Comunicat Suporteri Gaz Metan

Comunicat Suporteri Gaz Metan


 COMUNICAT SUPORTERI GAZ METAN MEDIAȘ ÎN LEGĂTURĂ CU SITUAȚIA ACTUALĂ A CLUBULUI


•Prin prezentul comunicat, suporterii echipei Gaz Metan Mediaș doresc să-și exprime numulțumirea față de lipsa de comunicarea din partea clubului în ceea ce privește situația financiară a echipei. În lipsa unei transparențe legate de acumularea datoriei care în acest moment a ajuns la peste 3 (trei) milioane de euro, dorim să aflăm cum echipa a ajuns în această situație. Solicităm organelor competente să evalueze și să ia măsuri privind contractul jucătorului polonez Łukasz Gikiewicz, semnat prin email și căruia clubul îi datorează 220.000€ până pe 19 februarie 2022.

•Ținem să precizăm că la conducerea clubului la semnarea acestui contract, se aflau Ioan Mărginean în funcția de administrator special și Valentin Iordănescu, fără o funcție oficială.


ℹ️Suporterii echipei Gaz Metan Mediaș condamnă lipsa de profesionalism, de nepăsare, de incapacitate, de rea voință sau pur și simplu de neglijență a celor care ne-au adus în situația actuală.

Este de neconceput ca o istorie de 77 de ani să dispară fără ca cineva să nu fie tras la răspundere. Vinovații trebuie să-și asume greșeșile și să le plătească. Este inadmisibil să alcătuiești un lot de 33 de jucători pe care majoritatea să-i plătești cu salarii care depășesc 5000 de euro pentru o echipă a cărui obiectiv este salvea de la retrogradarea în liga secundă! 


•Suporterii echipei Gaz Metan Mediaș nu percep dispariția unui club fondat în anul 1945 din cauza unor escroci pentru care a primat doar interesul personal și scopul lor a fost să se îmbogățească de pe urma echipei. 


•Solicităm cât mai repede posibil derularea unei anchete, a unui audit din partea organelor abilitate pentru a afla pe ce s-a cheltuit bugetul echipei în perioada precedentă. 


•Precizăm că dacă clubul se va salva de la faliment, nu vom mai accepta ca să fie condus de vreun președinte care să nu aibă nicio legătură cu orașul Mediaș.


ℹ️În 2021, Romgaz a sponsorizat clubul cu suma de 2.900.000 lei în timp ce primăria a contribuit cu 1.800.000 lei. La aceste sume se mai adaugă și veniturile din drepturi TV, aproximativ două milioane de euro.

În total, veniturile clubului sunt în jur de trei milioane de euro, pe lângă această sumă mare încasată de Gaz Metan, se mai adaugă aproximativ 300.000€ din sponsorizări de la diverse firme.