Pe anul 2021, Clubul Sportiv a încasat aproximativ 3.000.000 €(exact cât avem acum datorii)
•4.700.000 lei - Sponsorizări Primărie și Romgaz total (1.000.000€)
•2.000.000 € - Drepturi TV
• 200.000-300.000€ alte sponsorizări.
Dorim să se facă publice și ultimele cheltuieli efectuate de clubul nostru în perioada Decembrie 2021- Februarie 2022, când s-a încasat aproape 900.000 €.
Dacă această sumă de bani încasată în ultimele trei luni a fost gestionată așa cum ar trebui, în momentul de față, Gaz Metan ar avea aproximativ 2 milioane euro datorii, însă, din acești bani, se mai scad aproximativ 1 milion de euro, după ce 11-12 jucatori au renunțat la cele 5 luni de salarii restanță.
Așadar, clubului Gaz Metan îi mai rămâne în curând o datorie de 1 milion și ceva de euro, după calculele noastre, pe care ar putea să o acopere foarte simplu, cu ajutorul sponsorilor.
Ținând cont că nimeni nu își dorește ca acest club să dispară, am primit multe mesaje de susținere de la suporteri din toată țara, iar dacă se dorește cu adevărat salvarea acestui club și o implicare foarte mare, suntem hotărâți să deschidem un cont pentru sponsorizări în salvarea echipei Gaz Metan, menționăm faptul că sunt mulți medieșeni plecați peste hotare și care doresc să pună umărul la salvarea unui club de tradiție.
Așteptăm cu nerăbdare o reacție din partea conducerii și a sponsorilor.
89 comentarii:
Super articol, bravo! Susțin ideea! Și contribui!
Sustin idea, cred ca ne va trebuii ajutoare :) Baum etc si multi oameni ca 1 milion este mult :))
In atac putem incropi o echipa relativ ok. Problema e ca nu ne au ramas fundasi.
Steau horsia chamed irobiso
Apropo, astia de ce nu au plecat? Ce mai asteapta?
Azi era vorba ca e procesu insolventei.
Ce s a intamplat?
1. va fi mult mai greu de facut ceea ce a facut ddb fiindca e mult mai urgent decat cand a inceput ddb
2. inca nu exista o situatie financiara clara. fara asta nu e fezabil.
3. cine isi asuma sa stranga si xa distribuie banii?
4. ar trebui saincepeti prin a solicita o ancheta a organelor abilitate pt a se verifica ce s-a intamplat cu banii.
Ce m-as bucura sa intre la pârnaie unii de prin club. Chiar si daca intram noi in faliment, macar o sa am consolarea asta.
procesul care a avut termen azi s-a amanat pentru 15 martie
Solutia pe scurt: Faţă de lipsa de procedură amână cauza la data de 15 martie 2022.
Document: Încheiere de şedinţă 15.02.2022
foarte bine ca cererti sa fie prezentate public datoriile.
Poenaru spunea acum cateva zile ca el nu crede ca sunt asa datorii mari precum spune primarul si unii de prin conducere. datoriile ar fi mai mici, dar sunt umflate pentru a justifica falimentul
poenaru e baiat destept. fiind acolo in club ma gandesc ca stie ce vorbeste. poate are informatii de la iordanescu.
de cand ma ocup de fotbal si urmaresc fenomenul, marturisesc ca n-am vazut, auzit si crezut ca se poate distruge voit o entitate cu asa notorietate (care chiar statea bine dpdv sportiv) refuzandu-se orice forma si plan de esalonare a datoriilor, cand alte cluburi de liga intai si-au sters (unul chiar de 2 ori) sume de peste 10 milioane euro si joaca in continuare bine merci
respect tuturor suporterilor Gazului a caror inima a batut alaturi de baieti si impreuna cu care au scris aceasta frumoasa poveste, iar cei care au distrus clubul sper sa plateasca, daca scapa de urmarire penala, inseamna ca si-au acoperit bine urmele si si-au atins scopul
orice incepeti, asigurati-va ca veti avea un cuvant de spus si ca sunt oameni (ca de ex profesorul Pustai) care nu trebuie sa lipseasca
Si tu fiind cine? Intreb pentru ca spui ca "te ocupi de fotbal".
Unde pot sa donez bani?
Nu o sa existe vreo urmarire penala. Nu stiu sa se fi intamplat asa ceva cu vreun conducator de club falimentar. I au fost cluburi mari ajunse in faliment. Mi-e greu sa cred ca pentru un club mic precum medias sa se oboseasca cineva pentru o.ancheta. Se va pune batista pe țambal in purul stil romanesc si se va merge mai departe.
Pai ar cam trebui sa se ajunga la o ancheta pentru ca vorbim de bani publici.
Patronul de la Urziceni a bagat clubul in faliment, treaba lor. Dar pe mana neispravitilor din club au fost bani de la Romgaz (companie majoritara de stat) si de la Primarie. Deci nu e vorba cat de mare e clubul Gaz Metan, ci faptul ca noi eram sponsorizati din bani publici, nu avem investitor privat ca altii.
https://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/acuzatii-de-delapidare-a-clubului-gaz-metan-medias-din-partea-lui-cornel-dinu-19411845
Hai cu ancheta aia! Lucrurile nu ar trebui lasate sa treaca de la sine.
