Un egal cât o promovare pentru echipa noastră astăzi la Mioveni. Gaz Metan avea nevoie de cel puțin un punct pentru a fi sigură de promovarea directă în Liga I, lucru care s-a și întâmplat.
Scorul a fost deschis de Radu Zaharia cu puțin timp înainte de pauză. Acesta a trimis fără speranțe pentru Croitoru din interiorul careului de 16 metri. Balonul s-a dus sub transversală iar tabela arăta 0-1. Finalul partidei ne-a adus mari emoții după ce Roberto Romeo a luat roșu după un fault asupra brazilianului Ayza. Ne-am văzut egalați la ultima fază a meciului, însă golul gazdelor de astăzi nu a contat prea mult în economia promovării. 1-1 și Gaz Metan termină pe primul loc în Liga a 2-a, Seria a 2-a!
Cristi Pustai se află la a doua promovare cu Gaz Metan după cea din sezonul 2007/2008.
Echipe:
►Mioveni: F. Croitoru - Toriște, Calvin, B. Stoica (c), E. Stoica - A. Popa, Biceanu - Năstăsie, Ayza, Florescu - Nica
Rezerve: Preda - Tirică, Vișa, M. Galan, Cip. Negoiță, V. Mazilu, M. Vintilă
Antrenor: Iordan Eftimie
►Gaz Metan: Greab - Roberto Romeo, I. Cristea, Radu Zaharia, Ionuț Buzean (c) - P. Iacob, Danci - Alexandru Munteanu, Marius Stancu, Alexandru Zaharia - Cristian Gavra
Rezerve: Albuț - G. Neagu, Ciprian Petre, Tîrcoveanu, Bic, Figliomeni, Buziuc
Antrenor: Cristian Pustai
În celelalte partide ale play-off-ului, UTA și Chindia au câștigat cu FC Brașov, respectiv Baia Mare. Arădenii au marcat golul victoriei în minutul 89 și au prins astfel barajul la limită!
Rezultate:
Rezultate:
Clasament final Play-Off:
Galerie foto:
25 comentarii:
felicitari echipei pentru realizarea obiectivului! gazul nu are de ce sa joace in liga a 2-a in actualele conditii, ar fi fost mare pacat sa ratam promovarea. adio, matineu, hai gazu!
Felicitari echipei. Tot ce a fost mai putin bun sa se stearga acum cu buretele si sa ne bucuram, dar sa nu uitam sa invatam din greseli. Aceasta promovare relanseaza fotbalul de pe Tirnava Mare. Bravo baieti, bravo domnule profesor Pustai, acum ramine sa ne facem planuri pt. urmatorul sezon.
HAI GAZU !
Buget sa fie pt Liga I, apoi vom vedea restul. Felicitari pt promovare!
felicitari tuturor antrenorilor si jucatorilor care dealungul sezonului au pus umarul la promovarea echipei. celor care au pus umarul la promovare dar din anumite motive nu mai sunt astazi la gazu, le uram multa bafta in carierele lor de antrenori/fotbalisti. dupa un sezon greu, a venit momentul sa ne bucuram. vacanta placuta tuturor si sa ne vedem cu bine in iulie,
Multumim Leo Grozavu , multumim Jozsi Biro , multumim Cristi Pustai ! Promovarea e si a celor care nu mai sunt azi la echipa. Ne-am cam chinuit dar am reusit. Felicitari tutoror fotbalistilor si celor care conduc destinele clubului GMM . E bine. Acum trebuie sa ne pastram in Liga I . Vreau sa multumesc Gazistului pentru efortul pe care il face in a sustine acest blog. E o treaba buna pentru Medias , fara el nu am fi putut sudui , critica , plange , intrista , bucura , suspina pentru clubul nostru drag . Toata aprecierea pentru mediesenii care au fost la Mioveni . Al vostru prieten , Falcone .
Mersi Falcone,acum ce am ajuns si noi acasa.Trebuie sa ma ocup si de galerie nu doar de site .
Bravoooooooooooooooooo !!!!!!!!!!!!!!!!!
