupta intre primarie si romgaz
oare csm-ului i-a dat romgaz banii?
azi victoria ar fi aur curat si perfect posibila. teama mi-e ca in echipa e atmosfera proasta din cauza salariilor neplatite si sa nu scapam victoria fix din cauza asta. jucatorii poate nu-s 100% concentrati, 100% motivati si atunci sa scapam printre degete o victorie aproape sigura. ar fi pacat.
apropo, vad ca avram e rezerva. chiar ma bucur pentru baiat ca a prins lotul in etapa asta
Junior e usor accidentat? De ce a fost preferat filip?
exact ce spuneam. echipa pare lipsita de concentrare, lipsita de motivatie. s-au dus la mioveni sa faca act de prezenta. au trecut 30 de minute si inca n-am auzit de deaconu.
platiti ba salariile ca ne retrogradati!!! CONDUCERE PLINA DE INCOMPETENTI!!!!
De unde bani de salarii dacă toți sponsorii au plecat? Au mai rămas doar cei mici ce îți fac reduceri la apa , pizza și vin.
pai atunci sa inchidem pravalia si sa ne apucam de altceva. de ce ne mai chinuim?
sa ma ierte Dumnezo, dar jucatori precum trif, filip, sarr si tot felul de dubiosi ar trebui ei sa plateasca pentru a juca, nu clubul sa-i plateasca.
nu stim ce face prin club daniel stanciu, dar ni l-a bagat pe gat pe filip. nu stim cati bani da jidvei, dar copilul primarului din jidvei e titular incontestabil de cateva etape desi e slab vai de el. cu lot facut pe pile, relatii si cumetrii nici nu e de mirare ca suntem varza.
asta cu romgaz chiar nu o inteleg. asa din senin nu mai vor sa sponsorizeze? trebuie sa existe un motiv.
În iarnă reziliați-le contractele tuturor jucătorilor din lot (cu excepția a 2-3 jucători care măcar încearcă să facă ceva)! Vorba unei persoane prin comentarii, ca să ai pretenția să primești bani trebuie să MUNCEȘTI, iar în cazul acestor tentative de jucători de fotbal nu-mi aduc aminte să fi făcut un meci bun de la cap la coadă în acest sezon. Ne-am convins că avem un lot format în proporție de 85% de jucători fără caracter care pe lângă că nu sunt în stare să dea o pasă bună tot meciul se mai duc și pe la conferințe de prese și se plâng că nu-și primesc banii. Asta e, ne târâm așa până în iarnă când sper să se reconstruiască lotul de la 0 dacă vrem să rămânem în Liga 1. Sper ca Iordănescu să se gândească bine la ce are de făcut și dacă nu e capabil să schimbe ceva să meargă frumos acasă.
De nu jucăm cu Velisar in locul lui Trif și cu De Moura in locul lui Dobrescu?
Jucăm ca pe vremea lui Teja.
Sa vedeti ce motivati o sa iese de la pauza… motivati sa mai luam 2 boabe
iordanescu e capabil doar sa minta. au trecut 25 de zile de cand le-a promis baietilor in vestiar ca in maxim 10 zile ABSOLUT TOATE problemele financiare se vor rezolva. clubul are de platit in jur de 100 de mii de euro lui Lukasz Gikiewicz din cauza lui iordanescu. l-a pacalit pe ala cu un contract pe mail, si cand a venit la medias a zis iordanescu ca acel contract nu e valid. e valid si gazu trebuie sa-i plateasca intreg contractul pentru ca baiatul a castigat procesul la fifa.
22 noiembrie 2021, 18:27
moura e suspendat, a luat rosu etapa trecuta. velisar n-are pile. e baiat simplu din familie normala.
Sa fi fost cea mai slaba repriza din acest campionat? ZERO suturi, Zero situatii. Sa speram ca nu si cel mai prost meci. In fine, si anul trecut am castigat un meci fara nici un sut pe poarta!!! Haide Gazu !!! Hai baietii !!!!. Iordanerscu, ar trebui sa incepi sa iti faci valiza. Ajunge !!!!
odata cu iordanescu, sa-si faca bagejele si roman. roman sa-si vada de primarie, de oras si de clubul lui de 2 lei(csm) si pe noi sa ne lase in pace. numai probleme ne-a facut de cand a venit. primaria sa vada oras, ca gazu o ducea bine si fara sa se implice roman.
La ce fotbal joaca , ar trebui sa le fie Rușine sa ceara bani . Sa aducă ei de acasă bani și sa mulțumească ptr ca sunt lăsați sa țină umbra pe teren
Irobiso nu e in stare sa dea nici cu poarta goala. Cu cateva minute inainte iar nu a stiut ce sa faca cu ea si a pasat aiurea in spate. Pisa-v-ati pe ei atacanti si pe cei care nu vad realitatea, si anume ca atacantii nostri sunt amatori! N-au ce cauta pe un teren de fotbal.
Trimiteți un comentariu