Se mai intampla si lucruri bune.
În perioada 13-15 februarie, naționala U19 a României s-a aflat într-un stagiu de pregătire la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia.
La acest stagiu a luat parte si jucatorul nostru, Dobrin Gaspar.
https://www.youtube.com/watch?v=jXQgdUN2_7Y
Din minutul 46 vorbeste Cornel Dinu de Medias.
Colegu si tu crezi ca copilu asta Gaspar va mai ramine la Gazu in div 4
Cand vin acasa, la parinti, doresc sa le multumesc personal celor din staff, pt realizari. Care ma puteti ajuta cu adresele lor de domiciliu:
Marius Nistor
Claudiu Boaru
Flavius Boroncoi
Dorina Dozspoli
Ovidiu Lazar
Vali Iordanescu (adresa din Bucuresti, nu-i problema)
+ care mai stiti ca sunt in administratie
Multumesc
E clar pentru toata lumea ca la medias nu e o intamplare falimentul care sta sa vina. Falimentul nu vine din cauza sponsorizarilor scazute.
Totul e un plan bine pus la punct. Dam lovitura, ne umplem conturile personale si clubul plin de datorii il falimentam pentru a ne sterge urma. Totul e atat de simplu. Tot mai multi oameni au parerea asta. Oameni de fotbal, ziaristi, simpli pasionati de fotbal.
Mai si are tupeu borfașul de roman sa spuna ca el a vrut doar sa ajute. Ai ajutat pana ai omorat clubul, idiotule.
Pe Roman e greu sa-l prinzi cu ceva ilegal. El probabil nu apare in niciun act, exceptand acele sponsorizari. Pentru el e foarte usor sa zica ca dezastrul a fost facut de cei din conducerea clubului. Si partial are dreptate. Pai macar aia sa ajunga la parnaie, daca peinarul n-are cum.
Paul, galeria gazului e organizata in vreo asociatie?
Imi scapa numele, dar stiu ca intr-o vreme era un domn din sighisoara care de profesie e avocat si tot comenta pe pagina suporterilor. Poate ar trebui gasit si intrebat cum ar putea galeria(asociatia) sa depuna o plangere impotriva conducerii. Poenaru spune ca datoriile sunt mai mici, dar sunt umflate pentru a se justifica falimentul. Vine acum dinu si spune ca in ultimii 2 ani au disparut 3-4 milioane de euro. Ma gandesc ca nici poenaru, nici dinu nu-s niste fraieri. Stiu ei ceva. La medias se intampla lucruri cu iz penal. Ar trebui vorbit cu un avocat si sa spuna el ce e de facut.
Nu ma intereseaza sa intre cineva la parnaie. Banii sa fie restituiți clubului. Nu prea imi placea de dinu, dar dupa vorbele astea frumoase, jos palaria in fata lui. E mare lucru sa te laude dinu in conditiile in care el ia pe mai toata lumea peste picior.
Lasa, e bine sa ajunga la parnaie hotii. Daca doar restituie banii, atunci oricine poate fura, ca in cel mai rau ca trebuie sa restituie ce a furat. Nu asta inseamna justitie. De asta nu eram de acord nici cand pupincuristii spuneau de Gica Popescu ca nu trebuia sa ajunga la parnaie ca a restituit banii. Da, i-a restituit, dar dupa ce a fost prins.
Acum am citit pe Digisport declaratia lui Poenaru spunea ca a ramas si Matricardi si Francisco Junior pe linga Buzbuchi . Chamed. Dobrescu . Daca ar plati sa ridice interdictia sal aduca pe Gardos ca ie liber linga Matricardi pe stinga Dobrescu dreapta Kanda ar fi si aparare la mijloc Junior . Chamed. Horsia . Gaspar
Stau. Dece nu o surpriza cu dinamo
Daca se tine si Deaconu de cuvant ca renunta la bani daca clubul ii da drumu la jucatori. Ar mar fi de plata 70 mii eur la Gasca Teja si nam mai fi depunctati
Vad cum jucatorii isi ureaza de bine unii altora pentru unde o sa mearga. Niciun jucator nu are vreun cuvant adresat suporterilor/fanilor/spectatorilor. Cam țărănuși unii. Inteleg ca medias nu are fani precum echipele mari, dar asa de bun simt zici un la revedere. In fine. L-am criticat pe deaconu de cateva ori, dar trebuie sa semnalez ca ne-a bagat in seama si pe noi suporterii aia putini. Bravo lui pt treaba asta. Cum in seama ne-a bagat si gradinaru. au fost interviuri in care se referea la medieseni ca fiind o comunitate care cunoaste fotbal si care e exigenta. Voia sa scoata in evidenta ca nu e viata usoara la medias cand vine vorba de fani. ca exista presiune.
