Pleaca Eric in aceasta iarna ?

Pleaca Eric in aceasta iarna ?

Nu l-au vrut granzii, dar e bun de Bundesliga! Eric, la Hoffenheim?
Germanii de la Hoffenheim au pus ochii pe cel mai bun jucător de la Gaz Metan, revelaţia acestui sezon din Liga I.

Conform Bild.de, Eric este primul pe lista de posibile veniri a ocupantei locului şase în Bundesliga.
În acest 2010, mulţi străini au jucat în campionatul nostru şi nu au impresionat cu nimic. Singurul care s-a detaşat şi a ajuns pe locul 2 în clasamentul golgheterilor este brazilianul Eric de Oliveira, cu 9 goluri în acest sezon.

Ceea ce nu se ştie, este că Gaz Metan Mediaş nu deţine în întregime drepturile federative ale jucătorului venit din Brazilia. Conform oficialului Metropolitano, Alexander Kuniy, clubul din Mediaş a semnat un contract cu clubul brazilian, prin care se angaja să-l împrumute pe Eric timp de patru sezoane, contractul devinind scadent pe data de 21 iulie 2011.

În acestă perioadă, în caz că un alt club doreşte să îl transfere definitiv pe Eric, trebuie să plătească o clauză de 350.000 de euro, iar procentual, "Gazul" ar urma să primească 65% iar Metropolitano 35%.

Clubul medieşean a oferit o sumă de 122.500 de euro, care a fost refuzată de Metropolitano. Contractul spunea clar: "Singura opţiune este transferul la un alt club, nu cumpărarea definitivă de către Gaz Metan".

Zilele trecute, directorul general al medieşenilor Ioan Horoba a declarat că Eric a fost cumparat definitiv de Medias şi, prin acestă "bombă de presă", i-ar fi crescut cota la un milion de euro. Strategia este tipică conducătorilor din fotbalul românesc, care sunt conştienţi de eventualele pierderi şi vor să "îngraşe porcul de ajun", dorind să-l vândă pe o sumă cât mai mare şi să primească o sumă proporţională.

Oficialul ne-a informat că jucătorul va fi vândut la alt club din afara României în această iarnă (având destule oferte), care va plăti suma de 350.000 de euro celor două cluburi. Medieşenii vor primi 227500 de euro din această afacere.