Bravo,baieti!
tocmai ce a anuntat dan roman ca si-a incheiat socotelile cu fc botosani, cel mai probabil urmatoarea destinatie o sa fie gazu. :)
Plesca parca era doar imprunutat la Botosani, cred ca va reveni si el. Breveld, Tahar, Bawab vor fi liberi.
Cel mai prost lucru ai fi sa facem repatrieri.Sunt destui alti fotbalisti care vor juca pentru noi,sunt sigur de asta!
Bawab a semnat de cateva zile cu o echipa din Qatar.
Acum este o perioada scurta de pauza binemeritata. Ulterior, desi cred ca Pustai se gindeste, se vor analiza nevoile atit ca jucatori cit si buget. Bugetului i se va alatura pe linga banii din sponsorizare si drepturile TV din Liga2 ( putini ) cit si Liga1 (promovare). Odata cu promovarea se va reinoi contractul de sponsorizare cu ROMGAZ si TRANSGAZ, ramine de vazut care vor fi sumele, de obicei nu se depaseau 800.000-1.200.000 EUR. Un lucru este clar, R&T vor fi in continuare sponsorii principali.
Pina in 20 iulie este timp de a planui strategii de lucru si obiective.
Vacanta buna si ne vedem curind !
HAI GAZU !
bawab a semnat cu o echipa din qatar sau oricum cu o echipa din tarile arabe.
Cine credeti ca va pleca de la echipa?
Pustai sper sa ramana la echipa , e cel mai bun antrenor posibil pt GMM. Referindu-ne la jucatori , Buzean nu-si va reinnoi contractul probabil , va fi consilier daca PNL va castiga alegerile. Tarcoveanu va pleca , a jucat prea putin si nu cred ca il va tine Dinamo la o echipa care nu-i garanteaza locul de titular. Pacat , mi s epare mai bun decat Iacob, care si el cred ca va pleca. Gavra , cu parere de rau , va pleca si el inapoi la Viitorul , a aratat lucruri frumoase la noi si cred ca Hagi si-l doreste la echipa.Ne trebuie un portar , acela va fi Plesca , fundasi cu nemiluita ( faptul ca am jucat cu Cristea si Zaharia fundasi centrali , ambii mijlocasi la origine , spune totul ) , atacant daca va pleca Gavra , si probabil ceva mijlocasi cu experienta. Apropo , sper sa nu vad jucatori care au mai fost aici , de genul Tahar , Dan Roman etc. jucatori cu care am retrogradat anul trecut. Sper sa trecem la urmatorul nivel.
singurii jucatori pe care i-as vedea inapoi sunt muth si plesca. restul, duca-se cat e lumea de larga.
Eu cred ca se fac calcule, evaluari, variante de intarire a lotului pe compartimente. E clar ca lotul trebuie intarit, va fi o editie in care trebuie sa joci in campionat Liga1, Cupa Ligii, Cupa Romaniei.
D-l Pustai va trebui sa se orienteze bine si in functie si de buget sa atragem jucatori buni. Totusi Gaz Metan ramine o echipa cu conditii bune in comparatie cu multe echipe de Liga1, va bebeficia in continuare de sponsorizarea ROMGAZ si TRANSGAZ. Sa speram int-un sezon bun si in obiective ambitioase.
HAI GAZU !
bravo, cind incep achizitile ? cu actualul lot revenim in liga 2 pina de craciun
http://liga2.prosport.ro/seria-2/o-agentie-de-turism-cere-insolventa-clubului-gaz-metan-medias-am-mai-luat-tepe-dar-ce-s-a-intamplat-acum-depaseste-orice-imaginatie-15409674
Sper sa nu vina Limoniu cu insolvente si la Medias , ca tot el i-a bagat in rahat si pe U Cj.
Nu se pune problema,se va plati.
Datoria este mica - 20.000 EUR , care se va achita .
Pai e mica , dar se poate ajunge la depunctari pt datoria asta daca nu se achita la timp. Totusi s-a semnat un contract acolo. Cat timp era Horoba presedinte n-am avut probleme de genul asta , in schimb nu stiu de ce in Marginean nu am incredere absolut deloc.
Plesca a revenit la GMM dupa imprumutul la Botosani? si e adevarat ca George Neagu si-a reziliat contractul cu noi?
Trimiteți un comentariu