20.34
Daca ar plati... dar nu platește :))
Sper sa aveti toti soarta lui Irinel Columbeanu :) o sa ajungeti acolo si o sa va trebuiasca "V" De ce doamna contabila si toti au mers sa se planga cand datoriile au fost ff mari? explicati ! "Roman nu am stiut ca Gaz Metan Medias are datorii asa mari". vai da tu crezi ca noi suntem prosti? prosti da ca te-am votat ! si ca tu vrei totul pe primarie :) nu accepti ca cineva sa faca cinematograf..vrei sa fie pe primarie. prosti oamenii care te mai voteaza :) si o sa fie ca romanul este ff prost :) si vreti sa va iertam?Boaru?Boroncoi?ati aparut la tv sa ziceti cv? Boroncoa*e.marele mediesean. toti ati stat ca niste sc.... :)) si v-ati luat tzeapa :) asa va trebuie data viitoare vorbiti puteti si sa denuntati oamenii sub "anonimat" nu aici pe forum :) la digi pro sport peste tot poate si ANAF sau de ce nu DNA :) dar nu voi o sa fiti mintiti ca o sa aveti loc calduros :)
PS: sper sa ajungeti si voi sa fiti neplatiti 5-6 luni si cand va plangeti sa nu va bage nimeni in seama :) in momentul actual si daca mergeti la cersit nimeni nu va baga in seama :) va ofera dl Roman o "pita" calda :)
Fraților care sunteți juriști ! Ne puteți spune cine poate sesiza organele penale și pentru ce fapte ? Suporterii au competență ? Dacă da, puteți începe lista cu mine. Vă mulțumesc. Haide Gazu !!!!!
Orice simplu cetatean poate face o sesisare pe site-ul DNA care este www.pna.ro
Din bani pe Yuri ar trebui platit gasa Teja sa nu mai fim depunctati si din ne mai ramine ceva salari la cei ce au ramas. Asa ar fi frumos
https://www.youtube.com/watch?v=FYv68x5l3oU
Uitati ce zice Rony :) Daca e club nou o ia din liga 2?asa am inteles de la Rony. suta 100% e primarul mai si zice ca nu stie cine detine Gaz Metan Medias :))) Cornel Dinu mai ca zi exact la fel :)) si Poenaru .. cat era PSD clubul o ducea mai bine :) asa rau nu am dus-o nici cu Horoba sincer ! macar cu el am jucat cu Mainz si aveam echipa beton. culmea ca nu are tupeu sa vina la stadion sa vorbeasca cu jucatorii sau cu suporterii pentru RESPECT ca tot noi suporterii l-am votat si rasplata?
02.57
in perioada 2008/2012 cand am promovat, cand am jucat cupe europene si cand probabil clubul a fost la nivelul cel mai inalt, romania era condusa de guvern pnl. sa vii sa faci reclama psd asa aiurea nu prea e ok. psd e la guvernare de aproape 3 luni. ti se pare ca s-a miscat ceva la club? clubul a dus-o bine cand au lucrat pe aici oameni profesionisti. cand clubul a inceput sa fie condus de primar, de nepoti de generali, de antrenori de copii si juniori, s-a cam ales praful de tot.
primarul a spus ca noul club va porni direct din liga2 si ca promova in scurt timp in liga1. deaconu spune ca e o prostie ce declara primarul. esti obligat sa pornesti din liga4. si are dreptate deaconu. baum si-a facut echipa anul trecut si au inceput din L4. doar craiova lui rotaru a primit cadou de la partid loc in L2.
Nu faceti propaganda electorală aicea, nu propaganda mizeriei politice… știu ca nu am dreptul dar va rog sa vorbim strict despre problemele echipei, fără sa facem ridicam in slavi un partid!
marea nenorocire la gaz metan in momentul de fata e ca nu se pot face transferuri si ca i-au fost luate puncte. aceste doua lucruri se putea foarte usor rezolva prin plata unor datorii, datorii care nu trec de 150000-200000 de euro. mai toti jucatorii au spus ca ar fi ramas la medias pana in vara daca nu li se luau din puncte. poenaru acuza in ultimele meciuri ca nu are banca de rezerve. ca si de voia sa schimbe in timpul meciurilor pe unii dintre titulari nu avea cu cine. vad ca sunt jucatori la cfr care n-au prins lista de liga1. deci acei jucatori cel putin pana in vara nu vor mai juca vreun minut in liga1. in conditiile astea cred ca acceptau sa vina sa joace la medias chiar daca isi lua doar un salariu, doua. sau chiar si sa joace fara sa-si ia bani. pentru un jucator e mult sa nu joace deloc 3, 4 luni de zile.
vorba lui poenaru: "la medias nu se vrea."
Eu am fost funcţionar administrativ. Nu ştiu cum s-a ajuns aici. Nu pot să răspund pentru ceva pentru care n-am semnat eu. - marius nistor
Cum s-au cheltuit banii ţine de bucătăria noastră internă.
Nu mă puneţi să vă dau detalii din contractele jucătorilor sau a antrenorilor, pentru că nu pot. - marius nistor
exact cum spuneam noi pe aici. nimeni nu stie nimic, nimeni nu e vinovat.
Ce tare ar fi sa se supere Romgaz si sa achite datoriile ramase sa reveni totu la normal cum a fost inainte de pandemie cu bani la zi sa atraga jucatori si cei plecati sa retrogradeze sau sa nu promoveze sa moara de ciuda .
Este adevărat că aţi decis să băgaţi echipa în faliment?
