După victoria de pe teren propriu cu Astra Giurgiu, trupa antrenată de Edward Iordănescu a câştigat şi la Voluntari, scor 3-0, şi urcă pe locul 3.
Golurile au fost marcate de Nicolao Dumitru Cardoso,Mihai Velisar şi Sergiu Buș.
Încălțăminte și imbracaminte de firmă ->https://bit.ly/2HeQJAG<-
Primul gol a venit în minutul 28, Ely Fernandes a executat un corner, iar Cardoso a trimis mingea cu capul în poartă de la aproximativ 5 metri.
Gaz Metan a controlat în totalitate prima repriză, apropriindu-se în mai multe rânduri de poarta apărată de Mitrev.
Gazdele, care etapa trecută au bătut-o pe Fcsb cu 3-1, nu au pus deloc probleme în apararea medieşeană, iar Gazul a reuşit să se distanţeze pe tabela de marcaj prin Mihai Velisar.
Fundaşul stânga în vârstă de 20 de ani, adus definitiv de la Petrolul, a marcat după o fază superbă în care a ridiculizat 4 adversari.
La pauză s-a intrat cu scorul de 2-0, iar în minutul 48, Darius Olaru trimite puţin pe lângă poarta gazdelor, urmând ca la faza următoare, Voluntari să fie aproape de a reduce din diferenţă, însă Pleşca a fost la locul potrivit.
În minutul 53, Sergiu Buş înscrie după o pasă dată de Cardoso, si duce scorul la 3-0.
Două minute mai târziu, cel mai bun jucător de pe teren, Mihai Visar centrează iar Sergiu Buş trimite mingea în bară.
Gazdele au fost aproape de gol în minutul 76, dar Răzvan Pleşca a reuşit să respingă mingea cu genunchiul.
Gaz Metan caştigă la Voluntari cu 3-0, urmând ca etapa viitoare să joace la Mediaş cu Fcsb, duminică, ora 21:00.
11 comentarii:
Narcis Răducan il dorește pe Edi Iordănescu la Fcsb. S-ar putea ca pana la meciul direct sa rămânem fără antrenor. Ce e de facut ?
Prietenia e una, meseria e alta :)
Trebuie sa pricepeti odata, nu va mai luaţi dupa sclavii de la tv, Edi ramane aici la Medias, PUNCT
Nu sunteti normali, ba oameni buni, bai ....cum sa va mai spun,unde ati odată ca deja deveniti enervant. Dacă era sa plece Edi ,pleca de prima dată, daca nu a plecat atunci cu atat mai putin o sa plece acum. Ce dracu sunteti idioți?
Echipa e buna, are energie, joaca dezinvolt, are valoare. Dar cu FCSB vom pierde. Nu pot nici ei sa piarda la infinit meciuri, cred ca vor juca ca intr-o finala meciul cu noi. Era mult mai bine pentru noi daca ar fi castigat FCSB cu Iasi. Cat despre echipa, de calitatile lui Velisar m-am convins inca din prima etapa. Ar fi interesant ca cineva sa spuna cu subiect si predicat daca Velisar e imprumut, definitiv, sau imprumut cu optiune de cumparare. Sa nu ne mai tot lansam in ipoteze. Suferim pe partea dreapta totusi, Romeo si Pleasca nu sunt nici pe departe de nivelul lui Cretu. Totusi, ce e cu Sanoh? Nu prinde deloc echipa. A fost schimbat in minutul 50 cu Chindia, si de atunci a mai prins vreo 5 minute.
Bilete online de la urmatorul meci? Asa era vorba.
bucurati-va de victorie, felicitati jucatorii si telenovelele cu edi la fcsb lasati-le pt altii. edi ramane la noi si gata. nu inteleg ce tot discutati. ma bucur mult pt velisar. un fotbalist care desi are 20 de ani si e la primele meciuri in liga1, da impresia ca are cel putin 3, 4, 5 sezoane de liga1. bravo baiete. sa ramai acelasi baiat serios, cuminte si muncitor cum probabil esti. vezi-ti de fotbal ca o sa ajungi departe. ziceam eu bine ca si sa il putem readuce pe bușu, nu ar avea unde sa joace. postul de fundas stanga e batut in cuie. :) mitica cardoso mi-a placut. se vede ca are calitate. oricum, toata echipa a jucat bine. felicitari tuturor!!!
Mai putin Olaru care nu stiu de ce nu pleaca de acuma la Fcsb, sa faca loc altuia în echipa.
Pe ce compartiment ar trebui sa ne mai intarim? Ce ziceti?
Sper ca biletele la meciul cu Steaua să fie 100 lei. Să nu ne injure pe gratis la noi acasă. Altfel, am fost cel mai vehement critic al lui Iordănescu. Se pare că m-am înșelat. Nu vă mai legaţi de Olaru
Este cel mai bun produs al nostru.
welcome back coach !!!!
hai Gazuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu
Trimiteți un comentariu