Formaţia Gaz Metan Mediaş s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a trecut, în optimi, pe teren propriu, scor 1-0 (0-0), de echipa de ligă secundă Astra II Giurgiu.
"Un meci frumos, mai ales in repriza a doua. Am rodat unii jucători pe care nu i-am prea folosit în campionat. Astăzi, pe lângă victorie, am observat nişte plusuri la echipă. Muth a jucat excelent, la fel şi Vitinho şi cred că în curând ambii vor fi titulari de drept în prima echipă. Avram şi el a jucat pentru prima oară 90 de minute şi a facut-o extrem de bine. Vitinho este un jucător care promite mult, din păcate şi-a întârziat debutul cu problema cărţii verzi, iar publicul deja aşteaptă multe de la el. Sperăm ca el va înscrie cel puţin atâtea goluri ca şi Eric", a afirmat Pustai.
Jucătorul Vitinho Medeiros, autorul unicului gol, i-a dedicat victoria lui Eric de Oliveira: "Sunt foarte fericit şi vreau să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru golul acesta. Dedic golul acesta lui Eric, pentru că datorită lui am ajuns aici. Eric ca jucător este mai bun ca mine, dar nu joc pe acelaşi post, ci vârf de atac. Îi mulţumesc şi lui Pustai pentru că mi-a acordat încredere".
Tehnicianul formaţiei Astra II, Imilian Şerbănică, a apreciat că echipa sa a făcut un joc acceptabil pentru această fază a competiţiei. "Ştiam că întâlnim un adversar puternic. Am încercat să contracarăm jocul lor, pe alocuri ne-a ieşit, dar medieşenii tot şi-au creat ocazii mari de a marca. Diferenţa putea fi mult mai mare dar graţie portarului nostru am reuşit să menţinem diferenţa minimă. Sperăm să ne recuperăm fizic până la meciul cu Bacăul pentru că avem nevoie mare de puncte în campionat", a afirmat Şerbănică.
Gaz Metan Mediaş: Pleşca - Radu Zaharia (Breeveld '46), Frăsinescu, Muth, Vukadinovici - Avram, Markovici, Bozeşan, Pârvulescu (R. Miclea '81) - Liţu (Bratu '46), Vithinho. Antrenor: Cristian Pustai
Astra II Giurgiu: Cezar Lungu - Cătălin Gheorghe, Nogo (Şanţmare '64), Oprsal, Tigănaşu - William, Ochia, Ologu (Gafiţa '84), Vădrariu (Dinu '80) - Tigoianu, Bogdan Rusu. Antrenor: Imilian Şerbănică
Cartonaşe galbene: Bozeşan '19, Markovici '90+2 / Oprsal '8, Nogo '59
Arbitri: Teodor Crăciunescu (centru) - Florin Păunescu, Stelian Slabu (asistenţi) - Cătălin Buşi (rezervă)
13 comentarii:
A avut ... gazu galerie si incurajara... pana si galeria manca semintze. ..... :)) mai bn taceti .......
vai de voi echipa gazului sunteti varza aproape ca mai era putin si ajungeam in prelungiri cu astra 2 jale se vede lipsa lui Hoban Petre Bud etc
Felicitari.Pare interesant acest Vitinho.Si nu mai criticati echipa.Hoban , Bud , Bawab , Todea,Frasinescu,C.Petre nu au jucat.Daca evoluau si ei altul era scorul.
in sfarsit Sergiu Muth
Asa e, insfarsit si Serhiu Muth, foarte mult insa mi-a placuta Vitinho, e ceva nou si superb :D, un mic Eric(2) in devenire sper :D
Bravo Gaz Metan, nu mai comentati ca sunt slabi. Pana la urma rezultatul conteaza.. a fost un meci frumos. Sincere felicitari celor care incearca sa sustina echipa... in destul de multe momente se auzea la televizor "Hai Gazu" si chestii de genul.
Mi-a placut cum a jucat Sergiu Muth.E jucator f tanar , si cu siguranta are loc in primul 11.Imi pare rau ca nu a marcat la aceea faza.Mult succes Sergiu!
Cum puteti sa spuneti ca a fost un joc bun astea trebuiau batuti minim 3 zero ,pai daca era o echipa mai buna sigur o luam in brate la cum sa jucat azi
Bai baiatule am impresia ca tu teai uitat prea mult la Barcelona si de acea doresti numa rezultate de la 3 goluri in sus, sau folosit si au fost acordate sanse egale jucatorilor mai putin folositi si acomodarea noilor veniti ,uitate la Parvulescu ca o fost praf nimica este cu gandu la dinamo , Gazu sa miscat bine este timp si loc de mai bine
Foarte bine Sergiu Muth, pe cand si Husar???
CINE-I ALA!?
Un tanar jucator de la echipa a-II-a.
meci mediocru de adormit in tribune....
Trimiteți un comentariu