Nu ştiu de unde a apărut această informaţie, eu n-am cerut aşa ceva.
Dar este cea mai probabilă variantă?
Este una dintre variante, probabil cea mai plauzibilă.
Care sunt motivele pentru care s-a ajuns în această situaţie?
Este simplu, s-a cheltuit mai mult decât s-a încasat. Nu mă întrebaţi pe mine ce s-a întâmplat, eu sunt pe această funcţie de o lună.
Vineri ne vor bate jucatorii care pana acum 2 zile erau ai nostri. Trist
Dupa mesul DDB de sustinere nu a jucat sportiv Dinamo da sa legitimeze ori ce jucator dela Gazu dar dupa meciul direct sa joace cu ce a avut si Gazu ce a ramas. Dar pin la urma isi vad doar interesele lor bine ca se descurca .
Cine conduce clubul Gaz Metan Medias, ca nimeni nu stie 😂😂 ii pe cont propriu cand ii de greu...
Paul, e adevărat că și Chamed și-a depus memoriu la fel ca și Irobiso?
Fratilor juristi, ce fel de entitate juridica este clubul? Functioneaza ca un O.N.G. ?
Poenaru mai e la echipă?
azi la antrenament l-am vazut pe duna. deci mai e si poenaru
Un proverb romanesc zice ca,,banul e ochiul dracului|". Traim o vreme in care se pare ca toti dracii au fost eliberati pe suprafata Pamantului.Si PSD a tradat Romania.Iar alogenul Victor NAUMOVICI Ponta care a clonat Transgaz la Bucuresti si o data cu aceasta butoanele de comanda la BucurestiiTOATE HOTIILE SE FAC CU BINECUVANTAREA SI IMPLICAEA DIRECTA A SRI. PDL a capusat CS GAZ METAN PRIN IOAN HOTZOBA, pila lui Ioan Olteanu de la Bistrita,pila lui BASESCU (aka PETROV, dupa numele conspirativ cu care colaboracu ,,servicile" Am scris la vremea aceea despre acele hotii, le-am documentat.Nimeni nu a luat nici o masura.Despre PNL, CE SA MAI VORBESC?Vedeti si voi situatia actuala a clubului si manualul de jefuire care s-a pus in practica. Ce nu stiu unii este ca si in actuala organigrama a clubului este cineva, un ,,acoperit" al SRI.Acoperit care acopera si el, de ceva vreme hotiile de acolo.O FI INTERESAT, NU O FI? Cine stie? Chestia cu el este ca NU STIE BARBATUL CE STIE TOT SATUL. -SITUATIA ACTUALA A CLUBULUI ESTE DATORATA HOTIEI PE FILIERA VALI IORDANESCU si INTERESELOR ASCUNSE ALE ROMGAZ, CARE CUMVA TREBUIE LUAT DIN PROPRIETATEA STATULUI ROMAN.LIBER DE OBLIGATII(adica fara sponsorizari,etc). SISTEMUL ENERGETIC ROMANESC TREBUIE DAT STRAINILOR.In aceasta lumina trebuie vazut toata politica PNL in domeniul energetic, prin acest excroc de talie mondiala, ministrul economiei, Virgil Popoescu. O SA VA DOCUMENTEZ TOT CE AM SCRIS MAI SUS, CU DATE,NUME, CIFRE CONCRETE.Cu linkuri la documentare pe aceasta tema.Cei din Medias sunt doar niste pitzifelnici, niste ezecutanti a ordinelor celor care i-au pus acolo. -VA PUN AICI NISTE RANDURI CARE EXPRIMA MULT CEVA DIN GANDURILE MELE, VIZIUNEA MEA ASUPRA LUMII
Sclavia de astăzi, a majorităţii cetăţenilor, nu mai constă în lanţuri de fier ci în îndatorare, în sărăcire, impozite peste impozite, taxe peste taxe, legi strâmbe aplicate draconic în defavoarea cetăţenilor, justiţie discreţionară, stat poliţienesc şi manipulare. Bancile, spre exemplu, produc bani din nimic ce îi oferă spre creditare fără însă a produce inclusiv dobânzile ce trebuiesc returnate. Pentru a returna dobânzile oamenii trebuie să se lupte unii cu alţii, pe viaţă şi pe moarte precum gladiatorii din Roma antică. La sfârşitul acestei lupte există întodeauna învinşi care rămân fără nimic şi trebuie să moară mai devreme sau mai târziu, mai încet sau mai repede -
Astept sa vedem decizia conducerii Romgaz.Daca isi iau mana de pe acest club(dreptul lor) o sa ma ocup personal ca PNL sa nu ia mai mult de 25% in acest oras(fata de 75-80% cat au luat la alegeri).Dreptul meu.Si nu o sa scriu pe acest site, in care cei care posteaza sunt 90% suporteri PNL).STIU PE CARE BUTOANE SA APAS.Si ar mai fi ceva.NMENI NU VA RASPUNDE IN FATA LEGII PENTRU HOTIILE DIN ULTIMII 10-12 ANI DE LA CLUB.Dar un lucru putem face, anume SA PLATEASCA ELECTORAL, PENTRU TOT RAUL CARE IL FAC ACESTUI CLUB, ACESTEI TARI,ACESTUI POPOR
Da, Irobiso a plecat, ieri negocia cu Dinamo, cerea 7000€ cât a avut la Mediaș și Dinamo i-a oferit 5000.
Chamed așteaptă o confirmare și pleacă.
Avea și Irobiso salariu de 7000 când el juca de maxim 4000 :)))
Bine că a plecat.
„Rapid transferă de la Gaz Metan Mediaş! Răzvan Trif, soluţie pentru banda stângă”
ce țeapă își vor lua Rapidul cu ăsta :)))))
iar vi s-a pus pata ma pe romgaz? :))) in ultimele saptamani au aparut multe informatii, si unii o tineti in continuare cu romgaz. n-are ce mana sa-si ia ca romgaz nu are vreo mana pe romgaz. nu v-a explicat destul de clar ca roman conduce clubul? romgaz pana in decembrie n-a avut om in consiliul de administratie. la medias s-a mers foarte multe pe incredere. se pare ca in ultimii 2 ani oamenii din club au fost lipsiti de cuvant. n-au fost deloc oameni de incredere.
pana nici fondatorii ong-ului pe care functioneaza clubul nu ies in fata sa vorbeasca. la medias tace toata lumea. e incredibil asa ceva. i-a pus roman pe toti cu botul pe labe.
16 februarie 2022, 13:22
s-ar putea ca jucatorii plecati de la gazu la alte echipe in ultimele zile sa nu aiba drept de joc etapa viitoare. daca liga nu ia act de rezilierile facute la gazu in timp util, jucatorii pot evolua la noile echipe doar din weeekend-ul saptamanii viitoare. azi a fost sedinta saptamanala la comisia lpf, daca in acea sedinta liga nu a luat act de acele rezilieri, jucatorii pot evolua doar de saptamana viitoare.
daca nici acuma nu ne strangem sa facem putina galagie in fata primariei atunci inseamna ca se va merge inainte pe blat si ne meritam soarta !!!
pacat ca singurul lucru frumos si cu traditie ,istorie si cu onoare a fost distrus de cei care au fost si inca mai sunt la conducerea echipei , orice altceva este de prisos
Hai Gazuuuuuuuuuuu
Cum frate sa nu intri in faliment cand tu platesti cu 84.000 de euro pe sezon un fotbalist ca Irobiso care da un gol sau 2 intr un sezon? Si sunt multi in situatia asta, n am ceva in mod special cu baiatul asta. Media salariala e undeva la 7.000 de euro lunatmr, u ii au si mai mult. Iar tu cand iti faci lor de 35-40 de jucatori, ia fa un calcul, evident ca au fost niste datorii colosale. Iar aici e vina managerelui iordanescu, nu cred ca a ve it roman sa i zica sa faca lot de 49 de jucatori. Si mai sunt unii postaci de facebook care zic ca nu din cauza salariilor s a ajuns aici :)) ba da, salariile sunt una dintre cauzele majore. Pe langa furtul si delapidarea de care vorbeam cu luni in urma, vad ca si cornel dinu zice la fel.
16.45
La calculul tau mai pune si comisione impresarilor pentru fiecare jucator. Comisioanele incep de la 2000, 3000 si se duc pana pe la 10000. Comision la impresar de 2000, 5000, 10000 pentru fiecare jucator adus la gazu.
O fi făcând Iordănescu lotul asta și salarikea astea de unul singur! Trebuie sa fi naiv sa crezi asa ceva. Cineva spunea pe aici de Pavel Horj,din ve partid face parte Pavel Horj? Asta e unicul caz pe care l cunoaștem, dar oare cite or mai fi fost pe lingă acesta? O fi luat Irobiso singur banii ăștia în măna sau a făcut parte cu cineva? Ce s a întâmplat aici sunt lucruri cu iz penal,în mod normal ar trebui sa se sesizeze organele abilitate, dar de ce nu se sesizează, asta I marea întrebare? Nu se sesizează fiindcă sunt capete politice inalte la capătul liniei.Am mai zis și o mai zic Iordănescu a fost un pion pe tabela asta,el știe tot ce s a întâmplat dar nu vorbește. Chiar azi îmi spunea cineva ca s ar fi facturat niște toareg uri pe contul lubului pe care nu le a văzut nimeni. Nu știu dacă e de crezut sau nu ,însă escrocherii s au făcut e clar ca lumina zilei. Sunt citiva care au sifonat la greu, dar nimeni nu are interes sa spună ce s a întâmplat,și nu se va afla pt ca asta ar însemna să cada nume grele din politica,e clar!
Am avut o tara a noastra, un pamant al nostru, resurse naturale ale noastre.Am avut industria noastra, fabricile noastre.Care PLATEAU IMPOZITE LA STATUL ROMAN, CARE TINEAU CU BANI SPORTUL ROMANESC. AM AVUT CONTROL 100% CONTROL PE ROM-GAZUL NOSTRU, PE TRANS-GAZUL NOSTRU.-ECHIPA DE FOTBAL GAZ METAN MEDIAS JUCA CU 90% JUCATORI MEDIESENI sau din zona.Jucau in B, dar atunci se juca in a 2a liga mai frumos si mai de calitate decat cum se joaca in aproape toata liga intai acum. Am avut echipa de baschet in B, compusa din jucatori medieseni 90%. Care au promovat la SIBIU (3 din 5-ul de baza) SI LA NATIONALA ROMANIEI. -Am avut echipa de popice feminina(Vointa, daca nu ma insel), campioana nationala.MEDIESENII VENEAU 4-5000 DE OAMENI PE UN STADION DE 3000 DE LOCURI. -UNDE ESTE ACEL SPORT DIN MEDIAS, DIN ROMANIA? UNDE ESTE ACEL ORAS SOLIDAR, CARE A INTORS MASINA ARBITRULUI CU ROTILE IN SUS, FIINDCA NE-AU FURAT PE FATA? UNDE ESTE ACEL ORAS, ACEL POPOR CARE A IESIT IN STRADA MASIV PENTRU PERFORMANTA NATIONALEI ROMANE DIN 1990? -UNDE NE ESTE ACEA TARA A NOASTRA, CARE NI SE FURA DE SUB NAS, IAR MEDIESENII, ROMANII DORM DULCE,in izmene, cu bube dulci si muste la gura? -Ma intreb,nu acuz.Si constat.Nu mai suntem acel popor solidar, am devenit,,europeni,toleranti, de a devenit toata Romania o casa de toleranta.Traim fraiereala ciorii careia i se zice de catre vulpe ca are voce frumoasa, si o convinge sa cante ca sa ii ia bucata de cascaval din gura. Inchei citand un roman verde,care ca si Emil Cioran isi injura din dragoste poporul<<Petre Ţuţea: „Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi”
In primele 6 luni de dupa iesirea din insolventa gaz metan figura deja cu datorii la stat de peste un milion de euro. Exista date concrete pe site-ul ministerului finantelor. De asta spunea nepotul ca a preluat clubul cu datorii. Voia sa arunce in carca lui marginean datoriile facute de gașca noua. Hai ca incep sa iasa la suprafata multe amanunte. Cazari la hotel pe banii clubului desi stanciu nu era angajat cu acte la club. Se plimba cu masina clubului. Adi spune ca s-au cumparat jeep-uri. Comisioane umflate nejustificat la impresari. Angajari fictive in club. Persoane care figurau ca lucrand la club erau plecate in germania. Tot pe aici am citit.
Pai in conditiile astea ne putem supara ca romgaz a lasat-o mai moale cu sponsorizarile?
Gaz metan are om pentru resurse umane platit gras. Pai cate angajari a facut gazu in ultimii 10 ani incat sa fie nevoie de om penrru HR? Exista firme specializate care pentru 200, 300 de euro iti cauta personal(bucatar, sofer, personal pentru curatenie etc etc). Nu e nevoie sa angajezi pe 3000 de euro pe luna om la resurse umane.
Acum intelegeti de ce s-a retras baum. Doar nu e idiot omul ala sa plateasca din banii lui viata de lux a ăstora.
Problema e ca daca nimeni nu face o sesizare penala, n o sa se intample nimic. Doar nu isi fac aia de la DNA de lucru fara sa li se ceara.
De parca la targu mures, la targu jiu sau prin alte locuri s-au facut plangeri. Se pune batista pe țambal si aia e. Nu va faceti sperante. Vorba lui nea Imi Ienei: "nu-ti fa iluzii ca sa ai deziluzii".
Si sunt absolut sigur ca sunt acoperiti cu acte. Sunt hoți, nu proști.
Sunt si prosti, uita-te la fetzele lor si iti dai seama ca nu mustesc de inteligenta.
Apropo, Dan Nistor zice ca datorii ecistau inainte de iesirea din insolventa. Parea foarte in tema. Cand a fost intrebat de celelalte datorii, brusc a revenit la statutul de functionar public care nu stie nimic. Un fel de "va zic ce vreau io, prostilor".
Cat de destept poate fi un om din asta? Subt nuste trogloditi care nu stiu sa scrie dupa dictare, nu i supraevaluati. Reluati inregiatrarea cu iordanescu vorbind engleza, de abia articula 2 vorbe, dan mija e net superior.
Domnul Paul,
In calitate de reprezentant al suporterilor de ce nu organizati un protest in fata primariei la adresa lui GHe Roman? De ce va este frica?
Unde va este initiativa?
Astept raspuns.
Un suporter anonim care asteapta sa fie chemat la "arme".
Ce scriam eu acum vateva saptamani vad ca se intampla acum. Eric a anuntat ca impreuna cu mai multi fost fotbalisti de la gazu pun de o intalnire pentru a gasi o solutie. Prima veste buna. Eric, probabil plesca, probabil buzean. Munteanu chiar daca e inca in activitate. Bravo baieti! E pentru prima data dupa mult timp cand am senzatia ca gazul chiar nu va muri.
Am vazut si eu declaratia lui nistor. Stie el ca erau datorii cand a venit iordanescu, dar nu stia sa spuna pe ce s-au chetuit banii in ultimul an. ciudat. Probabil marginean a facut ceva datorii mici incercand prin treaba asta sa blocheze iesirea din insolventa. Stia ca o sa fie schimbat daca se iese din insooventa.
După cum spuneam, Pavel Horj e deputat PNL în județul Maramureș, fost șef la regia silvica maramures cu 2 procese pe rol, protejat a lui Ludovic Orban. În ce tabăra q PNL e pozitionat Ghituc al nostru?Vai amintii convorbirea telefonica înregistrată
de Uhrin cu Iordanescu? Mai departe trageți voi concluzile.
Irobiso si chamed pentru moment nu si-au reziliat contractele. Si-au depus memorii pentru a deveni liberi si pentru a-si primi salariile restante. Cauza lor va fi judecata pe 23. Restul au fost declarati azi liberi de lpf.
Tot azi mihai velisar a avut castig de cauza la comisii si clubul trebuie sa-i plateasca salariile restante. Tatăl jucatorului spunea ca ultimii bani i-a luat de la gazu in iunie 2021. Deci are vreo 6 luni restante. Conducerea nu l-a mai platit incercand sa il forteze sa plece.
Avem audit la Gaz Metan, am citit pe facebook.
Super!
Se face acel audit cerit de Maurer sau nu are nici o legatura ?
@ANONIM 18.43, musti si latri pe la spate sau de dupa gard.Am aluat ore de e ngleza in particular in clasa a cincea. Inainte sa plec in Irlanda am lucrat translator pentru firma Dafora, care facea o colaborare cu firma Shell. Am luat postul pe baza unui examen. Am locuit 13 ani in Irlanda. Erau irlandezi care ma intrebau cum se scrie nu stiu care cuvant. Oameni simpli de la tara. Unii dintre ei formeaza pluralul substantivului folosind dativul, cum ar fi ,,tomato^s" in loc de ,,tomatoes".Dar nu mi-am permis sa merg sa le zic ca nu stiu engleza. Sau ca sunt semidocti. Pentru ca fiecare dintre ei stie mai bine ca mine limba engleza. Am scris o data un cuvant cu un ,,l" in plus. Am acceptat greseala, am si explicat ce m-a determinat sa o fac. UITE, ITI REPET PROVOCAREA.IMI DAI TU 100 DE CUVINTE, EU ITI DAU O SUTA.Ti-am garantat ca o sa stii maximum 5. ACCEPTA PROVOCAREA SAU TACI DIN GURA. NU ACCEPT LASII CARE MUSCA SI ARUNCA CU MIZERII LA ADAPOSTUL INTUNERICULUI SI AL ANONIMATULUI. Nu doar ca nu ii acept, dar imi fac sila. Traiesc ascuns, in intuneric, in subteran, ca sobolanii. Ce zici, te bagi? -P.S. Uite cum scri tu in limba romana ,,Iordanescu,nume propriu, cu litera mica. Apoi scri ,, nu i supraevaluati" .Acum, pot sa iti sugerez ca ori pui cratima si scri ,,NU-I supraevaluati" sau elimini cratima si scri ,,Nu Ii supraestimati. TU AI PRETENTII CA NU STIU ENGLEZA PENTRU O GRESEALA PE CARE AM RECUNOSCUT-O, iar tu FACI GRESELI IN LIMBA ROMANA. Si mai si critici pe altii ca ,,nu stiu sa scrie dupa dictare" Critici la altii ce nu esti tu in stare sa faci cum trebuie
@ANNONIM 23.29, Maurer s-a retras. Ne ramane Romgazul sau moartea. Nu e nici o problema daca ROMGAZ MEDIAS NU VA MAI SPONSORIZA SPORTUL DIN MEDIAS. DIVERSELE CLUBURI DIN SIBIU, CISNADIE, CLUJ NAPOCA, ABIA ASTEAPTA SUPLIMENTARI DIN COLIVA ECHIPEI ROMGAZ MEDIAS. Nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, ci totul se transforma, vorba lui Antoine Laurent de Lavoisier
Domnule dan mija, nu inteleg de ce te superi, am zis ca esti net superior lui vali iordanescu. Cat despre cratima mea, in spatiul virtual imi este mai simplu sa pun spatiu in loc de cratima, se accepta aici, nu e vreun forum academic. Tu ce scuza ai cand scrii "scri" cu un singur i, nu doi, asa cum e corect? Ai facut o de mai multe ori, deci nu e vreo greseala. Te sfatuiesc sa nu te avanti intr un domeniu care te depaseste.
Propunerea ta cu cele 100 de cuvinte in engleza e cel putin ridicola.
si Ioanițoaia a scris articol pe tema gaz metan
o uriașă risipa de bani in ultimii 2 ani
-comisioane grase la impresari
-bani multi dati jucatorilor la semnatura
-lot supradimensionat si.salarii mari
pai daca deaconu lua 5000 si irobiso care a venit vara asta lua 7000. ce sa mai discutam.
sunt curios jucatori precum adama sarr sau idrisa sambu ce salarii au avut.
Ioanitoaia a zis cam tot ce era de zis. Plus ca a pus intrebarea esentiala: de ce nu vorbeste Vali Iordanescu? Televiziunea obedienta digi sport n-a spus un cuvant despre nepotu'. Ce sa mai vorbim sa incerce sa-l sune. Sa nu supere neamu iordanestilor.
Sa nu supere neamul Romanestilor și Ghitulestilor, ai vrut sa zici. Și pe toată clica PNL ista care a fost în spatele lui.
Trebuie sa se afle ceva sa iasa la iveala prea multa lume sa sezizat sa cerut si auditu nu va ramine asa ori care ar fi soarta echipei.ei au vrut falimentu sa stearga tot dupa data de 15 febr dar nu au avut noroc ca procesul sa aminat si cat este pe rol nu poate falimenta clubul. De acea nu sa cerut audit pina acum dar cum so aminat pina in martie au acum timp .
Nici macar acum în al 12 leagă ceas nu se dedeau hoții ăștia de la mizerii. Uitați va ce juniori au fost aduși la prima echipa. Pe ce criterii s au adus sa ne spună cineva. Majoritatea fac parte din anturajul primarului fi mi ar scârbă de rasa lor de hoți. O fi făcut Iordănescu multe ,dar nu le a făcut singur,deasta nu a vorbit și nu vorbești nici acum.Deschideti va ochii!
Pai da mai omule, de acord, dar pana una alta iordanescu era presedintele acestui club. El trebuie sa vorbeasca in primul rand. De ce tace? Ajungem noi si la altii, dar in primul rand sa dea niste explicatii cel ce era sef in acte. Ne prea obisnuim sa vorbim in dodii, singurul lucru palpabil este ca iordanescu a fost seful clubului sportiv si acum tace. De fapt a tacut un an jumate. Despre ce vorbim? Un om cinstit tace? Un om cinstit face tot ce ii posibil sa se delimiteze de hoti si sa arate opiniei publice adevarul. Iordanescu n-a facut asta si nici n-o s-o faca. Trageti voi concluziile de ce.
nu stiu pe ce criterii au fost adusi la prima echipa unii juniori de la U19, dar pe vlad domșa poenaru voia sa-l ia si in cantonamentul din turcia, dar din cauza unei accidentari nu a mai fost luat. portarul grosz iar cred ca e luat pe valoare. inainte sa vina la gazu, grosz a fost pe la cfr.
10.32
corect! tacerea te face complice. e clar ca are si iordanescu partea lui de vina. nu prea cred ca e asa cum spun unii ca iordanescu era precum o păpușă pe care cei din spate o trag de sfori. iordanescu acum cativa ani a incercat o cariera in impresariat. are multe relatii cu impresarii. a fost pe-o mana cu ei. ca tot se discuta de comisioane uriase.la gaz metan in ultimul an jumate s-a creat o rețea. condusa de ăla din piata corneliu coposu. roman vrea sa para curat dand acum sute de mii de euro clubului. sute de mii care merg la firmele de casa. sa nu fie nimeni pe minus inainte de falimentul clubului. teja, deaconu, munteanu, popovici etc, nu o sa vada niciun ban.
Asta cum că dă bani acum e apă de ploaie. Unde sunt cei 700.000 de euro despre care se tot vorbește că i-ar fi primit clubul în ultima perioada. Acum vrea doar să pozeze în salvator și nimic mai mult. Parcă vezi ca o să se continue cu depunctările și tot cu transferurile blocate rămânem.
https://www.sport.ro/liga-1/rasturnare-de-situatie-la-medias-sunt-aproape-de-a-finaliza-o-discutie-pentru-un-ajutor-din-partea-autoritatilor.html
gazeta sporturilor scrie ca marhaus va fi fundas central impreuna cu matricardi.
mathaus nu e accidentat grav? stiam ca are meniscul rupt. s-a refacut? accidentat grav stiu ca e de exemplu si horsia sau nițu.
ceea ce o aparut pe sport.ro e legat de banii dati de primarie, mathaus a revenit la antrenamente si poate juca cateva minute de inceput, horsia e accidentat, nitu pleaca.
@ANONIM 8.06, exista mai multe feluri de conjugari, fiecare dupa ultima litera din infinitivul verbului.A urI, a vreA, a stI.Sunt perfect condtient ca la radacina verbului se adauga conjuctia fiecarei grupe de verb.ASADAR BATI LA O USA DESCHISA.Din aceleasi considerente, de graba nu dublez verbul.Am ajuns la concluzia ca esti un om educat, asa ca hai sa o lasam asa.Cat despre limba engleza, am atatia termeni tehnici in minte din perioada cand am lucrat translator la Dafora incat o sa fi surprins.HAI SA O LASAM ASA, SI SA NE CONCENTRAM PE PROBLEMELE IMPORTANTE, SITUATIA ACTUALA A CLUBULUI.Asa cum ziceai, aici nu e un forum de discutii pe teme filologice si la graba toti comitem mici greseli pe seama carora sa ne faultam reciproc. Si iti repet, daca ma dai exemplu de etalon de comparatie cu unii care vorbesc engleza de mocirla, te inseli amarnic. SUNT DISPUS ORICAND LA UN SCRUTIN PE TEMA DE LEXIC SI GRAMATICA ENGLEZA.Considera aceasta postare un steag alb. O zi buna!
De acord, Dane. Problema e de fapt clubul nostru care moare din cauza unor talhari, nu cine stie mai multa engleza sau romana. O zi buna!
Trimiteți un comentariu